Calendaristic primăvara începe la 1 martie, însă din punct de vedere meteorologic începutul primăverii convenţional se consideră trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºС în direcţia creşterii ei. Această trecere în sudul republicii are loc în medie la sfîrşitul lunii februarie, în restul teritoriului – în prima decadă a lunii martie.
În unii ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, data începutului primăverii se poate abate esenţial de la cea medie. Cea mai timpurie primăvară pe parcursul întregii perioade de observaţii s-a semnalat în o mare parte a teritoriului republicii la 10 ianuarie (1989), iar cea mai tîrzie la 26 martie (1963).
La sfîrşitul lunii martie – începutul lunii aprilie predominant are loc trecerea temperaturii medii zilnice a aerului prin 5ºС, iar în intervalul 16-23 aprilie – prin 10ºС (începutul creşterii şi dezvoltării active a principalelor culturi agricole). Între 7 şi 19 mai se înregistrează în medie trecerea temperaturii medii zilnice a aerului prin 15ºC (începutul verii meteorologice).
Trecerea circulaţiei atmosferei de la condiţiile de iarnă la cele de vară determină o variabilitate mare a vremii primăvara: schimbarea bruscă a perioadelor calde cu cele reci, ploioase cu cele uscate.
Temperatura medie a aerului în anotimpul de primăvară oscilează pe teritoriul republicii între +8ºC şi +10ºC. Cea mai rece a fost primăvara anului 1987, cînd temperatura medie a aerului a constituit +5.+6ºC, fiind cu 3-4ºC mai joasă faţă de normă. Cele mai calde au fost primăverile anilor 1983 şi 2007. Temperatura medie a aerului în sezoanele menţionate a constituit +11.+13ºC, depăşind media multianuală cu 2-3ºC.
Pentru toată perioada de observaţii instrumentale cea mai joasă temperatură a aerului primăvara s-a semnalat în 4 martie a. 1955 – -26ºC (Bravicea), iar cea mai înaltă a constituit +37ºC (Cahul, 17 mai a. 1969 şi Ştefan Vodă, 20 mai a. 1996).
Primăvara deseori au loc îngheţuri. În aer ele se menţin pe teritoriul republicii în medie pînă la 5-21 aprilie, la suprafaţa solului – pînă la 22-30 aprilie. Însă, în unii ani îngheţurile se semnalează şi în luna mai. Cea mai tardivă dată a încetării lor în aer, pentru raioanele de nord şi centrale este 21-24 mai (a. 1980), în raioanele de sud – 1-10 mai (a. 1990). La suprafaţa solului îngheţurile sunt posibile pînă la 1 iunie (a. 1955). Stratul de zăpada se topeşte complet în teritoriu, de obicei, în intervalul 12-28 martie, dar cea mai tîrzie dată a topirii lui a fost în intervalul 15-27 aprilie (a. 1972). În unii ani grosimea stratului de zăpadă poate atinge pe teritoriul republicii 97 cm (10 martie, Briceni, a. 1973).