Cititul este, mai intai, un mod de a-ti face toaleta in ordinea spiritului si atunci cartea apare ca element central in igiena mentala. E un soi de sapun spiritual. Cartea nu exista insa numai in raport cu mine. Prin ea pot comunica si ea devine atunci un principiu al dez-departarii. "Cartea e un mijloc de a sta de vorba cu departele tau", spunea tot Noica. Iar in acelasi sens, Jean Paul, un scriitor romantic german, spune despre carti ca sunt "scrisori mai groase scrise prietenilor". In ambele cazuri este vorba de anularea departarii in timp sau in spatiu. Datorita cartii pot sta de vorba cu cel care nu e langa mine. Pot fi contemporan cu Seneca, dupa cum pot sa ma intalnesc cu cineva care locuieste pe alt continent. Ideea a fost preluata de un ganditor german contemporan, Peter Sloterdijk, care a interpretat umanismul ca o telecomunicatie nascatoare de prietenie in mediul scrierii. Orice pagina scrisa este o "seductie la distanta", o "erotica a departarii". In sfarsit, Tutea a explicat cititul ca apanaj al "fiintelor de interval", al oamenilor adica, spunand ca fara de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca au atat de multa incat nu mai au nevoie de mijloace auxiliare de constiinta. Cartile ar fi, asadar, carje pentru mersul nostru catre absolut.
roby223 întreabă: