| waXonwaXoff a întrebat:

Ce inseamna lumea a treia? Care e lumea a doua si prima?

5 răspunsuri:
| Gibbs a răspuns:

Lumea a 3-a se refera la tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, adica cele mai sarace (majoriteatea din Africa, dar in momentul asta chiar si Romania ).
Lumea intai sunt tarile puternic dezvoltate (ca Germania, Spania etc) iar lumea a 2-a se refera in principiu la tarile comuniste sau care au facut parte din URSS.

| MMihai a răspuns:

Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Lumea_a_treia
Lumea a treia este un termen politic care desemnează cu aproximație țările în curs de dezvoltare, spre deosebire de țările lumii occidentale (sau „lumea întâi", formată din țările dezvoltate, democratice și capitaliste) și de lumea a doua (țările socialiste și comuniste care gravitează în jurul (fostei) Uniunii Sovietice). Termenul a fost folosit pentru prima dată de către economistul francez Alfred Sauvy, la începutul anilor '50, pentru a distinge țările care nu făceau parte nici din blocul vestic (Statele Unite și aliații) și blocul estic (URSS și aliații săi). A intrat în limbajul comun în 1955, la conferința de la Bandung (Indonezia), cu un sens deviat de la sensul inițial, referindu-se la statele subdezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare.

| Fl4sh3rON a răspuns:


Prima Lume se referea la națiunile în sfera de influență a Statelor Unite — ex. țările NATO din America de nord și Europa de vest, Japonia și unele foste colonii britanice ca Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud.
Lumea a Doua se referea la națiunile în sfera de influență a Uniunii Sovietice — ex. țările Pactului de la Varșovia, uneori incluzând țările comuniste care nu se înțelegeau prea bine cu Moscova precum China și Iugoslavia.
Lumea a Treia se referea la națiunile care nu erau în nicio sferă de influență, pe care Statele Unite și Uniunea Sovietică încercau să le influențeze în mod secret. În ultima vreme, denumirea de Lumea a Treia se folosește pentru a caracteriza țările nedezvoltate.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Lumea a treia e Pamantul.
Prima e Raiul, a doua Iadul.

| NeneaToaster a răspuns:

Lumea a treia fiind tari subdezvoltate, gen cele din Africa si altele
Si lumea I fiind lumea care se traieste in orase mari, in mediu urban.