Up Hill Contest a apărut in 2011 din ideea de a pune in valoare urcarea scurtă dar dificilă a pârtiei de schi de pe strada Sărărie, dar şi ca motiv de socializare intre cicliştii din Iaşi la final de sezon competiţional. Masurând aprox. 600 m lungime si 60 m diferentă de nivel, urcarea este ingreunată şi de condiţiile in care se prezintă solul in momentul abordării traseului.
Ediţia din 2011 s-a desfăşurat sub forma unui sprint individual contra-cronometru. Două incercări pentru fiecare concurent, cel mai bun timp contând pentru clasamentul final. Câştigători au fost cei cu o explozie bună, tehnica fiind mai puţin importantă. Lupta era cu tine insuţi şi cu acidul lactic ce se acumula in muşchii foarte incordaţi la final.
Rezultatele de la UHC 2011
In 2012 am venit cu ideea să facem concursul in sistem eliminator, apropiat de regulamentul celor de la UCI. Mai mult, am crescut dificultatea traseului prin plasarea unor obstacole astfel incât tehnica concurentului să fie folosită din plin.
Am format 8 grupe de câte 4 sau 5 concurenţi, aceştia luând startul simultan, primi doi fiind calificaţi in următoarea etapă. Acest fapt a adus un plus la capitolul spectacol, cât şi la folosirea unei tactici asemănătoare cu cea de la sprinturile pe şosea. Finaliştii au avut de parcurs traseul de 4 ori, insă acest lucru nu s-a văzut in finală când au dat şi ultima fărâmă de energie pentru a ocupa un loc bun pe podium.
Ca de fiecare am reuşit să facem o atmosferă placută, atât in timpul concursului, cât şi după acesta. Datorită spectacolului oferit am luat decizia de a premia şi locul 4 pentru a arăta că nu am rămas indiferenţi la efortul depus de fiecare, iar premiile au crescut cu 50 lei pentru fiecare loc.
Finaliştii au fost: Constantin Munteanu, Ionuţ Victor Chircu, Eugen Mocanu şi Adrian Zamfir, aceasta fiind şi ordinea sosiri lor, după o luptă strânsă surprinsă foarte bine de aparatele foto şi camerele de filmat.
stefanst2312 întreabă: