"Ciorba de pui a la grec"
Ingrediente:
- 1 pui de 1 kg (preferabil pui de casa)
- 2 morcovi marisori
- 1 radacini patrunjel mare
- 1 bucata telina (aprox 150 gr)
- 1 lingurita piper boabe negru
- 2-300 ml smantana (de casa, sau mai grasa, de calitate buna)
- 150 ml lapte de vaca (sau de minim 3%
- 3 galbenusuri ou (preferabil de casa)
- 50-60 gr orez
- 1 lamaie
- 2 lingurite sare
- 3 linguri ulei
- 2 fire marar (sau patrunjel)
Preparare:
1. Se spala puiul bine, se taie bucati mari si se pune la fiert intr-o oala cu 2.5l apa rece si piperul boabe. Zarzavaturile (exceptand 1 morcov) se taie bucati mari si se pun si ele la fiert cu puiul. Se adauga 1 lingurita sare. Se fierbe la foc mediu, spumand din cand in cand. Dupa ce nu se mai face spuma se fierbe cu capac. Totul dureaza cam 1 ora, daca puiul e de casa sau mai putin daca aveti pui cumparat.
2. Cand e bine fiarta carnea se strecoara supa. Carnea de pui se da jos de pe oase si se rupe fasii.
3. Separat se pune la fiert orezul cu multa apa si sare, dupa instructiunile de pe pachet.
4. Intr-o oala se pune la calit morcovul ramas dat pe razatoare in 3 linguri de ulei. Dupa ce se inmoaie un pic se adauga supa strecurata si fasiile de carnita. Se da focul la mic sub oala ca sa nu mai clocoteasca supa.
5. Intr-un bol incapator se bat bine galbenusurile cu laptele si apoi se adauga smantana. Se pun pe rand cateva polonice de supa fierbinte (5-6) peste acest amestec si se amesteca cu telul dupa fiecare polonic ca sa nu se "branzeasca" compozitia. Turnati totul in oala cu supa, incet si amestecand tot timpul in supa.
6. Adaugati orezul fiert si scurs. Adaugati sucul de lamaie (puneti prima data sucul de la jumatate de lamaie si apoi verificati daca mai trebuie; dupa gustul meu am pus tot sucul, imi place sa fie acrisoara). Verificati de sare si mai adaugati daca mai trebuie, eu am pus inca 1 lingurita. Se lasa pe foc mic inca 10 minute sa capete consistenta ciorba (de la galbenusuri), apoi se stinge focul si se presara marar sau patrunjel tocat.