Pai e luat dupa o legenda...Baba Dochia
Se spune că ar fi fost o babă, pe care o chema Dochia. Adică babă nu era ea, ca să vedeţi. Ea era fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă că toţi fiii de crai o peţiră, dar ei nici unul nu-i plăcea. Azi aşa, mâine aşa, poimâine la fel, până ce unul din ei, nici una, nici alta, porneşte război împotriva împăratului, tatăl fetei, îl bate, îl prinde şi se apropie de palatul fetei, căci gândul lui
nu era altul decât să pună mâna pe fată.
Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă. Şi-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace, căci era iarnă şi topenie de frig, şi a luat drumul spre pădure. A stat fata, adică baba, nu fata! Zic, a stat, până primăvara, când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc şi aşa până şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a zvârlit ultimul cojoc, unde începe deodată un vânt aşa puternic, încât o îngheta pe babă şi o preface într-o stană de ghiaţă. Pasămite c-o ajunsese vreun blestem de-al lui bietul tată-său.
De atunci a rămas rostul vremii tot aşa schimbăcios în cele nouă zile de la începutul primăverii. Şi tocmai când ai zis Doamne ajută şi ţi-ai lepădat surtucul, atunci te pomeneşti cu câte un pui de geruleţ, ba încă şi cu câte o zăpadă, de nici nu ştii cum să-l îmbraci iarăşi mai degrabă. De atunci a rămas şi vorba că: "să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei!"
Iarna este groasa ca sapte cojoace Adica startul de zapada este gros ca sapte cojoace, subcces ^_^
catalin542000 întreabă: