Cum ati comenta: "masca simbolizeaza libertate, asigura anonimatul individului "?

Masca asigura anonimatul dar nu stiu daca simbolizeaza libertatea. Un om liber trebuie sa poata sa faca ceva find el insusi, ori daca esti "mascat", atunci deja bruma de libertate si mai ales de responsabilitate dispar.
Libertatea are niste reguli, ori acele reguli se refera la posibilitatea de a face ce vrei, doar in limita dreptului tau la libertate, care sa nu incalce libertatea si independenta unei alte persoane.
Gandeste-te la oamenii raufacatori, care isi trag un ciorap pe fata si fura, omoara, talharesc, acei oameni de fapt vor sa fie anonomi, ori un anonim nu are cum sa beneficieze de libertate, in adevaratul inteles al cuvantului.
In opinia mea, masca nu simbolizeaza libertatea, ea poate simboliza doar nimicnicia, lipsa de raspundere si jocul de-a "hotii si vardistii".
Masca poate insa sa-ti asigure asa zisul anonimat la un BAL MASCAT, cand vrei sa atragi privirile, nu asupra ta ca om cu masca ci, asupra costumului pe care-l porti.

Am scris despre anonimat:

Anonimatul pe Internet. Un drept democratic ori o "oportunitate" de manifestare a violenței?
Standard
July 6, 2013 17 Comments Viata mea - experiențele mele Edit
Domnul Adrian Papahagi postează pe Facebook un text interesant despre dialogul imposibil.

Citez:

"Dialogul imposibil:

-nu poți dialoga cu oameni de rea credință

-nu poți dialoga cu mincinoșii și calomniatorii

-nu poți dialoga cu cei care îți lipesc etichete și te reduc la acestea

-nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar propria identitate

-nu poți dialoga cu țopârlani care nu te respectă, te înjură, te iau de guler și știu ei mai bine decât tine orice

-nu poți dialoga cu cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii (adesea anonimi) ai net-ului

-nu poți dialoga cu cei incapabili să citească corect și până la capăt un text și care nu au disciplina intelectuală de a urmări un argument

Sau poți, dar e pierdere de timp și sursă de enervare".

Îl consider perfect îndreptățit să gândească astfel. Mi s-a întâmplat și mie.

Și totuși… există un diavol al cercetătorului, unul care îl mână să exploreze "inexplorabilul". Eu am structură de cercetător. Mi-am petrecut un timp pe un blog imund care face apologia anonimatului, altul pe blogul unui pamfletar talentat. Am explorat și bloguri înrudite. Am procedat ca un antropolog care face observare participativă, "punându-și pielea la bătaie" pentru un spor de cunoaștere. Am discutat cu meseriași despre ceea ce am trait și aflat, despre ceea ce - cu un barbarism - s-ar numi "am experiențiat". Aici se cuvine o paranteză. Nu am făcut experiențe pe alții, așa cum este uneori înțeleasă prin simțul comun "învățarea experiențială" implicată inclusiv în studiile antropologice, ci mi-am făcut propriile experiențe împreună cu alții. I-am informat ce fac, nu m-au crezut. Pare într-adevar incredibil ca cineva să-și piardă vremea cu astfel de explorări. La fel de neobișnuit ca a-ți pierde vremea prin triburi uitate de lume, mestecând uneori ierburi stranii.

Confruntându-mă cu violența anonimă, am gândit că ar fi bine ca Internetul să aibă niște reguli de bune practici și punitive pe care le avem în viața reală, unde nu ne putem ascunde în anonimat spre a exista și unde cei ce comit agresiuni pot intra sub incidența legii. Prietenii mai tineri decât mine mi-au spus că gândesc totalitar, autoritar. Mi-am însușit critica, sunt un om care a trait în societatea comunistă multilateral dezvoltată din 1948 până în 1989, așadar e foarte plauzibil să nu fi scăpat necontaminată.

Asta m-a făcut să reflectez asupra problemei anonimatului și asupra a ceea ce ar justifica-o. M-a mai făcut să mă gândesc la trăirile interioare ale anonimilor buni și răi.

Așadar, ce-i împinge pe oameni spre anonimat? Voi fi un mic avocat al diavolului, unul care pledează în favoarea iertării fratelui Alexandru. De care ne putem îndepărta după ce l-am iertat.

O să vă spun niște povești care rezumă ceea ce am învățat din experiența mea directă, combinată cu discuțiile purtate on line și ulterior cu prieteni și meseriași, cărora le mulțumesc. Le mulțumesc de asemenea companionilor mei anonimi, buni și răi, de la care am învățat enorm.

Prima poveste

Cineva deține date despre o afacere necurată. Poziția pe care o are nu-i permite să deschidă un atac frontal. Și totuși ceva din el / ea, un simț înnăscut al dreptății poate, îl / o presează să vorbească. Are o familie, părinți, copii, poate o iubită ori un iubit. Nu vrea să-i pună în pericol. Omul o face sub protecția anonimatului.

A doua poveste

Cineva este introvert. "Socializează" (alt barbarism util) greu deseori. Simte însă o nevoie presantă de a-și privi de la distanță ideile. De a le elabora stimulat de alții. Nu are însă energie psihică suficientă spre a întreține o relație prea personalizată, cum e cea dintre ne-anonimi. Vrea, poate, să se centreze mai degrabă asupra ideilor. Scrie sub protecția anonimatului. Mai ales știind că "nimeni nu-I profet în țara lui". Poate că, scriind sub anonimat, scade posibilitatea ca percepția persoanei lui / ei să altereze percepția ideilor sale.

A treia poveste

Imaginați-vă un om foarte inteligent care, în vremurile de glorie ale tinereții sale a fost un "Guru" pentru colegii și prietenii săi studenți. A citit, s-a cultivat în mare măsură ca autodidact, și-a construit o teorie proprie privind munca din domeniul pentru care se pregătea. I-a format pe prietenii săi "hărțuindu-i" intelectual, după mărturiile lor ulterioare, de pildă obligandu-i să definească orice termen utilizat într-o discuție referitoare la activitatea lor. Învață sa-i manipuleze spre a-și "implementa" în cultură obiectivele la care el ține. Prietenii reușesc să se afirme, înainte și după 1989, unii fac strălucite cariere academice. El, Maestrul, nu. Este destul de mult timp muncitor înainte de 1989, iar după 1989 lucrează pentru scurt timp în meseria sa, fără o afirmare socială spectaculoasă. Semianonimat! În cele din urmă, ceva îl scoate complet din cursă. Printr-o întâmplare fericită a vieții ajunge să aibă familie și o casă din care iese rar, mai ales că între timp foștii emuli mor unul câte unul, el rămânând foarte singur în social. Omul nostru devine adictiv de Internet, unde publică pe forumuri și în subsolurile revistelor ca anonim. Merge pe bloguri de creatori. Face ce știe, îi hărțuiește intelectual vrând să le "îmbunătățească" prestația. Doar că acești creatori sunt oameni maturi și nu agreează să fie ghidați de un anonim. Se simt agresați, ripostează. El devine extrem de agresiv, violent verbal. In restul timpului, face apologia anonimatului. Anonimii sunt mai valoroși decât intelectualii consacrați social, sau decat cei cu identități clare pe Internet. Undeva, în istoria personală, se pare că el are o problemă identitară. Așadar, intelectualii de prestigiu care îl resping cerându-i să iasă din anonimat spre a se putea confrunta cu el, ar putea deveni devin substitute de tată care își agresează fiul. Tristă această existență anonimă a textelor sale și a sa. Una lipsită de "tată", devitalizantă, cam așa cum vede Derrida existența textului scris. Omul nostru viețuiește așadar pe Internet ca un "text" anonim și agresiv, inițiator și hrănitor de "dialoguri imposibile".

A patra poveste, povestea horror

Un tip inteligent sau o echipă (complexat / complexați, frustrat / frustrați din varii motive) având setate obiective de hărțuire a intelectualilor mai mult ori mai puțin disidenți cultural sau politic, "clonează" identități de creatori scriind ca și cum ar fi X, Y, Z, imitând stiluri și obsesii intelectuale, atitudini sociale, preocupări personale. Poate fi generat astfel anonimul cameleonic, capabil și el de o violență extremă, "expert" în hărțuire și manipulare.

În loc de concluzie:

"Iertați-l pe fratele Alexandru"! Și îndepărtați-vă de el…