Salut, bursa vei primi pe primul semestru apoi daca o sa ai o medie maricica vei continua sa primesti bursa, toate cele bune!
Intratul pe loc bugetat nu presupune neaparat si acordarea unei burse, pentru aceasta trebuie sa indeplinesti conditiile pentru o bursa, indiferent de care este, respectiv de merit, de performanta, de studii sau sociala.
Daca indeplinesti conditiile pentru o bursa, stabilite de regulamentul facultatii, o vei primi de la inceputul anului universitar.
Daca ai si medie de bursa (nu toti cei de la buget primesc bursa), o vei primi pe la mijlocul lui noiembrie (vei prim atunci bursa pe doua luni, octombrie si noiembrie). O vei primi apoi in fiecare luna pe durata primul semestru. Dupa prima sesiune, o vei mai primi daca media ta din respectiva sesiune se incadreaza in media de bursa