Un notar nu elibereează adeverințe. Ei nu a autoritatea să certifice, să adeverească ceva despre dta. Un notar neamț sau român, poate să certifice autenticitatea, legalitațea unei adeverințe eliberate de alt for.
Să mă refer la o adeverință eliberată de o instituție din România.
Ea, ca să fie legală acea adeverință, trebuie să fie dclarată legală printr-o legalizare, certificarea legală a autenticității ei de către un notar din România. Ca notarul din Germania să o accepte ea trebuie să fie tradusă în limba germană iar notarul român să aibă autoritatea să certifice aceasta în fața unei autorități statale internaționale prin ștampila specială numită apostila de la Haga.
Astfel, un notar german, când are în fața sa un asemenea document recunoaște autenticitatea lui, și valabilitatea lui și în fața legii germane, dar nu va elibera el însuși un act suplimentar, uitându-se la ea, luînd la cunoștiință de autenticitatea lui, că da, această adeverință este autentică. Așa înțeleg eu situația. Dacă am greșit în răspunsul meu, te rog specifică, despre ce fel de adeverință este vorba. Adeverință emisă de cine, care susține, ce?
Un notar, nici în România, nici în Germania nu emite el însuși adeverințe. El certifică doar legalitatea lor.
123sar întreabă:
stefanst2312 întreabă: