Citate despre George Coşbuc – de Constantin Dobrogeanu-Gherea:
Toată viaţa ţărănească, de la bucuriile şi veselia nunţii, până la durerea morţii, toate năcazurile ţărăneşti le cunoalte Coşbuc nu din cărţi, ci trăite de el; le cunoaşte prin legătura de sânge, de aceea întreaga această viaţă e zugrăvită cu atâta adevăr şi cu atâta sinceră simpatie.
Şi iarăşi, natura minunată a câmpului şi a munţilor, Coşbuc o cunoaşte nu din peisajele pictorilor; (…) el a trăit în cea mai strânsă intimitate cu natura şi de aceea, în creaţiunile lui, ea palpită de viaţă, e redată cu atâta măiestrie şi cu atâta iubire …"