Romania ar avea nevoie de aproximativ cinci ani pentru a-si pune la punct un sistem eficient de colectare selectiva, daca aceasta politica ar fi sustinuta de o legislatie de mediu coerenta, de autoritati si de vointa populatiei, a precizat Aleksander Wirtz, membru al Asociatiei Europene a Aluminiului, in cadrul conferintei pe tema revalorificarii deseurilor din aluminiu, tinuta in acest weekend, la Cracovia.
Conferinta a fost urmata de o vizita la un centru de colectare a cutiilor din aluminiu, centru de la care Romania ar avea multe de invatat. Aluminiul este folosit, printre altele, la producerea dozelor pentru bauturi, in Polonia existand mai multe centre de colectare a acestor tipuri de cutii, in vederea reciclarii. O cutie de aluminiu necesita in jur de 60 de zile pentru a fi reciclata si pentru a ajunge, din nou, pe rafturile magazinelor. Reciclarea presupune reprocesarea cutiilor, pentru a crea alte cutii, cu acelasi material. In felul acesta, aluminiul poate fi reutilizat, cantitatea reala de deseuri fiind mult redusa.
De la gunoi, in marile topitorii
Mai devreme sau mai tarziu, fiecare doza de aluminiu ajunge sa fie aruncata la cosul de gunoi, acolo incepand drumul ei catre reciclare. "Reciclarea este foarte importanta pentru dezvoltarea durabila. Nu vorbim aici doar despre colectarea unor cutii sau despre faptul ca pe strazi nu mai exista gunoaie. Foarte important este efectul, si anume ca reciclarea e un instrument prin care mediul ramane sanatos atat pentru noi, cat si pentru generatiile viitoare.
Nu trebuie sa privam generatiile de dupa noi de dreptul de a trai intr-un mediu curat", a precizat Michal Zygmunt, presedintele Pol-Am-Pack, Polonia. In Europa Occidentala, fiecare persoana foloseste in jur de 35 de cutii de aluminiu pe an. Dupa ce au fost utilizate, cel putin 50 la suta din ele sunt colectate si reciclate. La centrul de colectare din Dabrowa Górnicza, de langa Cracovia, vin zilnic persoane care aduc doze de bere sau sucuri, iar pentru aceste cutii goale, cei care fac munca de colectare primesc pentru fiecare kilogram de aluminiu in jur de 80 de eurocenti. Dozele se aduna in saci din plastic, nu inainte insa de a le strivi bine astfel incat in saci sa incapa cat mai multe cutii, acul cantarului sa indice cat mai multe kilograme si ei sa primeasca cat mai multi bani.
Cutiile se verifica una cate una
Unii polonezi nu primesc bani pentru toata cantitatea de cutii pe care o aduc, deoarece, o data ajunsi in centrul de colectare, urmeaza un prim proces de selectare a dozelor. Cu ajutorul unui magnet, cutiile care contin fier (adica acele conserve ce sunt facute din tabla otelita) ratacite printre cele de aluminiu cantaresc mai mult si pot fi tentante pentru cei care colecteaza.
Acestea sunt insa indepartate si pentru ele nu se platesc bani. "Majoritatea celor care colecteaza merg prin restaurante si cer dozele de bauturi goale pe care le aduc aici. Unii incearca sa triseze. Introduc in cutii diverse obiecte grele, tocmai pentru ca deseurile sa traga cat mai mult la cantar. Unii introduceau chiar nisip. Totusi, chiar daca magnetul nu depisteaza nisipul, greutatea se simte oricum la mana", a spus Maarten Labberton, directorul Asociatiei Europene a Aluminiului.
Pentru dealerii care aduc la centrul de colectare cantitati mai mari de doze, exista o banda magnetica pe care trece fiecare deseu in parte, in asa fel incat aluminiul sa fie separat de fier. Astfel, doar aluminiul va trece mai departe si va ajunge intr-o presa unde va fi strivit.
Apoi se strivesc si se fac baloturi
Din dozele astfel strivite, vor fi create baloturi de aproximativ 12 kilograme fiecare, care vor fi verificate suplimentar, cu raze X, pentru depistarea unor eventuale impuritati. Baloturile sunt apoi prinse in blocuri mai mari si depozitate in centrul de reciclare pana la acumularea unei anumite cantitati.
La final, toate dozele sunt trasportate la diverse companii de aluminiu din Franta, Anglia sau Germania, acolo unde metalul va fi retopit si reutilizat pentru producerea altor cutii. "Toata aceasta masinarie nu este greu de achizitionat. Mai dificil este sa ii faci pe oameni sa inteleaga cat de importanta este reciclarea materialelor.
Schimbarea de mentalitate vine cu timpul, important e sa incepi", a precizat Maarten Labberton.
Aluminiul este reciclabil 100 la suta
Aluminiul ofera solutii inteligente si practice unei vieti moderne. Fara acest metal, societatea actuala este de neinchipuit. Aluminiul e cel de-al treilea metal prezent in natura, din punct de vedere al abundentei. El are multe proprietati care nu se altereaza in niciun fel prin transformarea sa intr-un produs: este usor, rezistent, nu rugineste, este un bun conducator de caldura si electricitate, este ductil si nu are miros. Mai mult decat atat, aluminiul este reciclabil 100 la suta, contribuind astfel la protectia mediului prin economisirea resurselor naturale si a energiei.
Retopirea aluminiului necesita cu 95 la suta mai putina energie decat productia primara a metalului. "Acest metal ne creste nivelul de trai si, cu ajutorul lui, o larga varietate de produse sunt puse la dispozitia noastra. Folosit pentru ambalarea hranei, aceasta poate fi trasportata in cantitati mari, pe distante lungi. Trebuie sa fim constienti ca in Africa exista mancare, dar acolo multi mor de foame tocmai pentru ca nu au posibilitatea de a o conserva", a marturisit Aleksander Wirtz. Minereul din care se obtine aluminiul este bauxita, iar rezervele actuale de bauxita sunt suficiente pentru inca 400 de ani.
Dar se consuma multa energie pentru a o transforma in aluminiu. Mai mult de 130 milioane de tone de bauxita sunt extrase anual, cele mai mari depozite gasindu-se la tropice si subtropice. Minereul este extras si din Australia, America Centrala si de Sud (Jamaica, Brazilia, Venezuela), Africa (Guineea), Asia (India, China) si din cateva parti ale Europei, in special din Grecia si Ungaria.
Cutiile de bere sunt facute din aluminiu si sunt usoare. Ele ocupa spatiu mult pentru cantitate mica! S-ar putea colecta si ele, ca in alte tari, dar colectorii trebuie sa -si amenajeze prese speciale si altele chestii, pe care vad ca nu pot sa le faca! La fel ca si cu peturile! Si aluminiul si plasticul sunt materii prime importante, dar noi inca nu avem cultura reciclarii! Mai bine aruncam la gunoi si gata! Este mai simplu! Este adevarat ca si daca vrei sa faci selectare deseuri nu ai unde sa le duci! De ex.eu arunc kg de hartie pentru.ca nu este un container colector in zona si nici unde sa s-o vand!
@beka,@anonima 10 : centrele de colectare de fier vechi colecteaza si cupru si aluminiu, care ambele nu sunt fier.Denumirea de "fier vechi" este generica si inseamna metale vechi, de pe vremea cand orice metal era denumit fier, daca nu stiai ce este:otel, fonta, cupru, aluminiu, sau cine stie ce aliaje!
anonim_4396 întreabă: