"E rau cu rau, dar mai rau e fara rau" - spune zicala batraneasca.
Unii vad doar prtile rele si simt lipsa cuiva doar dupa ce moare.
Buna.Oamenii plang dupa momentele si amintirile bune, frumoase petrecute cu acea persoana.Nu cred ca bunica ta plangea dupa batai, valabil si pentru parinti. Apoi, cand vei ajunge in acelasi punct la batranete, cred ca vei intelege.Cel mai probabil gandul ca de acum incolo o paste singuratatea, pe langa eventuale boli, sunt cele mai infricosatoare, chiar mai infricosatoare decat moartea.
Pt ca de morti numai de bine, cum zicea o vorba romaneasca. Oamenilor le e frica si mila sa vorbeasca de rau pe cineva mort. Si mai e si socul, adica te gandesti "bai, pe omul asta nu o sa-l mai vedem niciodata"
Asa e lumea. Probabil si pentru ca e un taboo sa sa vorbesti mortii de rau. Tu daca crezi ca e rau, poti sa crezi in continuare daca ai si motive. Daca altii aleg sa fie prefacuti si sa dea lacrimi de crocodil, lasa-i in lumea lor.
Chiar daca nu ne dam seama, cat timp facem parte dintr-o familie, avem parinti, bunici, suntem mai puternici. Cand acestia incep sa moara, incepem sa simtim treptat ce inseamna sa fii singur si ne dam seama mai bine si de aspectele pozitive ale celor care nu mai sunt.