Pai, poți merge la Farmacie, facem aici o groaza de tipuri de chimii și crede-mă, ce s-a învățat in liceu e o nimic toată. Sunt sinteze (cele mai scurte) de o pagină și compuși super-complicati, mai ales principiile active din plante. Orice specializare ai alege, trebuie sa faci 6 ani de medicina generala, unde ai doar 2 semestre de biochimie (depinde și de oraș, s-ar putea sa mai fie vreo materie legata de chimie), dar nimic foarte greu și nici cu multa chimie. Iar după 6 ani de tocit n-o sa mai ai niciun chef sa îți amintești chimia de clasa a 10-a (adică cu 8 ani in urma, ca și când ai încerca acum să-ți aduci aminte ce ai făcut in clasele primare), unde mai pui că dacă este ceva slujba propriu-zisă, nu te va lua cu cunoștințele de bază, de liceu, ci vor fi chestii mult mai avansate. Plus că trebuie să dai rezidențiatul, pentru care înveți materia din faculta, ce s-a predat, fara rezidențiat nu poți profesa. Câteva idei: poți încerca ceva pe criminalistică, sau medic legist, poți încerca și la laborator, dar o sa vezi că acolo se merge pe determinări spectrofotometrice (ai preparatul, il pui într-un aparat și îți citește lungimea de unda a luminii, care e caracteristica pentru fiecare substanță și așa poți face determinări). Sau poți inerca sa te faci profesor sau profesor universitar. Sau inginer chimist.
Am fost in Austria, la marmacie si am intrebat de un medicament rrrrominesc
IAR MARMACISTA STIA CE E AIA, chiar daca nu il avea la vanzare
deci la farmacie se face chimie si medicamente LA GREU!