Prinţul William, Duce de Cambridge (William Arthur Philip Louis; n. 21 iunie 1982) este cel mai mare fiu al lui Charles, Prinţ de Wales şi al Dianei, Prinţesă de Wales şi nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi al Prinţului Philip, Duce de Edinburgh. Astfel, este al doilea în linia de succesiune la tronul celor 16 state independente, deşi este rezident şi implicat direct în Marea Britanie, cel mai vechi regat. Ca fiu al Prinţului de Wales şi nepot al Reginei Elisabeta a II-a şi al Prinţului Philip, Duce de Edinburgh, Prinţul William este membru al familiei regale britanice.
După ce a fost educat în mai multe şcoli din Marea Britanie, obţinând diploma universitară la Universitatea St Andrews şi petrecându-şi o parte din anul de pauză în Chile, Belize şi ţări din Africa, William s-a înrolat în armată. El a fost numit locotenent în regimentul Albaştri şi Regali, un regiment al Cavaleriei Regale – activând alături de fratele său – şi,[1] doi ani mai târziu, şi-a obţinut brevetul de aviator după terminarea antrenamentului la Royal Air Force College Cranwell.[2] În 1987 intră la şcoala particulară Wetherby, iar apoi timp de cinci ani este elev la Ludgrove, până în anul 1995. Intră apoi la colegiul Eton, unde studiază geografia, biologia şi istoria artei. Este căpitan al echipei de înot, joacă polo şi fotbal. Din 2009, Prinţul a fost transferat la Forţele Regale Aeriene, a fost promovat ca locotenent de zbor şi se antrenează să devină pilot în cadrul Forţelor de Căutare şi Salvare.[3][4]
catalin542000 întreabă: