Si eu l-am stricat si chiar un parfum scump, vara trecută .
Nu exista soluție, am cumpărat special de la parfumerie un extrator( o Sticluța mica care extrage parfumul din sticla originala) si tot nu merge
Singura soluție este sa încerci sa deschizi parfumul cu o forfecuta mica de jos de la baza capacului :/
Nu poti face nimic altceva
Poate i-ai pus furtunaşul ăla care conduce *facepalm*, într-un unghi în care să nu poată pompa. Nu ştiu cât de corectă a fost fraza asta, dar mă rog, te-ai prins tu.
Dacă asta e motivul, zguduie-l foarte tare, preferabil într-o singură parte. Într-un final îl vei "repara". Damn, ce cuvinte folosesc.
Dacă nu merge, comandă-ţi de pe net unul la fel.
Incearca cu un ac si inteapa pe unde ar trebui sa stopeasca, daca nu merge pulverizeaza din el pana isi revine, e posibil sa se fi infundat.
Dupa parerea mea incearca sa pui capacul mai bine si impinge-l pulverizeaza pana se,, repara,, poata asta este doar parerea mea :*
succes
Am patit la fel; solutia mea a fost aceea de a tine apasat capacelul, dupa care am aspirat cu gura aerul de pe furtunas. Ar mai putea merge si cu o siringa cu ac scurt, cca 0.5mm - 1cm, iei jos capacelul, introduci acul, presezi, ti apasat, timp in care extragi aerul de pe furtunas tragandu-l in siringa (teoretic ar trebui sa mearga)
stefanst2312 întreabă: