Băiatul cu pijamale în dungi este una dintre cărţile cele mai triste pe care le-am citit, în care personajele principale sunt copii, pe locul doi stând Punte spre Terabithia.
Înafară de lucrurile elementare, prea mult nu ştiam despre nazişti, evrei, Hitler, Al doilea război mondial, deoarece erau nişte subiecte dureroase pe care profesorii de istorie de la mine de la şcoală au cam "evitat" să ni le spună. Oricum, bine au făcut.
Cartea (şi filmul, căci le-am terminat/vizionat pe ambele în aceeaşi zi) au la bază Holocaustul.
Povestea îl care ca personaj principal pe Bruno, un băieţel de 8 ani care duce o viaţă fericită în Berlin în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Viaţa lui şi a familiei sale este dată peste cap când tatăl său, un ofiţer nazist, este promovat, asta însemnând mutarea lor din Berlin la "ţară" (lagărul de exterminare Auschwitz).
Lui Bruno îi vine greu să accepte acest lucru, mereu gândindu-se la pierderea sa cea mai mare – cei trei prieteni ai săi. Însă, neputând să treacă peste cuvântul şi deciziile tatălui, băiatul se supune şi, împreună cu tata, mama, sora Gretel şi servitorii, îşi ia la revedere de la Berlin.
Ajuns la noua sa casă, Bruno este dezamăgit din nou, căci casa cea nouă nu arăta deloc ca cea din Berlin.
Într-un din zile, plictisindu-se în mod vădit, Bruno iese şi explorează împrejurimile, ajungând departe, acolo unde credea el că e o fermă. Ajuns la gard, Bruno dă peste un băiat de vârsta lui, îmbrăcat într-o pijama în dungi, pe nume Shmuel. Bruno stând pe de-o parte a gardului, iar Shmuel pe cealaltă parte, cei doi se împrietenesc şi încep să vorbească fel de fel de lucruri. Pe măsură ce prietenia lor creşte, Bruno îşi lasă la o parte copilăria inocentă şi începe să întrezărească adevărul despre viaţa pe care oamenii evrei de la "fermă" o duc şi despre serviciul tatălui său.
Sfârşitul este unul la care nu mă aşteptam, iar ecranizarea face acest lucru şi mai dureros decât romanul.
John Boyne ne oferă o poveste impresionantă, extrem de bine scrisă, care merită citită de persoanele de orice vârstă.
Sursa :http://shaukisbookcase.wordpress.com/......-in-dungi/
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Poti vedea aici despre ce e vorba http://shaukisbookcase.wordpress.com/......-in-dungi/
Răspunde
Băiatul cu pijamale în dungi este una dintre cărţile cele mai triste pe care le-am citit, în care personajele principale sunt copii, pe locul doi stând Punte spre Terabithia.
Înafară de lucrurile elementare, prea mult nu ştiam despre nazişti, evrei, Hitler, Al doilea război mondial, deoarece erau nişte subiecte dureroase pe care profesorii de istorie de la mine de la şcoală au cam "evitat" să ni le spună. Oricum, bine au făcut.
Cartea (şi filmul, căci le-am terminat/vizionat pe ambele în aceeaşi zi) au la bază Holocaustul.
Povestea îl care ca personaj principal pe Bruno, un băieţel de 8 ani care duce o viaţă fericită în Berlin în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Viaţa lui şi a familiei sale este dată peste cap când tatăl său, un ofiţer nazist, este promovat, asta însemnând mutarea lor din Berlin la "ţară" (lagărul de exterminare Auschwitz).
Lui Bruno îi vine greu să accepte acest lucru, mereu gândindu-se la pierderea sa cea mai mare – cei trei prieteni ai săi. Însă, neputând să treacă peste cuvântul şi deciziile tatălui, băiatul se supune şi, împreună cu tata, mama, sora Gretel şi servitorii, îşi ia la revedere de la Berlin.
Ajuns la noua sa casă, Bruno este dezamăgit din nou, căci casa cea nouă nu arăta deloc ca cea din Berlin.
Într-un din zile, plictisindu-se în mod vădit, Bruno iese şi explorează împrejurimile, ajungând departe, acolo unde credea el că e o fermă. Ajuns la gard, Bruno dă peste un băiat de vârsta lui, îmbrăcat într-o pijama în dungi, pe nume Shmuel. Bruno stând pe de-o parte a gardului, iar Shmuel pe cealaltă parte, cei doi se împrietenesc şi încep să vorbească fel de fel de lucruri. Pe măsură ce prietenia lor creşte, Bruno îşi lasă la o parte copilăria inocentă şi începe să întrezărească adevărul despre viaţa pe care oamenii evrei de la "fermă" o duc şi despre serviciul tatălui său.
Sfârşitul este unul la care nu mă aşteptam, iar ecranizarea face acest lucru şi mai dureros decât romanul.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
