"Dragii mei colegi, stimaţi profesori,
Ne-am întâlnit în acest cadru festiv pentru a mai simţi bucuria de a fi împreună şi de a ne împărtăşi sentimentele, pentru a încerca să mai învăţăm ceva unii de la alţii, înainte a porni fiecare într-o nouă încercare.
Ţin să mulţumesc tuturor nu numai pentru că mă ascultaţi acum, ci şi pentru faptul că am fost ascultat şi înţeles încă de la primul pas pe care l-am făcut în această şcoală.
Una din prezenţele deosebite, care ne-au marcat şi luminat drumul copilăriei şi care ne-a arătat calea spre maturizare sunteţi dumneavoastră, doamnă profesoară ….
Aţi avut grijă şi înţelegere, umor şi căldură sufletească, reuşind nu numai să ne lărgiţi vocabularul şi să ne îmbunătăţiţi sintaxa, ci şi să ne susţineţi în timida noastră încercare de a desluşi „corola de minuni a lumii".
De asemenea, aţi avut suficientă sinceritate şi tărie sufletească pentru a ne ţine pe drumul cel drept, lucru foarte dificil ţinând cont de zburdălniciile noastre, mai mult sau mai puţin amuzante.
Deşi ar putea fi considerată severitate, înţelegem că totul a fost numai pentru binele nostru, căci disciplina şi lupta perseverentă ne vor ajuta în continuare pe toţi.
Acum, în acest moment al despărţirii, simţim nevoia de a vă mulţumi pentru toate eforturile, toată energia şi toată dragostea pe care ni le-aţi dăruit.
Sperăm că bucuria clipelor trăite împreună şi tristeţea efemeră a despărţirii să ne rămână tuturor în suflet…
Şi dumneavoastră stimaţi profesori şi noi, elevii dumneavoastră, ştim că această despărţire nu este ultimul act al unei piese, ci doar primul.
Căci noi păşim în viaţă, cu bucurii şi cu mai puţină frică, întăriţi şi poate mai pregătiţi pentru ce va urma, datorită faptului că v-am cunoscut, mai mult şi mai mult, în fiecare oră petrecută împreună.
Vă mulţumim, doamnă profesoară!"
Nu e facut de mine.