Trebuie sa iti aduca postasul aviz. Dar se mai intampla sa se trimita cu intarziere avizul sau sa se piarda, asa ca ar fi bine sa te duci sa intrebi la 3-4 zile dupa comanda.
Te suna sau vine posterita si-ti lasa un aviz cu ajutorul caruia ridici coletul.
Da trebuie să te duci după 3 zile sau chiar a treia zi să verifici dacă a venit comanda, chiar dacă nu a venit biletul de înștiințare la ușă or în cutia poștală.
Depinde în câte zile site-ul respectiv ți-a spus că ajunge comanda.
De obicei primești un bilet că a venit dar, de multe ori am ridicat primul coletul, iar înștiințarea a ajuns după.
Alteori am primit prima înștiințarea apoi am ridicat coletul. Deci variantele sunt viceversa
Eu primesc un bilet de fiecare data. Comand de pe Ebay si Aliexpress in principal. Dar am primit si colete din tara. De la Redis de exemplu. Nu trenuie sa mergi nicaieri, trimit ei un biletel prin postas.
În mod normal ar trebui ca cei de la poștă să te anunțe, dar daca nu ajunge în intervalul de zile în care ți-au spus ca ajunge, atunci du-te întreaba.Mi s-a întâmplat.Venise de câteva zile, iar eu când am sunat mi-au zis ca e venit de mult timp.
anonim_4396 întreabă: