pasind in locul unde te-ai nascut,
zambetul mi-a atipit...
in satul care "poarta-n nume
sunetele lacrimei"
ratacit-am si eu cateva
de fericire, de somn...
imi dadeam seama ca existi,
ca ai respirat acelasi aer,
ca talpile-ti goale si ude au murdarit
de-atatea ori pridvorul casei; '
ca-n trifoiul din curte
ti-ai cautat candva norocul;
ca a fost o albina care te-a-ntepat
cand miroseai o floare.
Pe stada plutea linistea,
privirile calde-ale muntilor
imblanzeau si furia vantului;
si timpul se intindea la nesfarsit
in albia paraului mort.
Te asteptam, voiam un semn,
o clipa...,
ajunsa la mormantul tau am stiut
ca nu esti tu acolo sub pamant,
ca tu esti tarina si vant, si daca-ra fi sa fii
undeva pe drum, sigur acolo, ascuns
sub o pelerina albastra...
si ma privesti, asa
cum faci cu cei care-ti sunt dragi
Sat al meu, ce porti în nume
sunetele lacrimei,
la chemari adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
si poteca patimei.
Spre tine tine m-a-ndrumat
din strafund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fara leac
Vîntul mai ieri întinerea,
Cu dragoste pădurile bătînd.
Azi apare ostenit în faţa mea,
Un singur plop, şi umbra, frămîntînd.
Ieri ornicul din turn
Lămurea puternic ceasul.
Astăzi inima timpului
Îi măsoară c-un suspin popasul.
Iată că părul meu se face
Ca o cenuşă ce a-nflorit.
În curînd fi-va pace, pace,
Şi pe pămînt un sfîrşit.
valeriab19 întreabă: