Imi place mie sa cred ca exista, dar intr-un fel stiu si ca nu exista . Ar putea fi, de ce nu, doar pentru ca nu am vazut nu inseamna ca nu exista, dar. Tu ce zici?
Cunosc pe cineva care poate vedea entitățile, inca din copilărie. Am verificat pozitia spiritului cu măsurătoarea campului electromagnetic (EMF).
Demonii sunt in general in forme combinate animal-om.
Demonii vin daca ii chemi sau ii cauți. Placa "ouja" este mijlocul lor preferat pentru comunicare si parazitarea persoanelor deschise la dialog. Demonii cauta spiritele rătăcite intre lumi in spitale si pe marginea drumurilor.
Fiecare suflet care moare atunci cand ii este scris va face călătoria de 40 de zile in lumea materială și va fi condus sa vada iadul ai raiul. Iadul a fost constuit pentru a-i pedepsi pe "draci", nu pe oameni, dar cei care mor găzduind in mintea și suflet aceste entități, vor fi trași in iad. Cei curați la suflet vor aștepta judecata in rai.
Mai aunt sufletele celor care au murit tragic in accidente sau in conjuncturi neașteptate nu sunt conștienți de moartea lor și continua sa fie legați de locurile sau obiectele "magnetizate" de ei. Majoritatea nu acceptă/nu înțeleg faptul că au murit. Nu sunt încă așteptați nici in iad si nici in rai și inca pot sa se manifeste partial in lumea materială cubsau fara asistența demonilor, devenind "poltergeist" sau să fie total prinși într-un ciclu de existență fără manifestări materiale.
Există mai multe dimensiuni paralele ai se spune ca atunci cand vei muri, vei vedea adevarata dimensiune a lumii.
Acum suntem intr-un spatiu in care sufletul nostru evoluează sau regresează, tocmai datorită neajunsurile lumii materiale. Noi vedem acum lumea materială ca si un spațiu virtual limitat. Sunt multe taine și mai bine să nu le știm pentru ca ne vor mântuirea sufletului.
Next level
Sandra2571 întreabă:
stefanst2312 întreabă: