Am o intrebare:Maine dam test la istorie si nu stiu ce inseamna razboi total, razboi rece, razboi fulger, razboi ciudat.Cine imi va raspunde ii voi da funda.Va rog, urgent.

Razboi total=nimicire totala
Razboi rece=este un razboi unde nu este nevoie de interventia armatei.Adica e razboi numai prin declaratii.
Razboi fulger=fara declaratii de razboi. Adica te ataca direct fara sa te anunte. Te ia pe nepregatite.
Razboi ciudat=se razboiesc dar nu se stie de ce. Se simte o stare de tensiune.

Războiul total este un conflict de o anvergură maximă, în care factorii politici mobilizează toate resursele disponibile pentru a asigura distrugerea capacităţilor rivalilor de a se apăra.
Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare nonmilitară (care totuşi a cauzat cursa înarmării) limitată, care s-a dezvoltat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS şi aliaţii ei, cărora li se mai spunea şi „Blocul oriental sau răsăritean"
Blitzkrieg (termen din germană, care însemnă literal "război fulger"; se pronunţă 'bliţ. crig; cuvântul românesc corespunzător se scrie cu minusculă) este numele comun sub care este cunoscută o doctrină militară care pledează pentru o ofensivă militară generalizată, precedată de atacuri aeriene şi bombardamente masive urmate de atacuri foarte rapide
Războiul ciudat[1] a fost o fază de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, marcată de forte puţine operaţiuni militare pe frontul de vest, în lunile care au urmat invadării Poloniei de Germania Nazistă, şi care a precedat Bătălia Franţei. Deşi marile puteri europene au declarat război una celeilalte, nicio parte nu s-a aventurat în lansarea unor atacuri de amploare, în perioada respectivă fiind doar câteva lupte terestre lipsite de importanţă şi câteva raiduri aeriene.

Războiul total este un conflict de o anvergură maximă, în care factorii politici mobilizează toate resursele disponibile pentru a asigura distrugerea capacităților rivalilor de a se apăra. Războiul total este o practică veche de secole, dar doar în ultimii 150 de ani teoreticienii militari au identificat această clasă separată de război. În războiul total nu există practic necombatanți, toate persoanele dintr-o anumită țară – civili și militari în aceeași măsură – sunt considerați ținte.

Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare nonmilitară (care totuși a cauzat cursa înarmării) limitată, care s-a dezvoltat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, cărora li se mai spunea și „Blocul oriental sau răsăritean". Celălalt grup cuprindea SUA și aliații lor, numiți și „Blocul occidental sau apusean". La nivel militar-politic a fost o confruntare între North Atlantic Treaty Organization (NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) și Pactul de la Varșovia. La nivel economic a fost o confruntare între capitalism și socialism. La nivel ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale (așa-numita „lume liberă", „societatea deschisă") și regimurile comuniste totalitare (așa-numita „societatea închisă"). Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Războiul Rece", deoarece nu s-a ajuns la confruntări directe militare dintre supraputeri (care ar fi constituit un război „cald" sau și „fierbinte"). Din punctul de vedere al studiilor strategice, nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un război „cald", la o confruntare convențională, datorită faptului că ambele supraputeri s-au dotat cu arme atomice și nucleare, ceea ce a creat o situație strategică de „deterrence", adică de descurajare și blocare reciprocă. În caz contrar, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și la o catastrofă mondială. Din punctul de vedere al serviciilor secrete, a fost o confruntare între serviciile occidentale de „intelligence" (spionaj) (în primul rând cele americane, CIA, NSA, dar și cele britanice, germane, franceze, italiene, etc.) și serviciile de poliție politică ale regimurilor totalitare comuniste (în primul rînd, KGB, dar și Securitate, STASI, etc.). S-a mai numit „Războiul Rece" și datorită faptului că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist, între două forme de regimuri politice care aveau aceleași rădăcini ideologice, adică lupta democratică pentru emanciparea omului de sub orice formă de dominație.

„Războiul Rece" a dominat politica externă a SUA și a URSS încă din 1947, când s-a folosit pentru prima oară termenul, și până la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Războiul Rece a fost o luptă în care s-au utilizat presiunea economică, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operațiunile militare de intensitate mică și iminența unui război pe scară mare.

Războiul Rece s-a încheiat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste sovietice și regimului URSS, supraputerea care s-a confruntat cu SUA, iar lumea care a rămas este dominată de o singură supraputere (situație descrisă de specialiștii în politică internațională drept hegemonie globală a SUA într-o lume care este unipolară, chiar dacă unii specialiști partizani și în general, antiamericani, o numesc multipolară).

Un moment in care Razboiul Rece putea să devină unul "cald" îl reprezintă anul 1962, când sovieticii au plasat în Cuba, devenită comunistă, rachete cu raza medie de acțiune. Prin intervenția președintelui american Kennedy s-a ajuns la normalizarea relațiilor cu sovieticii. În Cuba s-a impus regimul comunist al lui Fidel Castro. Perioada de destindere a fost marcată de întâlnirea dintre Kennedy și Nichita Hrușciov în 1963 cand au stabilit "Telefonul roșu" între Casa Albă și Kremlin.

Notiunea de "razboi rece" provine De la campaniile germane victorioase dintre anii 1939-1941, care se incheiau in decurs de cateva saptamani. Intre timp, termenul de "razboi fulger" a devenit o notiune internationala uzuala care desemneaza atacul surprinzator al blindatelor puternice sprijinite de fortele aeriene, cu scopul de a distruge fortele inamice
"Blietzkrieg" sau "razboi fulger" isi are originea in primul razboi mondial, cand Germania a crezut ca in scurt timp va cuceri vestul si centrul Europei. Nu s-a putut pentru ca francezii i-au oprit pe raul Marna, astfel razboiul fulger s-a transformat in razboi de pozitii.

Războiul ciudat[1] a fost o fază de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, marcată de forte puține operațiuni militare pe frontul de vest, în lunile care au urmat invadării Poloniei de Germania Nazistă, și care a precedat Bătălia Franței. Deși marile puteri europene au declarat război una celeilalte, nicio parte nu s-a aventurat în lansarea unor atacuri de amploare, în perioada respectivă fiind doar câteva lupte terestre lipsite de importanță și câteva raiduri aeriene.

În timp ce marea majoritate a efectivelor germane erau antrenate în luptele din Polonia, o forță germană foarte mică apăra linia Siegfried, de la frontiera cu Franța. De cealaltă parte, pe Linia Maginot, trupele franco-britanice ședeau pe poziții, implicându-se doar în câteva hărțuieli minore. Royal Air Force a parașutat fluturași de propagandă deasupra Germaniei, iar în Regatul Unit au sosit unități canadiene, dar, în această vreme, pe frontul de vest a fost un calm straniu timp de șapte luni. Puterile aflate în conflict s-au ciocnit în schimb în timpul luptelor din Norvegia. În cursa pentru reînarmare, Anglia și Franța au început să cumpere mari cantități de arme de la fabricanții din SUA, în încercarea de a-și suplimenta stocurile neacoperite de producția națională. Deși își declarase neutralitatea, Statele Unite au contribuit la înarmarea Aliaților occidentali prin vânzări la prețuri preferențiale, iar mai târziu prin programul lend-lease. Ar trebui spus că, în deceniul al patrulea, e adevărat că la o scară mai redusă, companiile private din SUA și Regatul Unit contribuiseră la reînarmarea Germaniei, fără ca guvernele lor să reacționeze în vreun fel. Astfel, unele dintre avioanele de vânătoare germane fuseseră dotate cu motoare britanice, iar americanii contribuiseră cu materii prime de importanță strategică la reînarmarea Germaniei. Eforturile germanilor de oprire a comerțului transatlantic cu arme, muniții și materiale strategice au dus la declanșarea celei de-a doua bătălii a Atlanticului.