| INTERMED1 a întrebat:

Se poate schimba prenumele unei persoane?

3 răspunsuri:
| Berr_Teddy_1994 a răspuns:

Noul Cod Civil prevede ca numele de familie se dobandeste prin efectul filiatiei si poate fi modificat prin efectul schimbarii starii civile, in timp ce prenumele se stabileste, la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere. Actul normativ interzice, insa, prenumele indecente si ridicole, "de natura a afecta ordinea publica si bunele moravuri ori interesele copilului".

Prin urmare, cetatenii romani pot obtine schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, in conditiile OG nr. 41/2003, care stabileste ca sunt necesare motive temeinice care sa indreptateasca solicitantul sa ceara schimbarea numelui sau a prenumelui.

Astfel, sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:

cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;
cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;
cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte (de studii, livret militar, carte de munca, etc);
cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;
cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc;
cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un nume romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la numele dobandit la nastere;
cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor lor;
cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;
cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa, optand pentru numele de familie dobandit la nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;
cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre parinte ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat instanta pentru incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia in timpul vietii, nu exista alta posibilitate de dobandire a numelui parintelui decat pe cale administrativa;
cand prenumele purtat este specific sexului opus;
cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un prenume corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa rezulte sexul acesteia;
alte asemenea cazuri temeinic justificate.
De asemenea, potrivit actului normativ, cetatenii isi pot schimba numele si daca se afla intr-una din urmatoarele situatii:

cand persoana in cauza a adoptat minori si doreste ca acestia sa poarte un alt prenume;
cand casatoria a incetat prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, iar sotul supravietuitor solicita sa revina la numele de familie purtat anterior casatoriei ori la numele de familie dobandit la nastere;
cand in urma divortului un fost sot revine la numele de familie purtat anterior si care provine dintr-o alta casatorie, de asemenea desfacuta prin divort, si doreste sa poarte numele dobandit la nastere;
cand in urma incetarii casatoriei prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti celalalt sot se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei casatorii, acesta doreste sa poarte numele de familie dobandit la nastere;
cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in forma autentica;
cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
cand s-a desfacut adoptia unei persoane casatorite care are copii minori si in urma desfacerii adoptiei persoana in cauza revine la numele de familie avut inainte de adoptie;
cand unul dintre soti, la incheierea casatoriei, a luat numele de familie al celuilalt sot, nume pe care acesta l-a dobandit prin adoptie, iar ulterior incheierii casatoriei are loc desfacerea adoptiei.
Ce documente sunt necesare la schimbarea numelui?

Potrivit OG nr. 41/2003, schimbarea numelui pe cale administrativa se face pe baza de cerere, care se va depune la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor aflat in subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala isi are domiciliul solicitantul sau la primaria unitatii administrativ-teritoriale unde domiciliaza.

Cererea privind pe cetateanul roman cu domiciliul in strainatate se depune la primaria ultimului domiciliu avut in Romania, iar daca nu a avut vreodata domiciliul in Romania, la Primaria Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.

La cerere vor fi anexate urmatoarele documente:

copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
un exemplar al Monitorului Oficial al Romaniei, Partea a III-a, in care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
consimtamantul, dat in forma autentica, al celuilalt sot, in cazul schimbarii numelui de familie comun purtat in timpul casatoriei;
copie de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, in situatia in care parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum si atunci cand cererea de schimbare a numelui este facuta, pentru minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, de catre tutore;
certificatele de cazier judiciar si cazier fiscal ale solicitantului;
orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.
Cererea de schimbare a numelui se publica, in extras, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, prin grija si pe cheltuiala solicitantului. Vezi AICI cat costa sa publici acte in Monitorul Oficial.

Totusi, orice persoana interesata poate face opozitie la cererea de schimbare a numelui, in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitor. Opozitia se face in scris, motivat si se depune la serviciul public in a carui raza de competenta teritoriala isi are domiciliul persoana care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa.

Dupa depunerea cererii de schimbare a numelui impreuna cu actele necesare, serviciul public local trimite spre solutionare dosarul serviciul public judetean sau al municipiului Bucuresti. Apoi, in termen de 60 de zile de la primirea cererii, presedintele consiliului judetean sau primarul Capitalei aproba sau respinge cererea de schimbare a numelui.

Dispozitia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, in copie, serviciului public la care a fost inregistrata cererea. Serviciul public va incunostinta de indata solicitantul, iar dupa depunerea de catre acesta a dovezii de plata a taxei extrajudiciare de timbru prevazute de lege, ii va elibera o copie de pe dispozitia de admitere a schimbarii numelui. Insa, daca in 90 de zile de la data luarii la cunostinta cel in cauza nu a depus dovada de plata a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispozitia de admitere a schimbarii numelui.

Dispozitia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data inscrierii mentiunii corespunzatoare pe marginea actului de nastere. De la aceasta data, solicitantul va purta numai numele dobandit prin dispozitia de schimbare a numelui.

Schimbarea numelui in cazul minorilor

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odata cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, dar tot pentru motive temeinice.

In aceste cazuri, cererea de schimbare a numelui se va face de catre parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de catre tutore. Daca parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui, atunci va hotari autoritatea tutelara.

Cand cererea este facuta de unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica. "In cazul minorului care a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta", se precizeaza in OG nr. 41/2003.

Pe de alta parte insa, legea nu cere acordul celuilalt parinte in cazul in care el este pus sub interdictie, ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.

"In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean, ori, dupa caz, a consiliului local municipal, orasenesc, comunal sau al sectorului municipiului Bucuresti", se mai arata in actul normativ mentionat.

| Hania_Serar_1990 a răspuns:

Da atata timp cat este un nume decent si cat ai un motiv bun pentru a cera schimbarea numelui... spune si tu ca ai spart vreo cateva banci (le-ai pierdut numarul) si ca FBI-ul te tot urmareste si vrei sa scapi de ei! sunt sigur ca vor fi foarte bucurosi sa te ajute!

| EchoDemon a răspuns:

Pai daca ai un motiv bun atunci poti.