Va e dor de schoala?

La nebunie. Mai ales de ultimul an. Pentru mine anii 1-4 si anii 9 -12 au fost cei mai frumosi.

Anii 1- 4 datorita doamnei invatatoare care e o femeie extraordinara care m-a incurajat si m-a inteles. Si datorita colegilor care erau cu totul altfel fata de celelalte colective din perioada 5-8 si 9 -12. Poate a fost si vina mea ca avand asa buni prieteni in 1-4 mi-a fost greu sa ii consider pe viitorii colegi demni de a le lua locul. Poate nu am fost nici eu prea sociabil.

Anii 5-8 a fost o perioada n-as spune chiar groaznica, dar ceva mai sumbra. Am acumulat in perioada asta multe cunostinte generale care imi sunt si azi de folos dar n-am putut fi prea apropiat de colegi si nici in cazul profesorilor nu pot spune ceva diferit. A fost o perioada de tranzitie necesara dar cam prea dura in opinia mea. Daca e sa spun ca am admirat cu adevarat o persoana pot spune ca am admirat-o pe doamna Craus, doamna profesoara de geografie care explica lectia angelic.

Anii 9 -12 au scos la lumina o antiteza fata de anii 1-4 in care am avut colegi deosebiti. Aici am avut mai degraba oameni individualisti. Poate a fost vina mea. Poate ca imi pasa prea mult si de asta n-am putut lega prietenii deosebite. N-am putut avea 2 fete ca majoritatea. Nu spun ca toti au fost asa. As fi ipocrit sa vorbesc asa mai ales despre Viorel, un baiat deosebit care mi-a fost coleg de banca si caruia eu i-am gresit de nenumarate ori si el niciodata. Si mai sunt si altii. Nici aici n-am putut socializa prea mult. N-am putut accepta multe chestii la colegi si i-am lasat sa imi simta repulsia din plin. De asta m-au evitat sau criticat aspru de multe ori, uneori ( mai degraba nu de putine ori ) chiar fiind jignit. In ultimul an a fost o evolutie, am invatat sa ne mai acceptam. De ar fi fost asa din primul an ar fi fost altceva. Cu totul altceva. Referitor la profesori, i-am considerat mai degraba prietenii mei. M-au ajutat mult sa capat incredere in mine si m-au incurajat vazand ca vreau sa invat si sa fac si eu ceva in viata. Mai ales doamna diriginta care mi-a fost alaturi de la inceput si m-a inteles intotdeauna. Nu e mult sa ii spun mama. Pot mentiona aici si o apropiere deosebita fata de alti profesori. Doamna Carabat care m-a ajutat cu primul volum de poezie, Doamna Butnaru care mi-a acceptat repulsia fata de stiintele exacte desi a stiut ca pot mai mult daca m-ar incanta. Matematica sub aripa ei m-a incantat foarte mult decat daca ar fi fost vorba de alt profesor. Cu siguranta. Si pot spune lucruri frumoase despre multi profesori. Care m-au inteles si apreciat. Fara ei eram doar un copil suparat pe scoala si pe viata. Nu e cazul.


Luata la un loc, experienta educationala de pana acum mi-a fost de mare folos si imi provoaca mai degraba fericire. Mi-e dor. Un dor nebun...