Nu știu dacă procedura e aceeași ca la schimbarea medicului de familie, dar dacă aș fi în locul tău, probabil că aș cere părerea medicului la care vreau să mă transfer. Îl întrebi dacă te acceptă, iar dacă va fi de acord să te înscrie pe lista pacienților lui, îți va spune tot ce ai de făcut.
PS. Cristi, schimbă poza de profil. Cred că sunt cele mai urâte picioare (și cei mai penibili pantofi!), din toată "cariera" ta de pe TPU! Zici că-s ale unui transsexual.
Buna! Eu știu ca trebuie sa îți scoți tu fisa (după ce ai vorbit in prealabil cu medicul la care vrei sa te trabsferi). De când s-a introdus/modificat legea privind protecția datelor personale, fiecare pacient trebuie sa își ducă fisa personal, nu se mai poate face transferul cum era înainte.