Vreau si eu niste idei despre tematica" craciunul in suflet de copil"! Sincer nu stiu ce e cu mine de obicei am foarte multe idei cand vine vorba de compuneri! dar astazi nu am nici cea mai vaga idee!

Acum niste ani...

,, Stau câteodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni
mai erau prin partile noastre" dar si câte patanii în
vreme de iarna am avut.
Mi-e dor de vremurile pe când împreuna cu ceilalti
copii din bloc ne strângeam si construiam cu multa veselie si
voie buna cazemate din zapada. Apoi începea lupta, o lupta
grea în care noi cu sufletele noastre entuziasmate dadeam
totul. Dar n-am sa uit niciodata câta bataie primea vecinul
meu atunci când ajungeam cu capul spart acasa. De multe ori
pe nedrept, dar ce sa-i faci: eu eram mai mica si, pe deasupra,
si cuminte foc. M-a iertat, desi atunci îsi promitea ca o sa mi. o
plateasca cu vârf si îndesat. Acum, ne place sa stam la o
cana de vin fiert si sa lasam timpul sa mearga în sens invers.
Prima zi cu zapada era o adevarata sarbatoare.
Prietena mea venea dis-de-dimineata sa-mi vesteasca sosirea
zapezii iar eu saream iute din pat îmi lipeam nasul de geam si
cu ochi mari priveam la o alta lume. Iarna era anotimpul în
care cadeam cel mai mult, n-am avut niciodata un echilibru
foarte dezvoltat asa ca mereu alunecam si îmi scrânteam
piciorul. Asta ca sa nu mai spun de toate juliturile pe care le
aveam din cauza saniei.
Lucruri simple care atunci însemnau mult pentru mine,
îmi faceau viata mai frumoasa si erau de ajuns pentru a ma
face fericita. Acum am alte asteptari, poate ca zapada nu ma
mai face atât de fericita dar mi-as dori poate pentru o zi sa
mai traiesc si sa gândesc asa cum o faceam acum 6-7 ani când
nu contau nici viitorul nici trecutul doar prezentul. Mi-e dor
de Mosu’.
Pe atunci Craciunul era poate mult mai simplu si mai cald,
în sufletul meu de copil ce nu avea nevoie de prea multe pentru a
tresalta de bucurie, se întâmplau lucruri minunate. Acum stiu
ca indiferent de câte gânduri urâte si câte griji as
avea niciodata nu trebuie sa uit sa sper.