| StefaNNN03 a întrebat:

1.Care dintre următoarele exemple de RP nu este corect?
/me încearcă să arunce cât poate de mult cu piatră din mâna sa, cât mai aproape de zona marcată, luându-și în prealabil un avânt considerabil.
/me scoate rapid de la spate un pistol, setându-i siguranța pe OFF.
/me se aruncă de pe bloc de la etajul 5, încercând să cadă în picioare astfel încât să nu pățească absolut nimic.
2. Dacă un jucător îţi dă "ţeapă" IC cu o casă, ce faci?
Îi fac plângere pe forum.
Mă duc la poliție și denunț jucătorul respectiv.
Dau un /report.
3.Am voie să interacționez IC cu un membru al staff-ului dacă acesta este ON DUTY?
Da, doar dacă acesta ne spune că se află acolo cu un scop precis.
Da, faptul că este on duty nu înseamnă că IC nu se află acolo.
Nu, în nici o condiție.
4.Care este cea mai corectă variantă de a coopera cu un polițist care te oprește în trafic, tu nefăcând nimic greșit?
Oprești mașina, iar când vine lângă tine incepi să-l înjuri sau să tragi cu o arma în el.
Oprești mașina, scoți actele din torpedou și i le prezinți.
Continui să conduci, iar dacă te prinde încerci să-l omori.
5. Când sunaţi la 911, va trebui să precizaţi locaţia într-un mesaj şi situaţia în altul. Aveţi voie să copiaţi mesajul de la "LOCAŢIE" la cel de la "SITUAŢIE"?
Doar în cazul în care este vorba despre ceva grav şi nu pot pierde timp să scriu mai mult.
Nu, regulamentul serverului interzice așa ceva.
Da, regulamentul serverului nu spune nimic despre aşa ceva.
6.Este permis bunny hop-ul pe acest server (adică să sari pentru a merge mai repede)?
Nu, aceasta este o modalitate non-roleplay de a te deplasa mai repede.
Da.
Da, doar atunci când vrei să scapi dintr-o urmărire sau o altercație.
7.Este permisă folosirea unui key binder?
Da, doar de catre membrii LSPD şi EMS
Da, de către oricine.
Nu, în nici o situaţie.
8.Care dintre următoarele exemple de RP este corect?
/ame privește către numărul mașinii din față.
ame își amintește că X a fost văzut în partea nordică a Skate Park.
/ame este mândru de X, având o mulțumire interioară față de acesta.
9. Dacă ai chef de niște DeathMatch, fiind plictisit, ce faci?
Dau /q și întru pe un server de DeathMatch.
Rog un administrator prin /re(port) să îmi dea o armă și mă împușc cu el (OOC).
Îmi iau niște arme și mă duc pe gangul/mafia rivală.
10.Care variantă este greșită în urma comenzii /sms?
Am ajuns la primărie, scuze de întârziere big grin!
Mulțumesc pentru ajutor!
Salut, da-mi și mie banii aia că mi-ai zis aseară pe /pm că mi-i dai.