Salut!
Cel mai nou este Assassin's Creed 3 aparut pe data de 31.10. 2012.
În Assassin's Creed III Desmond începe a căuta cel de-al treilea Măr al Edenului întru cât în fiecare joc din serie de până atunci adică în Assassin's Creed respectiv Assassin's Creed II acesta a fost obiectivul lui Desmond și anume de a căuta aceste Mere ale Edenului. Obiectivul și-l stabilește în finalul primului joc din serie și se sfârșește la finalul seriei. Desmond și gașca sa află că acest ultim Măr al Edenului pe care îl mai au de găsit se află în satul lui Rathonhaketon un tânăr amerindian parte a tribului Mohawk.
Ratohnhaketon era un tânăr deosebit față de ceilalți din tribul său nu doar datorită abilităților sale dar și pentru faptul că mama și tatăl său, nu aparțineau unei singuri culturi. Mai exact spus mama sa era parte a tribului Mohawk, iar tatăl său era un britanic ajuns în America sau noua lume cu anumite scopuri. Înnainte de a ajunge în pielea lui Ratohnhaketon, Desmond intră în pielea tatălui lui Ratohnhaketon care se numea Haytham Kennway cu ajutorul unui portal similar Animusului găsit într-un templu unde se credea că unul dintre așa zisele Mere ale Edeneului există.
Desmond are o scurtă viziune despre o asasinare executată de Haytham la ce pare a fi o sală de operă oferită de portal. Desmond crede că această viziune i-a fost arătată de o imagine holografică a zeiței Iuno cu care a mai intrat în contact încă de la începutul evenimentelor din Assassin's Creed II, deci fiind o aparență familiară lui. Desmond o dată ce are viziunea leșină. Echipa se hotărăște să asambleze Animusul, dezpachetându-l rapid pentru a îl pune pe Desmond așezat pe el pentru a îl putea restabiliza exact ca în cazul întâmplărilor din Assassin's Creed Revelations dar și ca acesta să nu piardă conexiunea cu templul după cum spuneau aliații lui. Desmond astfel își revine și continuă să vadă ce tatăl lui Ratohnhaketon făcea. Prima dată când află de acesta, vede perioada în care trăia și se lămurește asupra subiectului, Desmond nu știa încă de existența lui Ratohnhaketon, aflând mai târziu din memoriile lui Haytham de acesta.
Este notabil aici faptul că Desmond intră în pielea tatălui lui Ratohnhaketon înnainte ca acesta să cunoască pe mama sa sau să ajungă în America, mai concret spus Desmond începe să viziteze memoriile tatălui lui Ratohnhaketon încă din perioada când acesta era pe o navă ce plecase din Marea Britanie înspre noua lume, mai exact spre orașul Boston care este și în lumea reală una din primele colonii ale Americii. Astfel descoperă Desmond că Haytham era parte a ordinului cu care asasinii se războiau de secole și anume Ordinul Templierilor. Pe lângă cele precizate, Desmond află că tatăl lui Ratohnhaketon încearcă să îi dea impresia viitoarei mame a lui Ratohnhaketon că ține la ea doar pentru interesul frăției din care făcea parte neimplicând niciun fel emoțiile sale. Haytham dorește să facă asta prin eliberarea acesteia și a tribului ei de către imperialiștii britanici. Ceea ce nu bănuia ea e că totul era pus la cale de Haytham și ordinul lui pentru a îi da impresia că ține la ea.
Toate acestea, Templierii le făceau cu un singur scop și anume să pună mâna pe acest Măr al Edenului cumva aflând că se află fie în zona satului tribului ei, fie pe undeva prin preajmă și sperând că ea îi va aduce la obiectul mult așteptat de atâta timp întru-cât credeau că ea știe unde e. După câteva misiuni în care jucătorul intră în pielea lui Haytham prin memoriile lui Desmond în sfârșit ajunge la prima memorie în care Ratohnhaketon e prezent. În această memorie Ratohnhaketon e un copil ce își vede fără girji de copilăria sa fără a își face prea multe probleme. Într-un anumit timp tot ce cunoștea el este distrus de Charles Lee inclusiv mama lui este omorâtă în acest proces. Ratohnhaketon jură să își răzbune mama prin găsirea și asasinarea acestuia.
Rathonhaketon este un asasin de originea vechiilor civilizații amerindiene, mai exact spus Rathonhaketon este parte a tribului de amerindieni Mohawk. Rathonhaketon are un rol important în poveste deoarece el este ultima "piesă" de pe tabla de șah care mai are să își joace rolul în marele destin pus asupra liniei sale genealogice de către civilizația Celor ce au venit întâi. Civilizația celor ce au venit întâi în universul fictiv al seriei este civilizația ce a creat omenirea. După crearea acesteia, Cei ce au venit întâi s-au decis să practice sclavia asupra oamenilor pentru a îi folosi oamenii pentru diverse munci în folosul lor tratându-i ca pe animale. Datorită unor serii de incidente au fost anumiți oameni care au reușit să scape de aceste întâmplări nefericite de care omenirea a avut parte. Acești oameni au fost chiar Adam și Eva despre care se vorbește în capitolul din Geneză din Biblie. Seria Assassins Creed a avut mereu la bază istoria omenirii dar și mitologia sa drept urmare a acestui lucru nici Assassin's Creed III nu face excepție de la această regula astfel putem enumera personalități de seamă din Noua Lume a Americii cu care strămoșul lui Desmond se întâlnește. Printre acești oameni putem enumera pe Benjamin Franklin sau George Washington, primul președinte al Americii care joacă un rol cheie într-una din misiuni.
La fel cum au facut-o ceilalți strămoși ai săi Altair ibn La Ahad și Ezio Auditore da Firențe, primul fiind protagonistul principal al primului joc din serie iar al doilea protagunistul celui de-al doilea joc din serie căruia i se dedică o trilogie individuală. Desmond află pe parcursul acestui joc de la Rathonhaketon cum să oprească sfârșitul lumii. Ce pare destul de ciudat și surprinzător din partea lui Ubisoft este că la sfârșitul jocului nu ne permite nicio opțiune de alegere.
Bafta!
favij2000 întreabă: