Se zice atacator si nu atacant ca la fotbal.
In Romania e greu sa demonstrezi legitima aparare, si asta se face in fata instantei si nu in fata lui garcea care daca este chemat da amenzi la toti batausii, cred de altfel ca numai la noi atat atacatorul cat si victima care-i raspunde sunt amendati ceea ce nu mi se pare corect, adica e ca si cum legea iti spune stai sa o incasezi ca sa fii victima si apoi da-l tu in judecata pe ala de te-a facut praf.
Daca unul dintre ei depune plangere si merge la medicul legist si obtine certificat medico-legal dupa aia incep proceduri nasoale pentru ceilalti.
Nu stiu foarte bine procedurile dar stiu ca in tara asta cine se da victima si sifoneaza chiar daca el a fost agresor, cam are castig de cauza.
Poate fi legitima aparare, dar asta o stabileste doar organul de urmarire penala (daca se ajunge la aceasta) si apoi o confirma un judecator, luand in considerare proble administrate si prevederile Codului penal, citez:
"ART.19. Legitima apărare
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţa sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii."
De asemenea poate fi si exces neimputabil, citez:
"ART.26. Excesul neimputabil
(1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat."
Da si nu (bun venit in viata asta)
dpdv legal da, este legitima aparare
dar mai ales in rrrominica e foarte greu sa dovedesti legitima aparare si daca ala isi scoate certificat medico-legal s-ar putea sa aiba castig de cauza
c'est la vie
Julyly2089 întreabă: