Eu nu cred asa ceva! Din cate am inteles de la tine, nu te supara dar nu scrii prea bine, pustiul a gasit un telefon si acum mai mult ca sigur nu vrea sa-l dea inapoi.
Profesorii nu au nicio treaba cu asta.
Eu zic sa vorbiti cu parintii pentru a recupera telefonul, profesorii nu au nici o legatura cu ce se intampla in afara scolii, de asemenea mi se pare o tampenie sa nu intervina in restituirea unui bun al altuia, si zic de noi, elevii, ca suntem din ce in ce mai tacaniti.
Nu are cum sa-i scada nota la purtare fratelui tau, nu a facut nimic rau, dimpotriva a fost cinstit.
Cel care a pierdut telefonul poate sa-i faca plangere penala celui care l-a gasit, pentru insusirea bunului gasit, daca acela nu-l restituie in 10 zile, citez:
"ART.243. Însuşirea bunului găsit
sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală."
A 4a, l-a gasit, il consideram (cunosteam), ce pierduse (sau ce-a pierdut). ii spune fratele si virgula inainte, i-a zis, dupa gasit virgula, nu i l-a dat, profesorii, l-a gasit, sa-i scada, sa ma ajute.
anonim_4396 întreabă:
LisaJulie întreabă: