Una este un regulament comportamental al unei instituţii (nu scuipa, nu înjura, nu recurge la violenţa fizică...) şi alta este un regulament care îţi violează individualitatea şi personalitatea, particularităţile tale fizice (un regulament care în cazul de faţă nici nu cred că există şi cel mai probabil este doar o opinie personală a unui cadru didactic, pe care încearcă să o impună elevilor; este ca şi cum ţi-ar cere să-ţi schimbi culoarea ochilor, pentru că cei pe care îi ai i se par indecenţi şi nepotriviţi sexului tău - stupid).
În ţări ceva mai civilizate eşti ceea ce simţi că eşti, nu eşti limitat de prejudecăţile şi şabloanele societăţii, nu până la absurd, şi regulamentul şcolii se mulează după nevoile tale personale/individuale. Ca de exemplu: http://youtu.be/bJw3s85EcxM
Nu există niciun motiv raţional pentru care părul de lungimi diferite să nu poată fi purtat de ambele sexe. Iar şcoala, în opinia mea, ar trebui să fie printre primele instituţii care merg pe principiul: "Nu contează cât de lung am părul, important e cât de mult gândesc".
Tara asta se indreapta incet incet inapoi spre dictatura. In anii '90, cand prindeam gustul libertatii, nu s-ar fi intamplat asta. Din pacate incep sa reapara ideile cu uniforme, cu parul tuns intr-un anume fel, cu ingradirea dreptului la opinie samd. Poate pentru ca noile generatii de profi nu au prins vremurile in care toate acestea erau obligatorii, deci nu stiu cum este. Eu unul am oroare de astfel de atitudini si sper sa reinvie un Pittis ("nu conteaza cat de lung am parul...").
Esti un nonconformist--- regulamentul intern al institutiei de invatamant este litera de lege pentru toata lumea (inclusiv profesori). Daca pentru unii ar fi "muma" iar pentru altii "ciuma", numai atunci se poate vorbi despre o discriminare.
In orice institutie (scoala, fabrica, spital, banca etc.) exista un "regulament de ordine interioara" cu un anume specific.Nerespectarea acestuia conduce, intotdeauna, la sanctiuni si penalitati.
Asadar, nu ai decat o singura solutie: sa te conformezi regulamentului!
Nu intelegi...este vorba despre o idee fixa a profesoarei respective.Ca asa vrea ea.E ca si cand eu v-as zice voua sa faceti ceva pentru ca asa cred ca eu ca-i bine.Dar poate nu va e bine voua.Deci pastrez pentru mine.
Si daca regulamentul ala ar fi cum a spus ea atunci nu ar trebui sa existe.Regulile dintr-o institutie trebuie sa fie in limitele legilor statului. Daca in legea statului roman scrie ca toti avema celeasi drepturi atunci in regulile scolii nu are ce sa caute o regula care sa spuna ca fetele au acel drept dar baietii nu.Deoarece este facuta(regula) dupa o idee, o opinie a cuiva.
Daca ea imi spune mie ca trebuie sa imi prind parul pentru ca asa considera ea ca este mai bine si incepe sa spuna chestii false pentru a ma determina sa fac asta atunci sunt sigur ca exista o pedeapsa prevazute de lege pentru asta.Nu poate sa-mi spuna sa fac ceva doar pentru ca este profesoara daca n-are un motiv intemeiat.
Sunt un nonconformist doar cu regulile tampite. Poti sa imi spui sa-mi iau camasa,cravata,sa scriua ia, sa invat aia, sa nu vorbesc urat, sa nu-l bat pe ala ca-i un cretin, sa nu rad la ore...etc dar nu-mi spune cum sa arat.Ma mai vad niste persoane pe la scoala cu care nu ma vad acasa.Si vreau sa arat asa cum sunt eu, nu cum esti tu.Nu vezi ca rad isteric si devin violent? De ce mai continui? Nu iti fac rau, dar pot sa o fac daca continui.Deci lasa-ma-n pace.Mai ales daca te vad maxim 5-6 minute pe saptamana sau chiar deloc.Pe cei care ma vad nu-i dereanjeaza, deci de ce te-ar deranja pe tine?
Si nu ti-am adresat tie aceste vorbe.Am zis asa cam cum gandesc in cazul asta.Nu sunt un nonconformist 100%. Respect regulile daca acestea nu dauneaza personalitatii mele. Daca dauneaza lupt impotriva lor prin orice mijloace.
Inteleg! --- cu atat mai mult cu cat, la varsta ta, si eu am fost noncoformista dar in alta privinta (a uniformei scolare).Cu timpul, iti vei schimba convingerile--- te vor obliga regulamentele
Condoleanţele mele, ai o profesoară cam imbecilă şi fudulă. Nu suport genul acesta de mentalităţi. Dar în cazul ei (treaba cu impunerea propriilor păreri, oricât de idioate) cred că este mai degrabă un defect profesional.
Extrage din ea, ca profesor, doar părţile bune, restul să şi le păstreze.
http://youtu.be/xpxd3pZAVHI
Într-adevăr, ceea ce face este un fel de sexism, discriminare, dar mă tem că pe cale legală nu poţi să faci mare lucru (prea multe bătăi de cap). Eu zic să o ignori şi să continui să fii tu, iar dacă nu îi convine, este problema ei. Las-o să se crizeze.
Totul tine de Reguamentu de ordine interioara a scolii.E ca un fel lege a scolii.
Daca profesoara ti-a spus sa-ti stangi parul, ai fi sa te conformezi.Macar din bun simt.Nu mori daca iti stangi parul 5-6 ore cat stai a scoala.
Profesoara aia preda la clasa ta?
Nu.Cred ca o vad maxim 5-6 min pe saptamana.Si o vad eu pe ea, nu ea pe mine.Nu e vorba doar de conformare.Este vorba despre "baietii sunt asa, fetele asa" si cand i se atrage atentia ca face o discriminare tot ea este cea enervata.Nu suport acest timp de persoane.Si daca iau regulamentul sunt sigur ca nu scrie o limita a parului.Nu are cum. Legea scolii trebuie sa fie in limitele legii statului.
Doar de la natura.Adica din punct de vedere al fizicului.Dar si baietii si fetele au par.De sa sa fim pusi sa il prindem in coada sau sa-l taiem(noi care il avem lung) si fetele nu?
Adica daca imi spui ca sunt fata pentru ca am parul lung nu meriti un pumn in bot?
Scrie clar in lege ca indiferent de sex, religie...etc avem aceleasi drepturi. Daca o fata are dreptul sa aiba parul lung si sa il tina desprins eu de ce nu pot face asta daca consider ca imi sta mai bine asa?
Inteleg...Pe vremea mea uniforma era OBLIGATORIE..Baieti erau OBIGATI sa aiga parul scurt ( nu avea voie sa treaca printre degete), fetele trebuiau sail poarte in doua codite impletite.Nu pe spate, nu coada de cal.
Nici nu ne trecea prin cap sa nu respectam acele reguli, pentru ca exista acel respect fata de profesori.Toti eram la fel si nu exista discriminare.Eu zic ca te vei obisnui.
Dar nu mai e acu xxxa ani. Daca este sa o luam asa in trecut puteai sa te trezesti cu o sabie in tine ca i-ai spus unui barbat ca trebuie sa fie tuns.Trecutul nu mai are nici o legatura.
Mamaie traieste in trecut, mai bine o lasi in lumea ei. Nu iti poate face nimic doar pentru ca ai parul lung.
Scuze ca raspund dupa o juma' de an, dar abia acum am vazut nemultumirea ta si da-mi voie sa-ti spun ca ai perfecta dreptate. Stiu ca nu te ajuta asta, dar am simtit nevoia sa o spun. Esti ca mine, si eu trec prin aceeasi situatie doar ca mie nu imi e permis parul lung. Tie ti-a zis asta o profa pe care o vezi din Paste-n Craciu. Mie mi-au zis diriga, directoarea si profii de la clasa. Si mai sunt asemanari intre noi, ai o gandirea ca a mea, nici tu nu suporti toate cacaturile astea, ai numele "Wehrmacht" ceea ce ma face sa cred ca esti un mic simpatizant nazist ca mine, ce sa mai, imi place personalitatea ta. (nu, nu-s gay).
Atat am avut de zis, sper ca problemele tale s-au rezolvat ca ale mele continua, abia astept sa termin liceul sa scap de toata ipocrizia asta ieftina. Numai bine!
In institutiile publice esti obligat sa respecti regulamentul. Nu conteaza ca e tampit. Esti elev, deci trebuie sa te conformezi. Profesoara a fost nesimtita, nu trebuia sa procedeze asa. Cel mult, trebuia sa ia masurile prevazte de regulament in cazul asta (daca regulamentul presupune luarea unor masuri)
P.S (nu pot edita raspunsul, asa ca iti mai scriu un post)
Nu tu decizi ce e ok si ce nu in societate. Trist, dar adevarat. Poate si mie mi se pare ok sa incalc legile, dar politistilor nu.
Nu-ti impune nimeni ideeile lui (bine, ca nu am fost acolo ca sa pot sa afirm asta cu tarie) ci pur si simplu trebuie sa respecti niste reguli. Mai tarziu, cand te vei angaja vei observa ce inseamna cu adevarat sa fii sluga Daca nu-ti convine situatia fa-te patron. Dar pana atunci, supune-te regulamentelor scrise de cei mai mari in functie ca tine (pentru ca, daca n-ai observat, elevii sunt ultimele scursuri. pana si femeia de servici este mai respectata ) Dar aici, trecem deja la altceva.
Cu mentiunea ca o scoala e totusi o INSTITUTIE PUBLICA, nu o firma particulara. Deci, trebuie sa permita accesul tuturor ( publicului ) fara a discrimina. Doar nu e ca si cum a tulburat linistea publica sau ceva de genul.
Profesoara nu era la ea pe mosie, sa poata spune ce si cum sa faci. Ar fi si culmea, asa ar putea si la o urgenta medicala sa te refuze doctorul pe motiv ca esti pletos, sau ai barba, sau ai tatuaje... si sa iti zica : " intoarce-te tuns " ti s-ar parea normal?
Aici gresesti. Institutie publica este si Metrorex, RATB, SNCFR, etc. Fiecare are cate un regulament, pe care nu l-am fact eu. De exemplu la CFR este interzis fumatul in tren, aplecatul peste geam, consumul de alcool in tren sau deschiderea usilor in mers (chiar daca e un vagon numai de fumatori sau chiar daca vrei sa te sinucizi) Mie de exemplu nu mi se pare normal regulamentul scolar, dar asta e. La scoli toti profesorii se comporta ca la SRL-uri si din pacate nu ai ce sa le faci.
Pai tu fiind elev (baiat) chiar scrie si in regulamentul scolar ca baieti nu au voie cu parul lung(habar nu am de ce). Nu, nu este discriminare intre sexe deoarece fetele sunt fete (si nu cred ca ti-ar placea sa vezi o fata cu par scurt, baietoasa mai mult decat o simpla colega sau prietena) si baieti sunt baieti (adica masculini..stiu la ce te referi, multi baieti arat super bine cu parul lung si poate esti si rocker) Dar din punctul de vedere al profesorilor tu esti elev trebuie sa fi disciplinat, un elev model..si multe altele..In scoala esti elev si atat nu vi sa faci parada modei, modeling si altele ..Asta e
Profesoara aia avea parul de 1 cm. Poate si eu aveam alta parere.Dar nu am spus-o deoarece face ce vrea ea, nu ce vreau eu si nu ma intereseaza cum are ea parul.
Poate sunt un elev model prin comportamentul meu.Nu fac panarama la ore, ma abtin sa ma bat cu idiotii, nu injur sau scuip prin scoala, nu rup nimic...etc.Si nici nu fac parada modei.Pur si simplu sunt asa cum vreau eu si nu-mi pasa mie de altii daca nu imi impun ideile lor.
Eu nu sunt ala care sa devina disciplinat prin impunerea unor idei pe care nu le accept.Devin din ce in ce mai enervat si imi creste dorinta de a rani persoana care imi baga mie pe gat ideile ei.E singura care mi-a zis ceva dintre toti profesorii.Eu nu o tin pe asta cu "asta e".Eu ori caut o rezolvare amiabila. Daca nu se poate caut ajutor la cei care ar putea sa ma ajute. Daca nu se poate pe cale legala e mai rau pentru persoana cu care sunt in conflict, ca eu tot nu cedez.
Prietene...profa aia tinea la tine, te vroia baiat prezentabil, intr-o institutie prezentabila. Lasand la o parte faptul ca e lung probabil ca era neingrijit din moment ce a zis ca te face sa pari neglijent. O profesoara nu e ca o fata de varsta ta sa se lege de tine ca te place..sau mai stii. Esti intr-o institutie,si exista anumite norme de conduita. Zi mersi ca nu mai traiesti pe vremea comunistilor,ca te-ar fi tuns ei in direct. Stiu ca esti teribilist,revoltat,e normal, varsta te face sa fi asa, dar vei vedea ca in timp iti vei schimba parerea si vei vedea ca iti dorea binele, chiar daca acum nu pare. Incearca sa ii dai o forma mai barbateasca daca vrei sa-l tii desfacut, sau prinde`l..mai stii poate vei fi mai atragator! Stiu ca prima reactie va fi sa contrezi ceea ce am de spus, si ai tot dreptul, dar si eu ca si profesoara ta, iti vreau binele Mult succes
Nu varsta ma face sa fiu asa.Instinctele ma fac sa fiu asa.Nu-s ala care sa fie supus.Nu deranjez pe nimeni dar daca sunt deranjat pe un motiv stupid(cuiva nu ii convine cum arat eu) atunci reactionez.Nu poti spune ca cineva tine la mine daca ma face sa fiu primul' care i-ar face rau.Este imposibil ca ceva ce-mi face rau sa-mi faca bine. Poate face bine celorlalti, dar mie nu.
AM cerut un raspuns la intrebare care sa fie impartial.Din punct de vedere al legii, nu opinii.Nu sunt ca aia care pot fi modelati dupa opiniile cuiva.Sunt ca aia care lupta prin orice metoda pentru a isi sustine opinia.
De ce o ti pe aia cu filosofia? Nu toti oamenii sunt la fel.Am descoperit adevarul.Sunt unu' plin de ura fata de persoanele care nu ma lasa sa fiu asa cum vreau eu sa fiu din motive stupide.Chiar te rog sa spui acele "multe". Daca zici ca nu am descoperit propriul meu adevar ce sanse ai tu care nu ma cunosti sa-l sti deja? Eu il stiu foarte bine.Sunt unu' dintre aia numiti "nebuni" de catre societate.Am sa infiintez un blog cu tema asta.Ma enerveaza sa vad ca cienva face ce vrea doar pentru ca asa considera el ca este bine dar nu este pentru altul.
"Whoever knows pain is dangerous
from the fire that burns the soul
[...]
Your happiness
is not my happiness
it is my misery"
Hmm, nu mai era nevoie sa te compari cu colega ta, adica sa pui intrebarea" de ce ei ii comentati si mie nu?!" pentru ca la fete e absolut normal sa aiba parul lung...Nu vreau sa zic ca la tine e anormal, profesoara ta are mentalitatea aia de **** tipica profilor, pe mine inca ma mai doare capul cand ma gandesc cat de limitati (in gandire ) pot fi... Si ma revolta faptul ca ei sunt pusi in fata noastra ca niste exemple demne de urmat, cand de fapt ei au ajuns la o varsta cu o inteligenta emotionala=0.
ConstantinDenis întreabă: