DOCTRINA? CE DOCTRINA, tovarase? Cum poti pretinde ca esti de stinga cand tu dai mult unor putini jegosi de la conducere din putinul celor multi care ii duc in spate?
Eu da, sunt de centru dreapta ca ideologie adica social-democrat, dar nu am zis ca PSD e asa, cu numele e, dar real nu e, am specificat, de aia nici nu am votat, nu am votat nici atunci cand a venit PSD, nici in noiembrie acum, nici la prezidentiale nici in 2014 nici cand a mai fost, tocmai ca fac si aia ce zici tu, toti dau mult unor putini nesimtiti pe spatele oamenilor. Dar totusi un 2-3 % au fost mai buni ca ceilalti, atata tot.
Stanga corecta este aia care chiar se gandeste la omul de rand, nu doar la afacerile smecherilor sa ii faca mai bogati, adica aia putinei. Sau mai degraba centru un fel de PSD dar ca lumea, si asta ar fi ca si bogatii raman bogati dar si omul de rand o duce bine, cum era in Germania anilor 80 (ca acolo asta a fost un sistem nespecific centru dreapta, si a fost facut cu alt scop, e altceva). Ala e adevaratul social-democrat.
Pai capitalismul real e ala din SUA, ala rece unde omul nu conteaza ci doar banul, omu poate sa moara, medicamentele se fac, se importa doar daca aduc profit, altfel nu conteaza, e normal? Eu zic ca nu e. Si mai zicea un coleg ca asta cu bogatii nu are treaba cu politica, cum dracu n-are? De ex la noi fenomenul cu citostaticele, asta au facut ceva bun sa impuna preturi bune la medicatia bolilor cronice, dar nu s-au gandit ca ele sa si existe in farmacii, asa ca importatorii, farmaciile nu le-a mai adus ca nu se renta, dar mureau oameni, deci nu conta! Un partid social-democrat adevarat, importa el, asigurau ei medicatia asta cu pret mic, se gandea la om, e doar un exemplu, sau le impunea la aia sa importe, ca daca nu, luai licenta farmaciei, erau metode, dar mai bine importau ei si dadeau la oameni.
Legat de citostatice, esti pe linga. Daca tu ai avea firma de medicamente si statul ti-ar impune sa vinzi cu suma x, cand tu le importi cu x+20%, urmind ca diferenta sa ti-o dea ei... cindva, iar fiscul vine si te executa/calculeaza penalizari pentru datorii fara sa te ierte cu nimic, ce ai face? Ai baga firma in faliment ca sa mai aduci cateva runde de citostatice/alte medicamente pentru bolnavii cronici? P.S. Si eu am unele vederi de stinga, insa mai bine imi maninc mina cu care votez decat sa stampilez criminalii rosii!
Ai dreptate, uite ca mi-a scapat ce ai spus tu!
Eu am vrut sa dau exemplu ce inseamna capitalismul rece ca principiu. Ca sunt multe firme in afara care nu ca pierd, daca nu le iese profit de x %, nu mai importa sau nu mai fabrica, adica lacomie, de fapt la astia m-am referit eu, si poate am gresit cu, cazul de la noi, insa nu stiu daca pierderile erau asa mari in raport cu profitul general. Nu zice, lasa ma nu mai am 40 %, am 30 profit, dar ma gandesc si la oamenii aia, e doar un exemplu, ca nu degeaba farmaceutica e industrie de miliarde. Ca pe minus e anormal sa fie, asta clar.
Am zis si eu, statul trebuia sa le dea la importatori ca sa nu piarda, deci sa se ocupe ca sa mai si existe acele medicamente asa cum am spus. Deci au gandit-o prost de tot, insa ideea era un reziduu de stanga. Niste dobitoci! Sau sa importe ei direct ca stat si sa dea la oameni la preturile impuse, ca na, platim taxe si impozite.
Eu nu mai stampilez pe nici un criminal, nu doar rosii, ca e tot aia.
Statul ar trebui sa nu dea nimic nimanui, dar sa faca astfel incit sa existe un climat concurential decent care sa permita end-userului sa nu fie supt de bani ca ultimul fraier. Vezi de exemplu ce benefica e concurenta in zona smartphone-urilor Android si de ce Apple isi permit sa vinda la preturile alea umflate ale lor. Vezi de exemplu Intel citi ani au vindut la preturi umflate si au tot umblat cu tic-tic-toc pana a venit AMD din urma si a sters cu ei pe jos, astfel incit au fost fortati sa o lase mai moale cu preturile si in ziua de azi ai procesoare excelente de la ambii producatori la preturi bune. In domeniul farma, vezi de exemplu preturile farmaciilor din jurul tau de prin oras vs. Farmacia Tei. Capitalismul asta trebuie sa faca, sa creeze un mediu concurential natural si sa nu permita formarea monopolurilor. P.S. Statul ar trebui sa mentina controlul asupra unor producatori autohtoni sau sa aiba macar actiuni undeva unde sa se produca medicamente esentiale care sa intre direct in circuitul spitalelor, fara intermediari.
Ai dreptate 100 %. Si cu farmacia tei la fel, nu am fost pe acolo, ca am aici multe si mi-e comod sa iau de aici, dar stiu si de la prietenul meu ca la Tei e mai ieftin.
Cu o concurenta buna, era bine pentru toti, dar sincer aia de sus nu prea vor sa ne fie bine, special fac asa ca sa traga pe om, sa nu aiba incotro si sa scoata banu gros, se inteleg intre ei si gata. Cu AMD asa este, de aia mi-am luat Ryzen anul trecut, altfel nu luam inainte, preferam Intel desi era mai scump.
Aia am zis si eu ce ai zis tu "Statul ar trebui sa mentina controlul asupra unor producatori autohtoni sau sa aiba macar actiuni undeva unde sa se produca medicamente esentiale care sa intre direct in circuitul spitalelor, fara intermediari." Sa faca si statul, ca de aia platim taxe si impozite, nu sa nu faca nimic productie, sa produca medicamente, nu sa le exporte ca sa luam din afara pe aceleasi dar mai scumpe. Sa le produca si sa le comercializeze si ei tocmai la o adica sa tempereze preturile! O mica implicare a statului e necesara, uite Chinezii ce departe ajung, fara datorii, cumpara aur la greu, ceilalti praf. Au facut spital in 10 zile, au facut, aia e.
Pentru daca-i lasi doar pe privati, nu e bine, ca la aia singura valoare e profitul, valoarea om nu prea exista, si de multe ori asta strica, nu ca vor profit, ca e normal, ca sunt lacomi (aici nu i-am inteles niciodata).
De la Tei poti sa iei si prin posta/curier. Din pacate unele medicamente nu sunt disponibile prin metoda asta, dar eu cumpar de la ei la greu pasta de dinti, sapunuri, vitamine. In unele cazuri, diferenta e de peste 50% fata de cel mai bun pret pe care il pot obtine local. P.S. Abia astept sa trec din nou pe AMD. Am avut AMD din 1999 pana in 2012 pe desktop, plus un laptop cu AMD Turion din 2009 pana de curand cand a crapat de tot (deja i se facuse reballing cu vreo patru luni in urma).
P.S. 2 Chinezii au facut SPITAL DE CAMPANIE in 10 zile. E o mica-mare diferenta fata de un spital normal pe care nici o tara de pe planeta nu ti-l face peste noapte. Si eu admir China din unele puncte de vedere, dar trebuie sa filtram stirile de genul.
P.S. 3 Pentru ca la privati singura valoare sa nu fie profitul, ai nevoie de un sistem de educatie foarte bine pus la punct. Cind majoritatea patronilor sunt niste cocleti nenorociti, e valabil ce zici tu.
Mda, mai bine ar da si medicatie prin curier, cum face firma pharmaexpres din Arad unde trimiti reteta prin posta, si ei iti aduca orice medicament din UE care aici nu este, fara adaos. Deci se poate si asa. Ar face mai multi bani, mai ales ca celelalte farmacii n-ar face sau cel putin le-ar lua-o Tei inainte. Dar nu ii duce mintea nici pe aia.
AMD meu rupe cu 16 cores, sunt f multumit mai ales in grafice 3 D studio Max.
Ai dreptate, eu credeam ca spital normal, ca daca-l faci din structura de fier, merge sa legi niste bare si sa pui pereti falsi tot din alte materiale decat beton, ciment, sau pus pietre de BCA si altceva, deci ar merge.
Nu poti face educatie cand in genele noastre sta avaritatea, rautatea, nepasarea, trebuie constransi cumva de stat. Nu poti face un nenorocit om. Si daca ii constrangi, aia e, esti rau, impozit atata! Altfel licenta cucu si nu mai vinzi, nu mai produci, import si produc eu, si tu ramai pe dinafara, asa mai bine castigai 100000 euro in loc de 150, dar era bine pentru toti. De aia oriunde e capitalism, e in prabusire tot, iar china progreseaza. China a zis ca din 2030 nu vor mai produce masini termice. Germania ca sa protejeze pe patroni, nu au miscat nimic in privinta asta si promoveaza in continuare vanzare si producerea celor termice, nici macar fabrica de acumulatori nu avem in UE, deci e clar. Pai de ce sa investeasca ei, nu e mai bine sa se umfle de bani repede? Daca era si statul, ii obliga, sau chiar statul facea ceva si ii zbura repede daca nu concurau si ei.
Nu m-ar mira ca pharmaexpress sa opereze un pic ilegal. Nu de alta, dar nu e ok sa iei antibiotice de-aiurea fara reteta, ca sa dau un exemplu. Sarind la AMD vs. Intel, daca randezi si faci multitasking intensiv, de acord cu tine, rrrupe AMD acum. Despre spitale, numai de bine, dar iti dai seama ca e mult mai complex ca un bloc/hotel fiindca ai o gramada de cabluri pentru alarme si alte alea, tubulatura si/sau infrastructura pentru stocare/manipulare a oxigenului care face bum foarte usor... Finally, asta cu genele e cu dus-intors. Am avut ocazia sa dau niste tepe de mii de euro fara sa aiba nici un impact asupra mea dpv legal (intr-un caz era vorba de niste greseli in organizarea birocratica a unei foarte mari companii din strainatate, eu doar profitam de treaba respectiva, la o adica puteam spune ca whoops, nu am fost atent, nu se putea demonstra ca am facut-o intentionat) dar nu am facut-o pentru ca prefer sa nu imi vina sa ma scuip in ochi dimineata. E vorba pur si simplu de principiu. Daca constringi nenorocitul o generatie, doua, trei, la un moment dat o sa ii intre in sange si corectitudinea. Legat de masini, vezi ca nu esti documentat cum trebuie. Si nemtii merg in directia electrica, ca nu sunt inconstieni. Asta e miscarea intregii industrii acum, cine sta transversal va fi luat de val in maxim 10 ani. Uite, fresh news - https://www.latimes.com/business/story/2020-02-07/european-gigafactory
Am zis ca trimiti reteta, nu iti da medicamente fara reteta, deci nu lucreaza ilegal pharmaexpres.
AMD da, rupe la multitasking, eu cam asta fac, rar jocuri, dar si asa, am un soft care dezactiveaza 8 cores din 16, cum ca merge mai bine asa in jocuri. La jocuri e mai bun Intel.
E complex cu spitalul dar stiu ei, cand ai ingineri brici si tehnologie, faci niste furtune si tevi fara probleme unde vrei, greu era cand torni beton, ca trebuie sa se intareasca, atunci era nasol, nu mergea rapid. Poate nu chiar in 10 zile, dar intr-o luna ar merge.
Cu masinile informatia am luat-o de aici:
https://www.youtube.com/watch?v=hcXjVxaKzv4&t=57s
O sa citesc si ce m-ai dat tu, si vin diseara cu comentarii.
A, uneori citesc aiurea printre rinduri. Sper sa mearga si la Tei in stilul asta in curand. Buba e ca ei nu vind prin curierat unele chestii care se dau fara reteta, gen Nurofen. E o belea de legislatie pe undeva cu siguranta, ca altfel ar trimite, sunt sigur.
Diferenta intre AMD si Intel la jocuri nu o sa o simti in 99% din cazuri. Doar daca te joci benchmarkuri...
Nu mai lua informatii de pe YouTube!
Mda, nu vand, dar ar trebui asa cum fac ailaltii, le-ar creste profiturile la farmacii.
Nu o simt diferenta dar sincer asa se zicea, ca trebuie dezactivate din coruri ca sa fie si mai bine la AMD, dar si la Intel.
Pai tu tot de pe net ai luat informatia, ca au planuri UE sa faca e una, eu ziceam de ce deja exista, in Norvegia 70 % sunt electrice, in Germania doar 7. In ala de pe Youtube era interviu cu aia din Germania, nu zicea unul strain despre ei ca sa zici ca mintea.
In Norvegia stii ca la 20 EUR pe luna au curent nelimitat, nu? Iti iei Tesla si ti-o lasi la incarcat in fata blocului, iei un prelungitor sanatos si peste noapte e full. No joke, chiar citisem pe Reddit ce povestea unul. Aia din Germania le cam trombonesc uneori, vezi Dieselgate...
Nu conteaza, ca si in benzina bagi bani, si curentul ala tot din alta energie il faci, deci platesti pe ala si nu benzina la o adica, conteaza ca ei nu prea au promovat chestia electrica nemtii, ce o sa o dam cotita, au facut niste electrice si in 93 primavara, le scosese la vanzare cu 13000 Euro (25000 marci atunci), dar nu aveau interesul sa mearga mai departe cu asta, pai in 27 ani aveai si fabrica de acumulatori si toate daca vroiai.
Dar e misto daca au curent nelimitat la 20 Euro in Norvegia, nu stiam asta. In Germania la trei persoane si 3 camere ne venea cam 70-80 E curentu lunar.
Oricum, ce zici tu e foarte OK pentru Germania si veniturile de acolo. Mie imi vine curentul cam 150 RON lunar, asta la doua camere, doi mari si unul mic, doua calculatoare + frigider + centrala + masina de spalat. Fara tembelizor, incalzirea cu centrala, nu electrica. Raportat la veniturile de la noi, e de cacao.
Da, asa e, la nemti era bine si asa, dar in Norvegia e panal de bine.
In Norvegia e bine daca nu bei, fumezi, maninci...
Sa nu fumezi si sa nu bei e normal, dar resul sa le faci.
Ei, normal. O bere, o tarie buna din cand in cand fac viata mai senina. (Zice ala care n-a mai baut un pahar de nimic alcoolic de vreo trei luni)
Pe timpul PSD-ului s-a înregistrat cea mai mare cotă de corupție. Cu bani sau cu alte facilități se putea corupe chiar și conducerea anti corupție. Nu că acum lucrurile ar sta altfel.
Aș fi putut spune că este din cauza sărăciei, dar nu. Pentru că oamenii aceia nu erau săraci; ba chiar erau erau înstăriți. Liviu Dragnea tot pentru corupție a ajuns la închisoare. N-ar fi ajuns acolo; dar el nu și-a luat nici o măsură de protecție, și lucrul a ajuns în auzul întregului popor.
Cazul "Caracal" iarăși. Îți imaginezi că fetelor de 16-17 ani le erau schimbate buletinele de către polițiștii de la evidența populației ca ele să figureze cu vârsta de 18 ani ca să poată trece granița cu ele? Toată oamenii din justiție din Caracal știu adevărul; sunt pe mâna unii cu alții și cu infractorii. Și acest lucru este la nivelul național.
Ai auzit de boala autoimuna? Se manifestă când celulele bune din organism luptă împotriva propriilor organe din corp. Și nu există vindecare.
Așa este țara noastră.
Nici PNL nu este mai bun -pentru că toți care au defrișat pădurile sunt membri în PNL -inclusiv ministerul apelor și pădurilor.
Să se dea pedeapsa cu moartea pentru orice mică infracțiune; doar așa vom ajunge o țară la nivelul celorlalte din UE. Dar nu se poate lucrul acesta pentru că nu știu dacă ar mai rămâne 10 politicieni în toată țara și 50 de oameni în justiție. Polițiști niciunul. S-ar condamna singuri. Ar fi mult mai bine pentru noi dacă ne-am vinde străinilor, și niciun român să nu mai ocupe nici un post de conducere; absolut niciunul.
Dar mai bine îmi văd de treburile mele. Țara nu-i-a mea. Poate să vină război sau calamități că eu m-aș bucura. Să facă ce-or vrea cu ea. Știu doar că cei răi vor fi înviați și tot vor fi trași la răspundere "pentru binele sau răul pe care l-au făcut cât au trăit în trup".
Pai asta zic, ca nici PNL nu e mai bun, dar toti au ceva cu PSD in mod special, eu asta voiam sa aflu de ce, ca si cum la PNL si la ceilalti nu ar fi coruptia tot cat casa poporului si totul e si mai rau de fapt, Johanis are cam 9 dosare penale si nu a intrat la parnaie, Base ca a vandut tara de tot, nu a patit nimic, ca-s condusi de SUA si UE iar nu se pune, doar pe PSD il vede lumea cel mai nasol, aici mi se pare mie suspect.
Si asta pentru ca ailalti vor sa dea jos pe PSD, ca le e frica ca mai fac ceva pentru om totusi, si nu mai fura ei atat, aici e treaba, asa ca fac propaganda contra.
PSD a facut bine pentru el, PNL face si pentru noi un procent mic acolo(daca e diferit de zero e avantaj), nu mor dupa PNL, dar faptele vorbesc asa ca da, prefer oricand un guvern PNL sau USR sau orice alt partid nou infiintat, decat PSD.
Pai ce au facut ei? De ce nu spui concret? Ce fapte? Ca totul merge mai prost si inainte si acum, chiar azi am vazut la TV seara cum puterea de cumparere tot cade, ziceau si oamenii, fapte! Sau nu ai ce fapte sa spui? Ce ai zis este "de fapt nu am ce fapte sa-ti dau, asa ca mai bine zic ca nu e nevoie sa spun".
Ba da, eu sunt aici sa demonstrez cum este, sa arat faptele cat mai transparent, si sa comentam adevarul pe fapte.
Sistemul de sanatate e praf, nici nu se respecta macar normele astea contra gripei, scolile praf, multe nici toalete functionale n-au, pensii mici, invatamant praf. Politia e praf, de multe ori nu se ocupa, chiar se cerceteaza acum de ce politia nu a luat masuri contra unuia care si-a omorat nevasta desi primise interdictie de apropiere, cica il incatusasera si i-au dat drumu apoi, nu stiu exact.
Pe toate axele praf am fost si suntem.
Si mentionez, nu am zis ca ailaltii au facut, am zis ca nici unul nu a facut, dar daca zici tu ca da, spune, ceilalti nu prea au constatat fapte pozitive pana acum, majoritatea populatiei, dar sa vedem ce spui (daca ai fapte de aratat, evident), ca daca e asa, nu-s tampit sa nu recunosc.
In primul rand tara nu e in situatia asta doar datorita unui partid sau datorita unui singur om, ci datorita tuturor partidelor, tuturor conducatorilor, datorita populatiei, etc.
Daca chiar insisti sa imi stii parerea, eu dau vina absolut pe psd/pdsr/fsn. Au manipulat oamenii inca de prin 90, cand ceasca cazuse. Atunci s-au instalat mafiotii lejer pe scaunele lor confortabile, si de atunci inca sunt acolo. A urmat falsa "democratie" care inca este in functiune chiar si in ziua de azi, in 2020, timp in care au tocat banii publici din care trebuia sa avem cel putin aceeasi economie ca a Germaniei(aici se includ autostrazi, spitale, scoli).
Mno, acum ca sa intelegi de ce nu am nimic cu PNL: Ei nu sunt o grupare mafioata(desi clar ca se fura), si acum profita de faptul ca oamenii incep sa mai gandeasca, si incearca sa ne faca pe plac(mai mult sau mai putin). Atata timp cat electoratul PNL creste, va creste si dorinta de schimbare, asta nu ii lasa pe PNL sa faca un pas gresit.
Mno, nu stiu daca ai inteles, eu am incercat cat am putut. Din pacate Romania nu poate fi salvata atat de usor cum crezi, chiar daca ar veni Superman la guvernare.
In mare parte ai zis corect. Am inteles foarte bine, asa trebuia sa zici si intelegeam.
In mica parte nu, caci PNL nu poate face bine prin insasi ideologia lui. Ideologie, adica cum ar fi un pedofil, el se regaseste in gandirea pedofila, si deci se duce in partidul PEDO sa zicem. Astia nu au cum face bine la copii, chiar daca promit asta! Nu exista asa ceva, ca au prostit oamenii sa-i voteze, ca ailaltii au fost nasoi si nu s-au ingrijit ca lumea de copii, este corect, dar nu mai mult, vor face mai rau sau la fel de rau, ca nu rezista, cu riscul ca pierd, a fost doar un exemplu. Daca face bine n-ar mai fi PEDO, respectiv PNL.
Partidele pe care le-ai mentionat in intrebarea ta nu sunt partide politice nu se pot numi partide ci mai degraba clanuri mafiote organizate pentru a minti, insela, fura, spala banii, manipula, si controla masele de oameni, vorbe mari fapte marunte. Cam asa sta treaba aici in dulcea Rromanie.
Aici daca esti prost esti sclavul perfect in locul potrivit munca multa bani putini, sefi scarbosi reguli peste reguli, nu tu o bucurie, concedii cu greu obtinute prin medicale si atat. Daca faci vreo prostie furi, bati sau mai stiu eu ce ajungi la parnaie iar la dusuri din neatentie scapi sapunul si te r+eguleaza un handicapat in fu+nd pana iti sare sangele pe nas.
Noi ii votam ca prostii si in schimb ce primim? taxe peste taxe, impozite peste impozite, preturi ca la Paris, Hong Kong, Londra.
AICI nu mai e de trait.
Este corect ce spui! Pai ii voteaza lumea ca nu stie in ce lume si sistem traiesc, ca daca s-ar prinde ar cere schimbare de sistem, nu ar vota prin rotatie grupuri mafioate la infinit.
Daca faci o prostie e normal sa ajungi la parnaie, asa e peste tot, doar nu vrei sa te puna la hotel ca ai batut pe unu grav degeaba! Si aia e, daca ai facut prostii iti asumi si faza cu sexul. Dar ce treaba are caderea sapunului? Ca am mai auzit treaba, ca te face si asa si asa, nu are treaba ca-l scapi sau nu.
"Dar ce treaba are caderea sapunului? Ca am mai auzit treaba, ca te face si asa si asa, nu are treaba ca-l scapi sau nu." uite acolo sunt tot felul de oameni, cand vine vremea sa ti-o ei nu se baga nimeni esti pe cont propriu de fapt asa e de cand ajungi acolo. Ce vreau eu sa spun e ca guvernul si sistemul de stat cu tot cu legi sunt de rahat. Daca ajungi la parnaie iti ispasesti pedeapsa pana la capat dar fara sa iei contact... dinacela intelegi.
Inainte de 1989 te punea sa faci armata pentru tara de cacao obligatoriu si te umilea in ultimul hal de la mancare pana la conditii si vorbe dure. Te punea sa faci de paza la poarta unitatii militare unde te aflai si stateai acolo in frig si in ploaie in niste cizme mari groase si rupte.
Pedepsele in armata erau dure si in cazul in care erai tanar si aveai peste 22 de ani si nu aveai copii statul iti lua din banii de salariu 100 de lei in fiecare luna.
Am inteles, pai in primul rand la parnaie e normal sa suferim, si chiar sa ne-o luam si asa si invers, ca sa ne invatam minte sa nu mai o comitem aiurea, adica sa fie pedeapsa, sa ne gandim de 10 ori a doua oara daca sa mai repetam sau nu ceva nasol. Aici nu sunt contra, nu e normal sa stam la hotel la parnaie, altfel cum descurajeaza sa se mai repete?
Ca sistemul politic e de cacao in alte privinte, este corect.
Aici ai dreptate, te obliga sa te duci, nu depindea de tine, o idiotenie era aia. Stiu cum era cu armata ca mi s-a povestit, dar si dupa 89 pana in 2007 la fel cam era.
Faptul ca iti lua 100 lei din 1600-3000 nu conta, iti lua ca sa aiba sa mai dea si la aia cu copii, cu asta sunt de acord si nu m-ar fi deranjat. Si in Germania se ia de la aia care nu-s casatoriti si nu au copii, au procent de impozit mai mare, tocmai sa fie putin un echilibru, si mergea tara brici, toti erau multumiti.
Ce conteaza daca din 2000 lei aveai 1900, nu simteam, dar aveau si altii care aveau nevoie de mai multi bani.
Guvernul Romaniei e de rahat, rahat de capra carpatina, dragostea de tara naste prosti si tot asa.
Eu cred ca numai un prost sar mai duce la vot vreo data, oricum iti iau astia votul electronic pe calculator. Aici nu mai e de trait tu de ce crezi ca pleaca toti. Desteptii pleaca prostii raman si voteaza.
Aici daca esti sarac, prost, si urat se pisa toti pe tine. https://www.youtube.com/watch?v=S5JBFYLII4g
Viata e de rahat. In Biblie scrie ca viata asta pe care o avem pe pamant nu ne apartine "Sa nu credeti ca voi sunteti ai vostri, caci ati fost cumparati cu un pret" nu toti suntem meniti de la Dumnezeu sa avem o viata normala si obisnuita fara suferinta s-au greutati.
Adrian Păunescu
Orfani
A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi - parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.
Fiecare are dreptul (nu cum zice acolo ca nu are), sa mearga mai departe sau nu, in functie de calitatea vietii, asa ca cine ramane, inseamna ca are viata cat de cat, dar e corect ce spune acolo, adica de fapt acolo mascat zice adevarul, ca nu ne-a facut nimeni, suntem produsul naturii, si in natura e rau.
"Fiecare are dreptul (nu cum zice acolo ca nu are), sa mearga mai departe sau nu, in functie de calitatea vietii, asa ca cine ramane, inseamna ca are viata cat de cat, dar e corect ce spune acolo, adica de fapt acolo mascat zice adevarul, ca nu ne-a facut nimeni, suntem produsul naturii, si in natura e rau" e exact ce am spus si inainte nu toti suntem meniti de la Dumnezeu sa avem o viata normala
Pai da, nu de la dumnezeu, de la natura, e nasolie, de aia e bine selectia naturala ca nu ii lasa pe astia sa se chinuie, dispar si adios, nici nu se mai reproduc ca sa scoata alti neatractivi fizic, low intelect, cu n boli si altele care face ca si lor sa le fie nasol in primul rand, societatea moderna a gresit ca a blocat selectia naturala cumva.
Fratele meu Mosotti eu nu am pomenit nimic despre selectia naturala s-au despre diferentele dintre copii. Eu tot ce am spus a fost ca la nastere Dumnezeu decide ce fel de om vei fi in viata asta inainte ca tu sa te nasti. Deci in concluzie nu toti suntem meniti sa avem o viata normala si obisnuita si mai ales sa avem si noroc ca sa realizam ce ne-am propus. "EL" decide nu societatea nu mamica s-au taticu.
Ai auzit de Raul Vietii care face referire la generatii, Dumnezeu se joaca cu noi dupa bunul lui plac caci EL e cel ce a creeat tot inclusiv pe tine Mosotti.
Care dumnezeu mai? Credeam ca sti ca e iluzie.
Pentru ca si in iluzia asta nu da si e anapoda, daca ala e asa bun cum il pupa in fund atatia care cred in facatura asta numita religie care e facuta de mai marii bogati ai lumii pe vremea aia, nu avea de ce decide ca multi sa sufere, deci e aiurea rau.
Daca face ce vrea el e un dictator nenorocit, deci contrazice ca ar fi bun, asta daca ar fi existat, evident.
Natura, aia face selectia ca si la animale, pe aia slabi ii elimina si nu se reproduc tocmai ca sa nu iasa altii mai slabi.
Am inteles ce vrei sa spui dar nu uita ca OMUL e o fiinta imprevizibila. Dumnezeu exista in fiecare din noi si in absolut tot ce ne inconjoara daca EL nu ar fi scris viata oameniilor, poate ca parintii nostri nu s-ar fi cunoscut niciodata iar noi nu am fi existat niciodata pe pamant.
Uite sa zicem ca daca am avea masina timpului si am calatori in timp fie inainte s-au inapoi diferenta ar fi uriasa si asta se vede in oameni. Viitorul o sa fie mai negru decat trecutul care e alb, ce inseamna asta ca lumea nu merge intr-o directie buna.
Astia care vin din urma nu vor fi ca cei din trecut ba din potriva cei din trecut vor fi mai buni decat cei din viitor.
Normal ca nu merge lumea in directia buna, pai uite numa la incalzirea globala cate dereglari face, vom muri cu zile. Plus nesimtirea, invatamant la pamant, depravarea, ai dreptate aici.
Ne autodistrugem.
Natura a scris, nu-l mai pupa undeva atata cu litere mari, fi mai demn, da-l naiba, ia sa vina la bataie, noi doi il rupem, hahahah, mai si glumesc dar si mai in serios. ii mutam falca pe ceaalalta parte cum zicea unu.
Si daca n-am mai fi fost pe pamant era mai bine.
Bine zis.
Pai da, nici nu trebuia sa mai fim ca am distrus planeta asta, i-ar fi mai bine fara noi, asa cum mii de miliarde de planete stau fara viata, pamantul nu ar tusi fara viata aici, cand ii aud "aaoleu pai dispare specia umana", si daca dispare ce?
E exact ca in serialul Terra Nova https://en.wikipedia.org/wiki/Terra_Nova_(TV_series) daca l-ai vazut.
Nu am vazut dar o sa incerc sa vad ceva episoade daca gasesc.
Oricum si la subiect (ne-am cam indepartat de el, se numeste offtopic si nu este deloc bine), PSD era o doctrina putinel de tot mai bunicica aplicata prost de niste hoti. Aici cu niste oameni ca lumea, ai mai putea face un minim.
PNL e doctrina neagra contra omului de rand aplicata corect de PNL-isti adica care natural se regasesc in gandirea neagra. Aici nu exista oameni ca lumea pentru noi.
Socialistii chiar tin cu poporul! Nu ma refer la comunistii ceausisiti, ca aia era o infectie de sistem, nu mai asemuiti socialismul cu infectia de comunism care a fost.
Socialismul este un sistem unde omul de rand este primul, se poate combina si cu ceva capitalism dar foarte atent, ai voie sa deschizi firme, sa produci, sa iei profit dar nu sa asupresti, sa nu dai salarii bune la oameni, deci sa o duceti toti bine, asta e ideea, cum era in Germania anilor 80, ca de fapt acolo era un socialism mascat, mergea super bine tot ce tinea de omul de rand, dar si la patroni le mergea bine, asa trebuie.
"Socialistii chiar tin cu poporul!" asta e doar de fatada ca sa de-a bine publicului in realitate se pisa pe noi. TOTI FURA nu ii intereseaza decat un singur lucru sa se imbogateasca pe spinarea populatiei si atat.
In 30 de ani guvernul asta a distrus, furat, mintit, manipulat, dezbinat societatea in ultimul hal. Tu pentru ce crezi ca a fost lovitura aia de stat in 1989 ca sa fure smecherii lui Iliescu tot si ca sistemul si legiile democratiei sa ii forteze pe oameni sa plece in alta parte. Cineva de acolo de sus a facut un plan ca sa mute o parte din populatia de aici in alta parte.
Cei care ne conduc si-au aratat de mult adevarata fata, pe oameni nu ii mai surprinde absolut nimic se pot astepta la orice.
Tara asta a acumulat datorii din 1990 si pana in coace, care nu vor fi platite niciodata. Noi toti si copii si nepotii nostri si asa mai departe vor plati datoriile mult mult timp de acum in colo.
Astia care ne conduc imediat ce se urca in scaun si au puterea si functia isi vad in primul rand propriul interes iar de populatie ii doare in 14, e exact cum spunea si Alexandru Lăpușneanu "Multi dar prosti" cata dreptate a avut nu crezi.
Eu nu sunt prostul nimanui caci eu sunt prost numai atunci cand vreau eu sa fiu prost. Pe mine nu ma abureste nimeni cu vorbe frumoase si promisiuni de sarte ca nu m-am nascut azi dimineata la ora 6:00 intr-o cocioaba.
Nici nu imi trece prin cap sa fac copii cu una, vazand cum e viata pe aici e clara treaba. Romania e o tara moarta https://www.youtube.com/watch?v=27rnqrsHB0w uitate si la asta https://en.wikipedia.org/wiki/Death_of_a_Nation_(2018_film)
Asta se aplica si aici, sa vezi tu ce vremuri de rahat o sa vina mai incolo, stai numai sa vezi.
Tara nu merita nimic din cauza ei viata aici e de ****.
Romania e singura tara din lume care si-a ucis liderul in zi de sarbatoare chiar de craciun cand sa Nascut Iisus. Asta spune multe despre noi dar cei care au trait acele clipe stiu ce era aici si cum se mananca viata aici. https://www.youtube.com/watch?v=zILELsMy_B0
Faptul ca l-am omorat pe ala, nu conteaza ca pe 25 dec, oricum se stie ca isus era doar un om de rand bun care tinea cu saracii, ca doar de aia l-au asasinat. Daca nu murea ceausu, iesea razboi civil, se bateau aia care tineau cu el, cu ceilalti, iesea mai rau.
Eu am zis doctrina socialista aplicata corect, nu neaplicata bine si sa fie doar eticheta socialism. Doctrina in sine este foarte buna, spre deosebire de celelalte care nu sunt bune, alea aplicate corect fac rau la oameni.
Ai dreptate, va fi foarte rau nu rau, economia mondiala oricum era in picaj pentru ca, capitalismul moare din cauza ca nu mai are piete de desfacere, si va veni o criza neagra de n ori mai mare ca aia din 1929 (ca aia din 2008 a fost lejera, doar pe creditare a fost problema). Si nu ne vom mai reveni.
Mai ales acum corona asta, a dat in cap economiei UE si SUA care si asa era subreda, a grabit prabusirea.
Dar lumea nu realizeaza pe ce lume traieste. Copii? Ce copii? Sa se chinuie? Nu are sens, si asa ar muri in chinuri de la poluare si incalzire globala mai in colo, bine, eu nici nu am vrut copii de fel, pentru mine partenera e totul si nu am nevoie de altcineva intre noi.
Pai cand or veni veri din alea din ce in ce mai fierbinti, si vom da din ce in ce mai multi drumu la aer conditionat, pe langa ca, caldura data de ele incalzeste si mai mult totul, pica si reteaua de curent ca la noi e veche neingrijita si asa mai departe.
De la supraproductia mondiala in goana dupa profit, s-a ajuns aici, poluam inutil, de ce sa schimb telul la an cand merge f bine 3-4 ani lejer, de sa schimb hainele ca pe sosete cand am haine bune? Si multe altele.
In liberalism totul e profitul, omul nu conteaza.
"In liberalism totul e profitul, omul nu conteaza." exact asa gandesc cei din guvern PSD, PNL, UDMR etc. deci e exact ce am spus mai devreme nu da doi bani pe noi.
Sunt tare curios ce o sa vina dupa capitalism? ca in tara asta a fost asa monarhie, comunism, capitalism. Si mai departe? ce o sa fie? un nou sistem politic? probabil o sa fie ceva in genul The Hunger Games cu lumea impartita in districtele 1, 2, 3...12 si asa mai departe.
Asa e, toate partidele alea tot contra om sunt. Pai cum capitalismul moare ca nu mai are piete de desfacere, ar trebui sa vina iar socialismul.
Dar parca vad ca vine nazismul, pentru ca in criza se polarizeaza treaba, socialistii si nazistii, lumea nu mai are incredere in politicieni si o sa aleaga una din extreme, ca aia vor promite.
Si cum fug de socialism, vor vota nazismu si va fi iad si pentru ei.
Eu totusi as vota socialismul sa vedem ce iese. Va trebui sa faca ceva, ca fara o schimbare de sistem nu mai merge, o schimbare buna.
Pentru ca, criza care vine, va fi mult mai urata ca toate ce au fost, deci nu se mai poate repeta istoria.
"nu se mai poate repeta istoria." se spune ca doar 1% din populatia lumii sunt inteligenti, deci prin urmare eu nu as fi asa de sigur. Eu imi pastrez punctul de vedere pana la cap. Eu personal asa consider ca aici nu mai e de traiat s-au poate ca m-am nascut pe planeta gresita.
Aia cu inteligenta e posibil sa ai dreptate, nu stiam procentul, poate e mai mare, ce naiba, nu doar 1 %, de ex cine face politehnica, matematica, informatica si alte fac tehnice grele pe bune, deci nu diplome moca, nu cred ca nu e inteligent, si nu stiu daca toti astia sunt doar 70 de milioane pe tot globu.
Pai punctul tau de vedere e corect, nu mai e de trait, mai este inca, e cat de cat dar nu va mai fi dupa un timp.
Traim intr-o societate bolnava. Unu e mai prost decat altul iar unu e mai desptept decat altul, te-ai prins. Moare un prost si se nasc alti 10 in loc care sunt mai prosti decat cel ce a murit inaintea lor. BIBLIA.
Covidul asta a scos la iveala ceva, referire fac la aia care dispera acasa desi se pot plimba. Problema este ca nu mai pot a trage la terase, prosteala, panarama, baute, aici e problema mare. Cand stai acasa trebuie sa mai faci si ceva mai altfel, stiam ca o categorie de oameni nu se pot plictisi niciodata. Nu zic sa nu iesim la terasa, dar nu doar asta.
Plus ca mai e si alta, daca vedem un film acasa ne cade rangul, trebuie neaparat la mall si in alte parti, zic de filmele pe care le puteam lua de pe torente si cumparate.
Asa e, aici ai dreptate nu te contrazic dar bine ori cum nu va fi.
Aia este, oricum cei rezistenti nu vor avea nimic, asta e cert, a zis Rafila ca in toamna SUA ar scoate un medicament contra la virus, dar un vaccin mai devreme de 2021 nu intra in discutie, si daca nu e vaccin, nu putem opri raspandirea.
Treaba asta cu raspandirea e exact ca in filme.
In ce sens ca in filme?
Ai vazut fimul Rise of the Planet of the Apes 2011 in ultima scena de la final arata cum se raspandeste virusul in toata lumea https://www.youtube.com/watch?v=jA8vlrebVXU
Mda, tare, pai chiar asa se si raspandeste, de colo colo, se bifurca si tot asa. Oricum si PNL o da in bara urat, degeaba zicea de PSD. Tu nu vezi ce haos e acum?
Sa sti ca vad dar ori cum eu imi pastrez punctul de vedere in continuare. Guvernul nici macar nu mai are control asupra populatiei, banii din bugetul de stat sunt furati invartiti pe toate partiile si asa mai departe. In Romania se rade de un copil handicapat care nu e vinovat cu nimic ca s-a nascut asa. Faza e ca suntem de rahat pe nivel de tara, autostrazi nu, scolile si spitalele in anumite zone se inchid, s-a vandut si stricat tot, oamenii capaibili pleaca, copii se nasc tot mai putini deci prin urmare nu mai e de trait.
Pai exact punctul tau de vedere il am si eu, ca asta e adevarul, se vede peste tot. Daca nu se termina prostia asta in maxim 2 luni, am impresia ca guvernu pierde puterea, politia, armata nu va mai putea face fata sa faca ordine, dar poate ma insel. Adica tot incompetenta, ca nu iau masurile care sa ne scoata din asta mai repede.
Nu ii intereseaza asta e situatia si nu avem incotro mergem inainte.
Asa este, nu ii int, la o adica ei isi iau bagajele si fug din tara si ne lasa pe noi in rahat.
Tu sti ca copii in Romania devin mai prosti cu fiecare generatie care trece? uitate la un subiect de bac din 1985, 1997, 2007, 2016, 2020 si vezi ca diferenta e uriasa fata de cei din trecut.
Nu devin mai prosti, erau asa din totdeauna aia care erau, devin mai slab pregatiti doar, stiu mai putine, inteligenta e genetica, oricum ar fi capabili sa rezolve subiectele de bac din 1985 si acum daca ar fi fost instruiti ca atunci. Insa un om destept, chiar daca sunt pragatiti pentru nivel mai slab, ala oricum e destept, se va vedea cum gandeste, ce preocupari are, cu ce oameni se imprieteneste, ala oricum va fi foarte bine pregatit ca studiaza singur, se va instrui sigur din n surse, dar va da acelasi bac, ca na, alea sunt subiectele.
Nivelul a inceput sa scada cand profii au inceput sa nu-si mai faca datoria din cauza salariilor si de cand s-a dat ordin tacit de sus si din afara sa se distruga nivelul de invatamant. Si normal ca daca esti slab pregatit nu sti mai mult, nu ca nu ai putea sti mai mult.
Nu a inceput ca isi faceau treaba profii si au pastrat nivelul, dar elevii nu mai puteau invata.
Ca si cu copiatul, cand auzeam pe profii si parintii nostri (de ex liceu 1992-1996) "vaaaai, noi nu eram ca voi, noi invatam, nu stiam noi de copiat pe vremea aia, nici nu ne gandeam la asa o idiotenie, la voi vedem acum bazaconia asta ce v-a trecut prin cap, generatie de doi lei". Aiurea, dupa aia aflam ca ziceau asa de forma, ca si ei facusera la fel, ziceau cica ca sa nu dea exemplu negativ. Matusa mea era profesoara de mate, copia pana si in facultate nu doar in liceu, desi a inceput facultatea in anul 1964 si era mai serios totul!
La liceu isi scriau fetele formule si altele pe picior! Ca sa nu poata fi controlate la o adica, la fac era "ti-ai facut copiuta pentru maine fata?". Si acum cand ajunse profa era dura, lasa cam 40 % pe toamna daca nu stiau, era rece, daca copiai laui 1 brusc. Pei ce e asta? Erau mai destepti inainte? Erau pe dracu.
"inteligenta e genetica" ei bine in satele din Romania copii sunt mult mai destepti decat astia de la oras care sunt crescuti in puf. Faza e ca astia care sunt destepti genetic nu toti fac copii, unii sunt atat de egoisti incat nici nu se casatoresc doar isi traiesc viata si atat. Daca e sa ai copii aici e o problema ca nici macar nu sti daca e al tau s-au nu ca ea cine stie pe unde o fi umblat, iar in cazul in care copilul e al tau poate ca o sa fie la fel de deptept ca si tine.
Sa vezi ce vremuri de rahat o sa vina mai incolo stai numai sa vezi. Barbatul asa cum e el e mai prost decat femeia si decat ceilalti din samanta lui si cand un prost se ciocneste cu unu mai destept s-au mai prost decat el si il ia la misto fie il omoara fie il bate. Tu sti ca prostii se omara intre ei la puscarie.
https://www.youtube.com/watch?v=jhQwRJ_QLb8
Nu conteaza ca e la tara sau oras, creierul e acelasi, pot fi la fel de destepti, aia de la oras da, sunt mai neglijenti si nu invata ca lumea, nu isi foloesc inteligenta si nivelul e care e.
O varianta este ca aia destepti tocmai ca sunt destepti, vor sa isi traiasca viata, nu sa isi manance sufletul cu copii si balamuc. Si sa fi egoist nu este rau, este chiar bine sa te mai gandesti si la tine. Adica e omu ok doar daca serveste altora?! E aberatie asta. Li se baga in cap ca daca sunt egoisti nu e bine, dar de ce nu e?! Vad ca nimeni nu a pus aceasta probleme, dar chiar o sa deschid eu o intrebare acum.
Mai bine zi altceva, ca aia destepti sunt cam uratei sau uratele si mai greu se cupleaza, mai greu sunt placuti, aici e mai mare problema, ca multi chiar vor copii, si tatal meu era inginer sef si a vrut copil. Se cupleaza aia mai golanei ca au figura atractiva barbatii, tu de ce crezi ca nivelul majoritar e cam jos? De aia.
E clara treaba nici nu ma mir de ce e lumea asa.
Da! De aia, eu am trei prieteni foarte buni, dar abia am gasit intamplator, sa am si eu cu cine discuta, face ce ma pasioneaza, fete deloc. Nu imi place clubareala, panarameala, ma cam plictiseste, sigur ca m-as duce asa din cand in cand daca ar vrea prietenii sau prietena, dar nu sa fac doar asta, e o diferenta. Pe mine ma mananca sa discut chestii mai serioase in n domenii, pana nu deschid eu ciocu nu ma abtin, ca asta simt. Ma consider un om mediu care nu stie nici prea multe dar nici prea putine.
Bine, fiind asa mai ciudatel si nici fizicul atractiv (desi ca om arat foarte okey), nu am partenera si clar nu ma voi reproduce, mai ales ca nici nu as vrea copii, pentru mine partenera ar fi tot.
Cand ii aud pe unii "pai pentru ce muncim daca nu avem copii?", pai pentru ei! Sa isi cumpere ce vor, sa calatoreasca si asa mai departe, au unii o gandire de te doare capul.
Si sistemul politic apropo si de PSD, PNL si altii, nu vor sa oamenii sa gandeasca prea mult, si ii incurajeaza catre chestii simple, nu la activitati mai complexe. "Iesiti afara, lasati telefoanele", deci cu alte cuvinte iesiti la activitati care nu va desteapta, lasati alea care va da o sansa sa evoluati informational ca mai incolo sa aveti salarii mai mari.
Pentru ca sti ca lumea iese, copiii ies destul, uite-te afara ca e full, deci mint ca se sta prea mult pe calc si tel, dar induc ca nu e bine ca lumea sa le lase cat poate!
Daca stau sa ma gandesc fiecare face ce vrea cu viata lui pana la urma.
Pai nu e chiar asa, ca de aia tara asta e praf, ca avem oameni neinstruiti, care nu vor sa invete si trag la neinvatatura, si din cauza astora, avem saracie si altele, plus lasitatea ca nu isi cer drepturile mai ales ca-s in majoritate, dar se plang ca au salarii mici, si altele de genul.
Capitalismul va distruge totul incet dar sigur.
Corect! S-a si autodistrus, nu mai are piete de desfacere si pica, va trebui alt sistem, altfel nu se va mai putea, unul care nu va avea ca unica valoare banul, si care nu va mai face supraproductie aiurea doar in goana dupa profit si atat.
Capitalismul o sa distruga specia umana la capitolul mansarda IQ exact cum scrie in Biblie preotii stiu filmul pe derost.
Distruge prin prostire, cam peste tot incepe invatamantul sa mai pice, in Germania de acum ceva ani se fugea de materiile reale. Si degeaba stim noi poezii, sa facem comentarii, biologie, daca nu avem oameni sa proiectam poduri, calculatoare, masini, blocuri, etc.
Preotii stiu filmul pe derost.
Pai da, asta am zis si eu, dar nu e bine, ca involuam intelectual.
Viata e de rahat care are noroc are care nu asta e.
Mai dar bine le zici, parca sti ce gandesc eu. Asa este, de aia ma mir cum sunt unii disperati pe viata asta, mai ales batranii aia bolnavi irecuperabil, care oricum cand ajung la camin sunt praf. Am mai pus intrebarea asta aici dar nu mi s-a raspuns cine stie ce. Ii vezi ca nu sunt bine, vezi figura lor trista, dar pe de alta parte o dau in masochism. Mai ales pe aurolacii nu ii inteleg, dar poate oi fi eu mai prost, nu stiu. La mine dorinta de a trai e direct proportionala cu calitatea vietii.
Stanga e la putere in state.
Dupa razboaie,ne-am saturat de rusi si am ales ca ne aliem cu S.U.A,Franta,U.k, decat sa stam la mila turcilor, rusilor sau austro-ungarilor. Daca te uiti la statele americane, stanga domina, chiar daca au un presedinte de dreapta.
Nu domina nici o stanga in SUA, statului nu ii pasa de om, asta e dreapta. Sanatate, invatamant, daca nu ai bani mori si nu inveti, sistem social praf.
Si de ce ne-am dat cu UE? Ne-a bagat in UE cu conditia sa nu producem mai nimic, sa-si desfaca ei produsele de cacao la noi, alea facute special pentru noi, ca nici macar alea de la ei direct nu le da, sa ne ia gazele, tot. Sa depindem de ei total.
Iar SUA ne-a bagat ca sa fim noi la mijloc in ura lor nejustificata fata de rusi, sa platim miliarde la NATO, sa servim aiurea interesului SUA, am pus rachete contra la rusi, si daca e ceva, noi suferim, asta vrei?
Tu ai citit contractul de aderare la UE, nu cred ca l-ai citit, ce clauze sunt acolo? Sau mai exact sa observi ce nu scrie.
Ai citit si ala de la NATO? Din ala de la NATO lipseste ceva fundamental "nici o operatiune militara nu porneste fara aprobarea statului roman".
Deci SUA face ce vrea fara sa ne intrebe, in casa noastra, frumos.
Astea sunt fapte, nu vorbe. Si daca te iau de dupa 1910 in colo, iar fapte ce au facut occident si SUA prin europa.
Ce ne-au facut rusii? (cu turcii era altceva, nu mai ar avea legatura acum) Nimic. Trebuia sa ne dam cu ei, ca astia-s vecinii nostri. Daca te interesezi, rusii nu si-au facut imperiu prin cuceriri ca anglosaxonii, stiai? Nu stiai.
Marile partide de regula, si de la noi inseamna cam PSD si PNL sunt pline de oameni corupti cu interese personale. Esti constient ca pentru fiecare campanie electorala ele primesc bani de la bugetul de stat? Deci din banii nostri in loc sa ne faca o autostrada amarata... sau un spital sau orice altceva pentru popor nu pentru ei. Un leac dar asta nu se va intampla ar fi ca intr-o zi sa ne punem independenti, iar partidele mari sa fie lasate pe dinafara, dar repet nu se va intampla din N motive. Cat despre numarul guvernelor, nu pot sa ma pronunt ca nu am stat sa le numar exact, dar tot ce se poate, avand in vedere ca PSD a schimbat vreo 3 (Grindeanu, Tudose, Dancila) numai in ultimi 2 ani. Iti spune multe si asta, ca un partid isi cam doboara din interior propriul guvern, despre PSD. Nu ca liberalii ar fi mai ok...
Intrebare de-o ignoranţă si de-o incultură mare, foarte mare.
De asta psd-ul si pnl-ul au monopolizat guvernarea si presedintia Romaniei in ultimi 30 de ani, pentru ca foarte multi Romani sunt ca tine pufuleţ.
Am raspuns lui suntserios, ce trebuie facut, ca altfel PSD, PNL si cine e, vor face acelasi lucru de cacao.
Am gresit, ai dreptate, de fapt e ca 17 ani am avut guverne de dreapta si 13 ani de stanga, deci scuze la toti, am gresit, la aia ma refeream.
Uite ca azi dc am vazut eu bine se desfasoara o motiune de cenzura. Poate pica pnlu
Si daca pica oricum e cam tot aia in mare, dar am zis, putin de tot se mai facuse inainte de PNL. A picat am auzit PNL-u.
În primul rand, in România nici unul dintre partide nu e de stânga sau de dreapta, ci mai degrabă putem plasa acțiunile pe care partidele le iau/le promit, și le putem încadra într-una dintre părțile spectrumului politic (de exemplu, economia adoptata de partidele românești este de stânga, indiferent de culoare), pe cand noțiunea de egalitate este de dreapta la toate partidele post-decembrieste (și cam în toate tarile civilizate).
Care au fost cele 17 guverne de dreapta? Toate guvernele României sunt blamate pentru mizeria în care ne aflam azi, nu doar cele pe care dvs le numiti "de stânga". Difers categoria de oameni care le blamează. Dar toate sunt, într-un fel sau alt blamate. Inclusiv guvernul Cioloș, care n-a făcut nici un rău. Dar nici bine nu a apucat sa facă.
PSD-ul este blamat cel mai tare pentru ca, spre deosebire de obișnuitele mișmașuri și mișcări corupte, cu care Romanii Deja sunt obișnuiți din '47 și pe care au învățat sa le toreleze la toate partidele de după revoluție, PSD-ul anilor 2015-2020 a atacat direct și a încercat sa masacrezedgile justiției în asa fel încât ei sa iasă mai bine. Și pentru ca lumea s-a prins ca strategia lor politica era de a creste salariile si pensiile bugetarilor înainte de I cheierea mandatului, chiar dacă bugetul nu le permite, în asa fel încât partidul care vine dupa ei, sa fie nevoiți sa scada, ca să nu întram în colaps financiar.
Pai cum care 17? Am avut 17 guverne de dreapta, numarati atent. Guverne, nu presedinti.
Sa mai clarific ceva, PSD nu este stanga, este de centru dreapta, crestini democrati, sau social democrati. Astia mai dau cete ceva la oamenii de rand, dar in principal tot cu bogatii tin, ca ideologie zic.
Ideologia PNL si PNTCD, Republicana care e tot una, este ca tine doar cu bogatii si atat, deci la noi si peste tot in lume ideologia astora e proasta si cu oamenii potriviti acolo sus care o aplica bine, si nu are cum sa fie bine vreodata pentru oamenii de rand, ca alfel nu s-ar mai numi asa partidele.
Socialistii sunt pentru oamenii de rand, dar nu avem partide de stanga pure. Adica la PSD ar mai merge treaba daca erau oameni care o aplicau doctrina lor, la ceilalti nu ar putea exista oameni ca sa o aplice, caci insasi ideologia (doctrina) e negativa.
Hai sa luam primii 6 ani de dupa 90 cu stanga:
1 - S-au dat casele la oameni care stateau cu chirie la stat, ca sa aiba oamenii unde sa stea, daca veneau ceilalti ori te dadea afara, ori plateai chirii mari.
2 - Nu s-a vandut tara ca dupa 1996 incoace (nu vb ca s-au desfiintat fabricile), nu s-au vandut resurse, paduri, pamanturi si altele.
3- Nu a dat casele nationalizate la proprietari si sa-i dea afara in strada pe oamenii care chiar le cumparasera de la stat in rate (pretul intreg, nu preturile f mici la alea de le-a dat unde stateau cu chirie), sau plateau chirie la stat, e adevarat, era normal sa le dea inapoi dar sa se ocupe statul de dat, nu sa dea afara oamenii din case, sa le dea despagubiri sa-si ia in alta parte, sau sa bage oamenii in alta parte, deci aici a gresit ca nu a dat inapoi in conditii ok.
4 - Ca nu s-a permis regelui sa vina in tara, recunosc, a fost un abuz, putea sa-l primeasca dar fara sa-i dea averile si pensie uriasa moca, cand el cand a plecat din tara a plecat cu gramada de chestii, a muncit el pe palatele alea pe care le vroia inapoi? Ce dracu.
Negative - nivelul de trai era foarte jos, dar dupa aia a fost si mai jos.
In 2000-2004 nu stiu ce a facut PSD (deja nu mai erau stanga), nu prea au facut nimic, era mai bine prin 2004-2005 cand deja nu mai erau ei, cand UE au vrut sa ne faca piata de desfacere si a mai urcat traiul, ne imprumuta UE, trimiteau cei din afara bani in Romania adica cei ce lucrau si era mai bine, oamenii isi luau caculatoare, aia aia si ailalta in rate, era cat de cat.
PSD guvernul recent au vrut asa, si anume ca minsterul justitiei sa poate controla ce face procurorul general, ca sa nu mai faca el ce vrea la comanda presedintelui adica mismasuri. Culmea este ca in toata UE este asa, deci PSD nu a facut aiureli. Daca in UE e asa cum e si normal, de ce sa nu fie si la noi asa cum trebuie?! Dar lumea a fost prostita si a crezut ca nu este in ordine. Fara asta, pot apare mari abuzuri.
Inca o chestie interesanta facuta de PSD, de marit salariile care s-au marit, marirea a fost in Euro, daca ne uitam bine, cursul euro a urcat mult mai putin ca salariile, urcand treptat salariile in euro, s-ar fi ajuns in situatia ca nu se mai renta sa pleci in afara, asa ca sarea lumea in sus aici, si ii obligau pe politicieni sa faca ceva, ca altfel plecau afara si era ok aici pentru aia de sus. Plus ca veneau si din afara investitori, ca atunci le renta, ca lumea avea bani mai multi, si concurau aia cu romanii care aveau preturi mari in urma mariri de salarii, asa ca automat preturile scadeau. E adevarat ca au crescut preturile cam mult zic eu, dar asta era doar in prima faza. Negativ a fost ca a dat la doctori care oricum aveau gramada de bani, ca apoi sa creasca si spagile, plus ca a marit mai departe buget militari, SRI si restul. La privat nu au crescut salarii, dar urma in timp sa aiba putere de cumparare mai mare.
Ce a facut ceilalti dreapta dupa 90:
1 - Desi Iliescu a fost votat cu, cam 87 % din populatie, si era pe bune, ca alegerile au fost supravegheate si de SUA si de UE, PNL si PNTCD au vrut sa-l dea jos aranjand ce a fost la universitate. Normal ca au venit minerii sa apere ce au votat, cand politia nu mai facea fata. L-au votat multi, ca erau multi oameni care stiau ce au facut PNL si PNTCD la vremea lor, si ce ar fi facut daca reveneau, erau niste cozi la vot, aoleu, pe 20 mai 1990 ma luase bunica la vor de ma si enervasem.
2 - Au inceput sa vanda tara putin cate putin la straini, ca din 96 a inceput. Nici o tara sanatoasa la cap nu a facut asta.
Ce a facut tot dreapta dupa 2004:
1 - Au vandut tara masiv, toate resursele tarii le-au dat, petrol, gaze, paduri, pamanturi, ca sa se imbogateasca ei, Ungaria, Polonia asa ceva nu au facut sub nici o forma, ca asa ceva nu se face, chestiile strategice nu se vand.
2 - Au taiat salarii si pensii dupa primul mandat al lui base, dar la SRI, armata, politie, magistrati au dat venituri uriase si le-au tot marit, deci erau sa nu erau bani?! In primul mandat hai sa zici ca reparau ce au facut PSD, desi treaba era la fel de cat de cat totusi inca din 2005. Insa dupa 4 ani era si mai rau de au taiat?! Ciudat.
Acuma se imprumuta bani tot la fel ca si inainte, deci tot se imprumuta.
Ce au mai facut dupa 90 si dupa 2004, e ca au dat retrocedari si au dat oamenii afara din casa adica proprietarii, si statul nu a facut nimic pentru oamenii aia, repet, e bine ca le-a dat, dar trebuia sa se ocupe de oameni cumva, ca statu le-a luat la aia ce aveau, statul sa ii despagubeasca si aia e. Ungurii nu au dat, au dat doar 10000 euro despagubire si adios, nici asa, dar nici invers.
Cam asa sta treaba, e o realitate care se poate verifica ce am zis, analizand faptele, nu minciunile unora, altora, propaganda de dreapta. Pai normal, le e frica sa nu se atinga careva de averile lor, asta la nivel global.
Pfai cate bazaconii ai scris in cateva randuri doar.
In primul rand, informeaza te putin legat de averea casei regale si averea regelui Mihai. Ai sa afli ca predecesorii lui au cam adus bani de acasa pentru palatele alea.
Vezi ca legea retrocedării caselor nationalizate s-a dat pe timpul unei guvernări pdsr daca tin eu bine minte.
Ai cea mai vaga idee ce inseamna controlarea procurorilor de către ministrul justiției?
Singurul lucru bun facut de psd in ultima vreme si anume marirea salariilor medicilor tu o vezi ca pe un lucru rau?
Marirea salariilor in Euro? Nu pricep la ce te referi.
Mai pune putin mana si vezi ce au făcut in ultimii 3-4 ani cei de la psd cu legile justitie si cu economia.
Si mai pune mana si mai analizeaza putin si treaba cu baronii locali ai psd.
Si mai analizeaza puțin si cati membri psd cu functii importante au ajuns pe la parnaie pentru coruptie.
Si iti raspunzi singurel la intrebare.
Normal ca au venit minerii sa apere ce au votat.
De aici se vede că spui dta ceva, dar nu înțelegi nimic din ceea ce se întâmplă.
Dacă spui că e normal să vină minerii să facă politică cu bâtele prin București și în Parlament și pai Iliescu să îi felicite că au făcut o treabă bună, ai o problemă. Să spui că au venit singuri fără să fi fost invitați, înseamnă că nu ai habar de niște lucruri. Băsescu era ministru al transporturilor pe vremea aia și putea de un ordin scurt să oprească trenurile cu mineri în Valea Jiului, și minerii erau obligați să se plimbe pe jos până la București, să se relaxeze în marș pe șosele. Așa că dta analizezi faptele, fără să cauți cauzele și acuzi guvernele iar nu păpușarii din spatele lor.
Pai da, stiu ca nu au venit neinvitati, dar n-am mai zis ca stiam ca se stie asta, si ce era sa faca? Sa fie dat jos Iliescu desi a fost votat cu 87 %?! Cum asa? Ca asta se intampla daca nu veneau minerii. Am habar f bine ca aveam 12 ani dar stiam, am vazut ce era la Universitate, era jale, vroia sa-l dea jos, de ce, nu pricep. Ca nu iti place adevarul, este altceva, dar asta a fost, normal ca i-a felicitat.
Adica sa blocheze sa vina minerii, ca sa fie dat jos cineva care a fost votat in foarte mare procent, frumos gandesti.
Ai dreptate, papusari sunt mereu pe tot globul, stim f bine ca presedintii nu fac de capul lor, dar asta am zis-o peste tot, si toti de dreapta sunt condusi de mai marii bancheri, bogatasi, se stie, deci nu doar la ceilalti. O sa zici ca rusii l-au vrut pe Iliescu, dar lumea l-a votat in masa la noi, deci deja nici nu mai are legatura. Si una peste alta indiferent de papusari, am zis ce a facut bun, si sti f bine ca a fost asa, ca si eu am trait alea ce am enumerat, am vazut. Si bunicii i-a dat garsoniera in 1993 pe 200 Euro, sa fie a ei, platea 150 lei chirie la stat inainte (din 2000 salariu), nu sa o ia smecherii cum ar fi facut ceilalti. Deci nu vorbesc din auzite, din propaganda. N-am zis ca era prea bine, nivelu de trai era praf si pulbere.
Te întreb. Minerii au făcut un bine țării sau lui Iliescu?
Minerii luați unul câte unul, au venit de bună voia lor, sau au fost provocați să vină de către lideri cuplați cu servicile secrete cara au fost bine plătiți pentru asta?
Te pricepi la jocuri politice, la ce se ascunde în spatele lor, sau aperi legalitatea cu bâta de miner, asta te întreb?
Si de unde aveau aia monarhistii bani de acasa pentru palate?! Au muncit pe ei? Poate au adus bani din averile lor, dar cum le-a facut? Ca oamenii care traiau infect in anii 1900 in colo, nu cred ca puteau veni cu bani de acasa sa faca nici un apartament, damite un palat sau palate, si munceau 12-14 ore pe zi pe salarii de mizerie.
Nu stiu cand s-a dat drumul la retrocedari, dar in nici un caz in primii 6 ani, asta e ideologie de dreapta, oricum. O sa flu exact cine a dat, deci inca nu te contrazic. Dar si asa, putea sa le dea, dar nu sa afecteze oamenii, aici e problema. Trebuia statul sa rezolve, ca statul le luase asa cum am zis si ieri. Nici nu cont ca era PSD sau dreapta. Ca unii puteau da legea, dar sa faca cum am zis, si altii sa dea legea si sa arunce oamenii afara, si era o f mare diferenta, da de maine sa aflu exact cine a dat-o legea.
Cu controlul procurorului general, pai asa e in toata UE! Nu e normal? Ca daca ala abuzeaza? Cine-l controleaza? Fara control nu se stie, mai ales ca la comanda sri sau presedinte procurorul poate face multe, si na, nu conteaza daca n-are control. Bine, sa fie controlul impartial, evident, nu partinitor.
Cu marire sal in euro este asa: cursul euro a crescut f putin, dar maririle de salarii pe care le-a facut PSD au fost mai mari decat marirea euro, deci au crescut salarii echivalente in euro, deci cumparai mai multi Euro din salariu, cam asta am vrut sa zic, n u era ca au crescut cat cursul, ca sa fie inflatie, si am explicat la ce s-ar fi ajuns, cand nu se mai merita sa plece omu in afara, ar fi luptat sa fie bine aici, deci ii deranja pe conducatori, lucru de dorit.
Vorbesti doar de PSD, dar de baronii ceilalti nu?! Asta ma uimeste, ca zici doar de PSD, ca si cum ceilalti sunt cinstiti, corecti, nu-s condusi din umbra tot de mafioti, si asa mai departe. Eu nu am zis ca nu au fost baroni si la PSD, doamne fereste, am zis doar ca au facut totusi putin de tot ceva bun mai multe decat ceilalti. Am zis putin de tot, deci atentie.
Da, toti sunt niste mafioti, doar ca unii sunt mai mult, altii mai putin, asta e diferenta, daca asta vrei sa zici, este asa.
Dar oricum ai dreptate si cu PSD, adica partea asta este adevarata. Eu doar am comparat un rau mai mare cu unul putin de tot mai mic.
Si ceilalti ce au facut cu economia?!
Ajunge la parnaie cine trebuie, cine nu trebuie nu ajunge indiferent ce a facut, si sti asta, chiar daca si aia care ajung au facut ce au facut. Vezi fabricare dosare pe vremea lui base, s-a tot spus.
Si sa-ti mai zic ceva, PSD NU este socialist cum multi cred, nu sunt stanga, de aia sunt si baroni ca si dincolo, sunt social-democrati doar sa zic un 5-10 % mai buni ca ceilalti, adica bogatii tot bogati sa fie, dar mai dai niste oase si la amarati, atata tot, nimic mai mult. De aia sunt niste nenorociti si ei si ceilalti, eu doar am zis putinul bine care l-au facut.
Iliescu sa zic ca a fost de stanga, dar avea oameni pe langa el de dreapta unii, si nu avea cum sa ajunga prea departe. Ca PSD iti zic eu ca nu dadea casele la oameni in care stateau cu chirie, nu e in ideologia lor.
Asa ca acum ti-e (si va e) clar ca nu ii ridic in slava pe PSD, si am explicat si de ce, dar au fost sa zic 5 % mai buni ca ceilalti.
Eu zic ca ma pricep destul de bine la politica, am zis si ce trebuie sa se faca pentru ca sa fie bine, bine, e o propunere, poate nu e ok. Daca as apara legalitatea batei si atat, atunci nici nu as mai vorbi, si sa cred doar ce se vede, insa nici legalitatea de a da un presedinte jos cu forta, ales masiv, nu apar. Hai sa te iau altfel, daca nu veneau, ce era?! Venea PNL sau PNTCD si era mai rau. Sau cum? Ca politia nu facea fata. Nu sunt de acord cu ce au facut, se putea face pasnic demonstrand, poate amenintand dar frumos, nu asa badaraneste.
Normal ca au fost provocati sa vina de lideri, ca doar nu veneau de capul lor, si sigur ca liderii aia nu au provocat degeaba pe aia. Eu am zis doar ca l-au lasat pe Iliescu acolo pentru ca era votat legitim masiv. Si am zis asa micile chestii pe care le-a facut bune, atat. Normal ca totul e manerva, normal ca pana la urma totul e politic, pana si schimbarea modei tot cam capitalista e treaba, ca sa mai faca niste unii bani, si multe din astea. Iar daca a facut cateva chestii bune, am zis ca a fost bine ca a iesit asa. Evident ca au facut si minerii tampenii mari de tot cu bata, am vazut eu personal, au exagerat, dar una peste alta eu zic ca daca nu era Iliescu, nu se facea nici ce am zis ca s-a facut.
De aia nu am accentuat ce s-a ascuns in spate, ca nici nu mai conteaza, ca una peste alta, case la oameni s-au dat, si a avea o casa este mare chestie sa stii. Noi pe garsoniera am dat 200 Euro in noiembrie 1993 de exemplu, si era confort 1 sporit, adica patul nu iti ocupa din sufragerie cu are o gaura cum s-ar spune, si acolo pui patul, acu una ca aia fara 50 mii euro nu o iei, la un salariu sa zic de un 6-700 euro net asa salariu deci mai ca lumea.
Deci au fost gramada de oameni carora li s-a facut bine. Aici nu poti zice ca nu, sti si tu sigur ca asa a fost. Acuma ori stai cu chirie care dai si 50 % din salariu ca sa stai intr-un ap cu 2 camere, ori trebuie avans si rate de te indoaie pe zeci de ani ca sa iei un apartament, si facut mai prost poate.
Dar ca principiu in politica ai dreptate, fara manevre, fara interese ascunse, nu se face nimic, cei din fata sunt doar pioni si atat, si asta in toata UE, SUA si alte tari. Daca nu faci ca ei, ori iti scot hibele public, te face de ras sau parnaie, ori daca nu, ti se fabrica din astea. Pai numai daca te uiti (dar sti sigur ca esti un om documentat), cum SUA sabota guverne in Chile, Guatemala si altele, e f clar totul, ca acu s-au desecretizat si se zice.
Si cu virusul din china, tu nu vezi ca a scazut pretul petrolului? Ca sa cumpere niste unii ieftin si apoi sa-l redea scump. S-a instigat la panica exagerata, nu zic ca n-a fost asa cu ce e acolo, insa zvonurile ca ar putea veni o pandemie, ca aia, aia ailalta, creaza panica si afecteaza si economia. Asta se si doreste, aoleu ce draci am pe astia care fac asa.
Pana nici ca patron de televiziune nu vi de capul tau acolo! Daca superi pe cine nu trebuie, pierzi licenta, n-ai platit datoriile, etc. Mai bine nu stiam toate principiile cu, cum se face totul, ca eram mai fericit, dar din pacate stiu.
Si cand vad oamenii ca habar nu au in ce sistem traiesc, iar am nervi, ca daca stiau, cereau ce trebuie, am zis ce, schimbarea sistemului! Si ma refer la tot globul aproape, nu doar la noi.
Direcția pe axa politică nu se referă absolut nicăieri la averea pe care un anumit individ o are. Deci afirmațiile "țin cu bogații", "țin cu săracii" nu au absolut nici un sens dacă vorbim de poziția în spectrumul politic.
La primele 3 puncte găsești expicația în documentarul de la Recorder. Îl găsești gratuit, pe Youtube.
Regele Mihai nu a "a plecat din țară cu o grămadă de chestii", a fost exilat, și a plecat cu câteva bagaje cu haine și cu 3 mașini care erau personal ale lui. Castele Familiei Regale au fost construite nu doar din banul public (așa cum se vehiculează mai nou) ci și prin ajutorul averii casei regale de Hohenzollern, din care Carol I făcea parte.
Cât despre interdicția de a intra în țară, după 90, regele nu a fost primit în țară pentru că tătuca Iliescu și banda sa s-au speriat că o să fie dați jos de la putere, din cauză că poporul evident încă iubea casa regală. Pentru că mii de oameni au ieșit să îi vadă la prima apariție publică. Oameni care nu știau mai nimic despre Regele Mihai, decât că, uneori, îl auzeau dând mesaje românilor, la Radio Europa Liberă.
PSD a propus legea grațierii care scutea de puscărie o grămadă de infractori care făcuseră fapte de corupție. PSD a încercat să dea legea prin care, dacă se făceau evaziuni fiscale de până în 200.000 euro (sau cât o fi fost), nu era considerată faptă penală (what?), proiectul lor de lege propunea ca înregistrălile video să nu mai fie probe în procesele judecătorești, și o grămadă de alte legi tâmpite, pe care acum nu mi le mai amintesc, dar cu siguranță le găsești pe net dacă cauți.
Paragraful despre creșterea salariilor în euro, nu face absolut nici un sens și e lipsit de coerență.
Despre "vânzarea țării" ți se explică detaliat în documentarul de la Recorder.
Ca și concluzie, pe noi, în momentul actual nu ne înteresează așa de tare ce au făcut bine și ce au făcut rău partidele politice în urmă cu 30 sau 20 de ani, ci ne interesează perioada recentă, și ce au făcut oamenii politici care sunt încă în schema politică din 2020. În fiecare an apar partide noi, cu oameni noi, care poate că ar putea avea puterea să facă ceva. Dar educația politică în România e jale, majoritatea habar n-au ce votează, și 90% dintre alegători nu știu care e rolul fiecărei puteri din stat.
Forma de guvernare de după 89 a adus libertatea pe care și-au dorit-o românii. Dar nu a adus democrația. Pentru că românii încă nu știu ce e aia.
Cum nu se refera la bogati sau saraci? In SUA de exemplu totul e afacere, pana si sanatatea, nu se renteaza un medicament, nu-l scoate chit ca ar muri oameni, e doar un exemplu, adica acel sistem favorizeaza pe cei avuti, platesti asigurari de te sparg, si nu acopera aia, aia, ailalta te trezesti, sanatate, nu e ca in Germania unde toti au acces la sanatate la fel de bine, platind o asigurare in functie de salariul fiecaruia dar procentul e acelasi.
De exemplu, catarama zicea asa "aaa, pai privatizam spitalele si tot sistemul, ca statu nu e in stare sa faca treaba, de batrani sa avem grija noi ca stat, dar sa lase tot ce au la stat", asta inseamna "sa va luam tot ce mai aveti, sa devenim noi proprietari peste toate.
In loc sa zica "nu, ridicam nivelul de trai, ca batranul sau copiii lui sa-si permita sa ofere ingrijire, si sa ramana casa si ce are batranul la copii, nu sa plateasca chrie la smecheri sau sa coste un ap cat nu face". Asta e masura de dreapta ce vroia el sa faca.
Cu legrea gratierii ai dreptate, am uitat, a fost o idiotenie din partea PSD, cel mai mare rau pe care il puteau face.
Cu regalitatea ce sa iubeasca lumea? Cum traia lumea pe vremea regelui? Ai ma ce dracu, se traia foarte prost, lucrai 12-14 ore pe zi la patron cu salariu foarte mic, asta confirmat de oamenii de atunci inclusiv din familia mea. Au impuscat tarani in 1907, muncitori in 33 doar ca vroiau un trai mai bun, asta sa iubeasca lumea?! Inseamna ca habar nu are ce inseamna o monarhie. Nu conteaza ca a fost carol, mihai sau cine, ca e tot una, era monarhie cu parlament liberal, iar regele nu face de capul lui, daca nu serveste la cei ce-l tin acolo, dracu il ia. Pai foarte bine ca nu l-a dat jos pe Iliescu, asta lipsea, sa vina iar monarhia ca sa ne f norocul definitiv.
Ce zic aia in documentar, pot zice ce vor, eu ma iau dupa fapte, de acolo scot adevarul, nu dupa ce zic unii si altii.
De ce nu face nici un sens aia cu marirea salariului in Euro? Daca intelegeai ce am explicat, vedeai ca are mare sens, eu am explicat.
Pai nu conteaza ce e in 2020, ca va fi la fel ca si pana acum, daca nu schimbam sistemul asa cum a descris, nu are ce fi bine, lucrezi cu aceiasi oameni, aceleasi ideologii, aceiasi smcheri in umbra care-i sustin si le dau ordine, deci putin conteaza ca apar oameni noi care tot de acol vin si sunt sustinuti, in sistemul actual nu are cum fi bine, am explicat de ce la faza cu schimbarea sistemului. Daca tu ai spera sa faca bine, inseamna ca nu ai inteles cum merge sistemul actual (si asa e peste tot in lume de fapt, insa nu chiar peste tot).
Ok, sistemul de asigurări de sănătate din SUA nu funcționează asa. Asigurările lor de sănătate sunt făcute de întreprinderi private, nu de către stat (cum e la noi), în general de compania pentru care lucrează. Cu cât e mai mare și mai bogata compania, cu atât e mai buna asigurarea. Și mai sunt și alte ONG-uri care fac asigurări de sănătate (cum e Obamacare).
Ceea ce spui cu medicamentele scumpe e doar o conspirație. Nu a fost niciodata demonstrat de către nimeni ca ar fi adevărat. Economia americana este o economie capitalista, de piață, total diferita de cea din Germania.
Degeaba tot ceri chestii pe gratis, ca în nici o societate nu exista asa ceva. Ar fi o utopie. Paragraful cu bătrânii și copiii nu face nici un sens, pentru ca ai pierdut coerenta. Nu pot sa răspund.
Cred ca uiți ca monarhia a fost forma de guvernământ a României înainte de 1947 când societatea era alta și toată lumea lucra ore multe pe bani putini. Eu nu știu despre nici un moment istoric de la 1907 sau 1933 când s-a tras în populație la ordinele casei regale. Poate ne poți da și niște surse? Unde ai citit asa ceva? În ce cărți (dacă tot te iei după fapte, nu după vorbe). Pe google nu am găsit nimic. Sunt înregistrări de când a venit regele în tara. Uită-te cum se aduna lumea în fata balcoanelor de la Peleș sau de la Savarsin și o sa ți se răspundă la întrebare.
Nu face nici un sens pentru ca nu ai coerenta și semne de punctuație, de-aia nu face nici un sens. A mai fost o persoana mai sus care a zis ca nu înțelege.
In Romania nu ai cu cine sa votezi, pentru ca nu exista partide de stanga. Si vrajelile cu "raul cel mai mic", nu pun botul, raul e rau indiferent.
Si ce propui. Sa nu votam, las ca se ocupa altii nu?
"Vrajelile cu "raul cel mai mic", nu pun botul, raul e rau indiferent."
Exact gândirea de genul ăsta ne-a adus unde suntem.
Și durerea de măsea și cancerul sunt rele. Vrei să spui că dacă ar trebui să alegi între ele nu ai avea nici o preferință, pentru că oricum "răul e rău"?
Totusi exista rau mai mic sau mai mare, cum nu? Are grade de comparatie! Si sa-ti zic si de ce:
Dreapta pura este rea ca nu se gandeste deloc la oamenii de rand, si reprezinta capitalismul rece si inuman (vezi SUA). N-ai bani, mori, sanatatea e afacere si atat, n-ai bani, nu inveti la fac, aia e, nu e ca in Germania unde nu este asa si e putin socialism desi e tara capitalista.
Centru dreapta (social sau crestini-democratii), sunt rai dar ceva mai putinel, mai dau putinel si la aia de jos. Cam asa in mare vreau sa zic. Evident ca nici una si nici alta nu da o viata buna, asta este foarte clar, dar nu am luat-o binar adica ori 0 ori 1, exista si multe valori intre.
Corect, nu exista partide de stanga, in Germania nici nu a fost lasat sa vina la TV in campanie sa-si spuna ce vroia sa zica, deci dictatura dreptista pe fata, ca acolo exista Die Linke. Unde apar partide care ar fac ceva pentru om, mereu sunt sabotate peste tot in lume, sicanate, blamare lideri, ca-s asa, ca-s asa, se inventeaza ca au furat, ca au facut, deci asta este de observat, si asta spune deja care e treaba, dar parca vad ca putini au observat asta. Si cei de dreapta cum se face ca nu prea au asa probleme. Si normal ca blameaza pe aia, ca a face ceva pentru om e egal cu a nu mai servi grupurile de interese din umbra care conduc de fapt, sau a servi mai putin intereselor lor financiare.
Exact ca si tine, eu nu am votat cu nici unul, ca in momentul de fata nu am cu cine vota.
Ca sa se rezolve ceva ar trebui sa facem asta:
Pana nu schimbam sistemul, nu se va schimba nimic, trebuie ca noi sa desemnam candidatii, sa fie finantata politica doar din bani publici si nu din bani privati, sa ii putem da jos cum nu isi fac treaba, nu dupa 4-5 ani. Daca sunt finantati din bani publici ne vor servi noua, daca sunt din bani privati e logic ca servesc alora de i-au finantat, si noi cand votam votam intre sida, cancer si diabet cum ar veni, doar schimbam grupurile de interese si atat. Adica sa cerem schimbarea constitutiei. Deci a vota asa cum e, e de pomana, schimbi doar grupurile de interese la infinit si atat.
I-am explicat ca poate fi rau sau mai putin rau. De exemplu pot fi rau sa dau jos guvernul unei tari pentru interesul meu, dar sa am grija sa nu omor nici un civil, sau pot fi mai rau si sa nu conteze, si omor si civili desi as putea sa nu.
De aia si exista centru dreapta, dreapta si extrema dreapta, toate-s rele, dar de la stanga la dreapta creste doza de rautate.
Nu propun nimic, ci pur si simplu nu votez eu. Daca ar fi fost sa fi fost in pozitia in care pot propune ceva, as fi propus sa nu voteze absolut nimeni, pentru a forta restructurari de la zero. Nu numai ca nu as fi incurajat politica de dreapta din Romania, ci pur si simplu as pedepsi-o pana in punctul in care nu ar fi rentabil, pentru ca nu te voteaza nimeni.
Nu, vreau sa spun ca nu ar trebui, filozofic vorbind, intr-o lume ideala, sa fiu constrans in a alege raul cel mai mic. Eu refuz sa accept situatia actuala din Romania, si pretind ca efectiv nu exista, ca sa nu ma umplu de nervi. Astfel, cand romanii stau afara la cozi sa voteze, eu beau un pahar o bere si ma relaxez la piscina.
Este una din cele mai stupide abordari a lipse de la vot pe care am auzit-o? Tu crezi ca lipsind de la vot restructurezi ceva? Ha ha ce gluma trista. Stii ce se intampla daca nu votezi, restructurezi un rahat, voteaza altii pentru tine si iau altii decizii pentru tine.
Urata mentalitate, mentalitatea care a adus Romania in stadiul in care e in ultimii ani, pentru ca unii au avut impresia ca vor castiga daca se pisa pe vot si in final a pierdut toata tara
Și faptul că "refuzi să accepți situația" schimbă cu ceva situația?
Dacă refuzi să accepți că ai nevoie de ochelari, ți se îmbunătățește miraculos vederea? Nu, din contră, vederea se deteriorează tot mai mult până când nu vei mai vedea nimic și atunci vei fi silită să "accepți".
Ce ar trebui, filosofic vorbind, într-o lume ideală, este complet irelevant. Pentru că nu trăim și nu vom trăi niciodată într-o lume ideală.
Fie că accepți sau nu situația, tot în această lume imperfectă trebuie să trăiești. Și întotdeauna va trebui să alegi răul cel mai mic. Pentru că dacă nu-l alegi tu pe ăla mai mic, îl vor alege alții pentru tine pe ăla mai mare.
Iar faptul că te relaxezi cu o bere pe marginea piscinei în ziua votului nu spune despre tine că ești un om înțelept, ci că ești un copil care crede că răul dispare atunci când își acoperă ochii.
Nu, dar daca lipsea toata lumea de la vot se rezolva ceva. Eu nu comentez "mentalitatea" ta, tu de ce comentezi "mentalitatea" mea? Asta urasc cel mai mult la rasa umana si la site-urile de socializare, lumea are pareri, se ataca din orice, flegmatici, simpli, si plictisitori. De asta nu merita sa deschizi telefonul/tableta pe reddit/Facebook/TPU/twitter si ce alte minunatii mai exista, decat 5 minutele dimineata pe WC, in rest e pierdere de timp.
Nu spune despre mine nimic, nici ca sunt intelept, nici ca sunt "un copil" care crede ca raul dispare daca inchide ochii, spune doar o preferinta a mea, care e total subiectiva si nu poate fi etichetata drept "buna", sau "rea". Tu ai o parere, eu am o parere, nu exista adevar absolut, doar nuante de gri, fiecare crede ca e iluminat, si ca el are "dreptate", ca el e mai citit, ca el e mai dichisit, ca el e mai special.
Ideea de ansamblu e ca nu imi pasa, nu imi pasa de vot, nu imi pasa de votanti, nu imi pasa de repercusiunile actiunilor mele, sau mai degraba in cazul asta, a lipsei de actiune. No me interesa, raman la gratarul meu, la berea mea, la strand sau la mare, dumneavoastra ramaneti la pus stampile pe foaie pentru restul vietii, sperand mereu la o viata mai buna, si simtindu-va implinit ca faceti parte dintr-o comunitate, si ca contributi la o eventuala schimbare, in bine.
Diferenta dintre mine si dumneavoastra e ca eu nu dau doi bani pe alegerile si parerile dumneavoastra, nu va etichetez, nu-mi pasa
de efectiv existenta dumneavoastra ca fiinta, nu numai ca nu-mi pasa sa va schimb parerea, nici nu pot sa-mi dedic forta minima mentala necesara sa va cataloghez in vreun fel, de aceea mi-a adus un zambet pe buze cand am vazut ca m-ati numit un copil, puteam deja sa miros flegma aia interioara, agresivitatea, si sentimentele pe care le simteati in momentul cand scriati comentariul.
Ca si concluzie, ca sa incheiem, nu, nu voi fi silita sa accept nimic, niciodata, pentru ca traiesc bine si-mi permit sa arat "****" si sa intorc spatele oricui.
Gandire imatura, fara sens si utopica. Nu exista "lipsea toata lumea de la vot". Si daca lipsea tot nu erau validate alegerile si ramaneau aceeasi...
de ce comentez eu la "mentalitatea ta"? simplu, pentru ca mentalitatea ta afecteaza viata mea.
Faptul că percepi o opinie cu care nu ești de acord ca pe o "flegmă" și ca pe un act de agresiune spune foarte multe despre nivelul tău intelectual și despre ignoranța călduță în care te bălăcești. Mie îmi repugnă și agresiunea și flegmele, deci chiar dacă le-ai simțit, cu siguranță nu vin de la mine. S-ar putea să fie doar un ecou al stării tale interioare.
Nu te-am auzit să-mi demontezi argumentele, te-am auzit doar spunând "nu-mi pasă de argumentele tale, mi-am acoperit urechile și am închis ochii, la-la-lala-laa". Ceea ce nu mă miră deloc, fiind un comportament perfect consistent cu ceea ce ai susținut aici.
Dar esența problemei îți scapă în continuare, așa că voi face efortul (probabil inutil) a ți-o mai repeta o dată:
Este ușor să nu-ți pese de niște probleme atunci când acele probleme nu te afectează într-un mod imediat perceptibil. Este ușor să nu-ți pese de vot atunci când ai berica și grătarul la îndemână. Dar dacă ignori în mod continuu niște semnale clare că lucrurile nu sunt în regulă, te poți trezi la un moment dat că berica și grătarul au dispărut, iar în loc de piscină te afli într-un lagăr de concentrare. Iar în momentul ăla, problemele pe care le-ai ignorat atâta timp nu mai pot fi ignorate, pentru că sunt noua ta realitate. O realitate căreia tu i-ai permis să se nască prin pasivitatea ta.
Dacă ai cunoaște trei boabe de istorie, ai ști că acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori. Cele mai ticăloase sisteme s-au instalat profitând de pasivitatea și ignoranța oamenilor care credeau că berea din mână reprezintă garanția unei vieți fericite, care nu se poate schimba.
Si daca propuneai nu aveai sanse, dar nici nu mai ajungeai sa propui ca nu te puneau ei dat fiind ca-ti stia gandirea, asta din pacate. Politica de dreapta mereu e rentabila pentru smecheri, ca mereu vor trage de la amarati, dar ca sa mearga, trebuie piete de desfacere, exact ce se intampla acum in lume ca nu mai sunt, de aia pica traiu peste tot, capitalismul nu mai functioneaza, fara piete desfacere nu functioneaza, asa ca e nasolie, va trebui oricum alt sistem. In capitalismt inevitabil se ajunge la aceasta situatie mai devreme sau mai tarziu.
Cand situatia e groasa, vine extrema dreapta, exact cum zici tu, nu mai are nimeni incredere in clasa politica, nu ii mai voteaza pe ceilalti, deci da, atunci devine nerentabil, vin extremistii, promit marea cu sarea, oamenii voteaza, la inceput o sa faca ceva ce au promis, apoi incep cu exterminari si sclavie mai rau ca in regim liberal, asa cum s-a mai facut, ideologia nu se schimba niciodata, nu exista nazisti care au facut rau dar nu vor mai face, toti care se regasesc acolo, sunt la fel. Extrema stanga nu va castiga, ca oamenii sunt propagandati contra, pe motiv ca ce au facut comunistii cand au fost, si gata.
Eu ti-am zis ce trebuie facut, ai citit? Altfel votam de pomana, lalaura are perfecta dreptate, a dat dovada de inteligenta pentru ca s-a prins de sistem si cum merge, rezultatele se vad, orice ai vota e la fel cam. Sti aia? Ca daca votu conta nu mai erai lasat sa votezi. Ei vor sa dea impresia ca e democratie, dar nu este. Tu votezi doar alte grupuri de interese din umbra, atat faci votand pe altcineva, deci e stupid sa ne deplasam pana acolo si sa votam la infinit mafioti.
Nu, intotdeauna trebuie sa ne desteptam, sa stim de ce nu poate fi bine, si sa facem ce trebuie ca sa se schimbe asta, pentru ca diferenta intre raul mai mic si mai mare, este foarte mica, deci e tot una. Si tu poate ca esti ca un copil care crede ca votand, conteaza pentru o viata mai buna cu adevarat. Nu voteaza tocmai, ca raul nu dispare orice ar vota.
Corect, oamenii se ataca din orice cand le zici ca nu au dreptate, in loc sa invete din ce spui, sau macar sa analizeze ce spui ca poate ai zice bine, ei se ataca, asta am observat si eu des, aici doar unul a facut asa, dar nu la subiectul acesta. Am zis asta tu ca putand fi oricine care zice ceva contra a cum gandesc ei. Nu exista 5 pareri bune diferite, adevarul e doar unul bazat si verificabil cu fapte. Plus ca multi nu iau in serios o discutie.
Cum o afecteaza adica viata ta? Dar ai dreptate, si daca nu se ducea nimeni la vot, ramanea treaba cum a fost. Insa totusi mda, se poate vota macar raul ala mai mic desi diferenta e f mica, dar eu unul nu m-am dus, sunt scarbit de asta. Adica intre PNL votam PSD, dar daca stiam ca elibereaza detinuti pe banda rulanta, nu mai votam nici pe aia.
Ai si tu dreptate la o adica, nu e normal sa nu ne pese unul de altul ca doar societatea functioneaza ca un sistem, fiecare are rolul lui acolo, si daca o rotita se deregleaza, sistemul nu mai merge bine, eu am nevoie de tine, tu de mine, si tot asa.
Eu am fost de acord cu ce zice, dar totusi faptul cum a vorbit, nu este deloc in ordine, este vorba de respect fata de un om sau mai multi, cand se vorbeste asa, denota lipsa de respect. Eu cred ca nu ii pasa ca are destule, are o viata buna, dar nu-s sigur. Dupa ce am citit raceala cu care a vorbit, m-a pus pe ganduri. Dar repet, si faptul ca nu ii pasa de vot ca nu ii afecteaza viata, e cam corect, ca si daca are sau n-are e cam tot aia situatia orice ar vota.
Ai dreptate partial cu instalarea regimurilor ticaloase, insa s-a intamplat si din faptul ca au fost mintiti si ei au crezut in aia, au fost vrajiti, vezi hitler ce isterie era, lumea chiar credea ce spunea, nu a fost deloc indiferenta acolo. I-au facut sa ii voteze legitim.
Aha. Orice ai vota e la fel. Nu mai mergem la vot, las ca se duc altii. Iese un partid cu 60% si atunci chiar fac ce vor ei. Si pe urma venim pe net si ne mai plângem ce nasol ne merge si repetam la infinit retorici de 2 lei cum ca votul nu contează. Ultimele 3 randuri de alegeri au aratat cat de mult conteaza ce votezi.
La fel de adevarat este si ca "Cele mai ticăloase sisteme s-au instalat profitând de pasivitatea și ignoranța oamenilor care credeau că" stampila pe vot "reprezintă garanția unei vieți fericite". Atitudinea lalaura94 este coerenta, macar nu are iluzia schimbarii dosar pentru ca voteaza
Ce atitudine necooperanta! In loc sa te duci in turma sa votezi in totala ignoranta de cauza (ca 99% dintre votantii, de altfel incluzandu-l pe suntserios si IQ-ul lui dintr-o cifra) intre varianta 1) capul de piatra sau 2) piatra in cap, preferi sa-ti bei berea stand pe margine. Tt, tt, tt tineretul din ziua de azi
"Măcar nu are iluzia schimbării doar pentru că votează"
Nu, dar are niște iluzii mult mai periculoase: Iluzia că dacă momentan îi merge bine, lucrurile nu pot merge mai rău. Iluzia că refuzul de a alege între două rele face ca acele două rele să nu o mai poată afecta în niciun fel. Și, cea mai gravă dintre ele, iluzia că toate relele sunt egale.
Marile democrații ale lumii, așa imperfecte cum sunt ele, sunt mult mai bune decât marile autocrații ale lumii. Diferența dintre ele? Votul democratic care face posibilă alternanța pașnică la putere. Așa inutil cum este el în viziunea voastră.
Sunt curios, voi cei care nu considerați că are vreun sens să mergeți la vot. Cum ați reacționa dacă începând de astăzi cetățenii nu ar mai avea drept de vot? Dacă de acum înainte, cei care ne conduc se vor alege ei între ei, fără să ne consulte în niciun fel? Vi s-ar părea o lume mai bună? Credeți că această noua ordine ar produce conducatori mai buni si mai responsabili?
Nu stiu, nu am dedus din postarea lalaura faptul ca are iluzia ca nu se poate merge mai rau sau ca nu este afectata de rele oricare ar fi alea ori ca relel sunt egale. Si a alege intre o pereche de palme sau doua palme nu inseamna o alegere, ci o validare.
Te intreb un lucru: tu cum reactionezi acum ca dreptul la vot al cetatenilor echivaleaza perfect cu lipsa lui? Ti se pare ca faci diferenta intre iresponsabilul A = 0 si iresponsabilul B = tot cu 0? pentru ca-i votezi?
Si inainte de 89 se vota in Romania. In viziunea ta asta ne-a propulasat daca nu intre "marile" democratii ale lumii, intre cele "medii" sau "mici"?
Sper ca realizezi faptul ca in "marile democratii" nu votul popular este cel care face posibilă "alternanța" pașnică la putere.
Si conteaza votul? Cand a contat sa ne mearga mai bine in ultimii 30 ani? Ce au aratat ultimile randuri de alegeri? Ca asta e important, daca conteaza asa mult, spune ce s-a facut bun in urma celor trei randuri de alegeri.
A picat cel mai incompetent guvern pe care l a avut tara.
S a slabit drastic psd.
Da, si eu nesimtitu` dracu`, stau la calculator, ascult muzica, tai lemne, imi imaginez ca bat cuie in capu` la politicieni si le dau la m, si nu ma duc la vot! Hahaha. Si prietenul meu care face ce fac majoritatea, voteaza cica raul mai mic, nu vede bine ce fac eu, dar asta e, ghinion. El stie care e treaba mai bine ca mine, dar cu toate astea, se duce la vot, zau daca-l inteleg.
Democratie? Unde e ma democratie? Nicaieri nu este, e o falsa iluzie a democratiei.
Este corect ca e mai bine ca in dictatura, dar nu asta ne incalzeste, comparand cu ceva si mai rau, nu ne face sa fim bine. Corect este sa schimbam sistemul, ca votul nostru sa conteze, ai citit ce am propus ca schimbare de sistem? Ai vreo parere? Ca nici unul nu ati dat o parere despre schimbarea sistemului pe care am propus-o? Sau nu a aparut mesajul? Insa aparuse ca am verificat. Mai repet odata si aici ca sa vezi si chiar as vrea o parere de la tine (voi), adica vad ca nu s-a atins punctul care chiar ar putea sa ne ajute, ciudat ca nici o parere nu am vazut:
Trebuie ca noi sa desemnam candidatii, sa fie finantata politica doar din bani publici si nu din bani privati, sa ii putem da jos cum nu isi fac treaba, nu dupa 4-5 ani. Daca sunt finantati din bani publici ne vor servi noua, daca sunt din bani privati e logic ca servesc alora de i-au finantat, si noi cand votam votam intre sida, cancer si diabet cum ar veni, doar schimbam grupurile de interese si atat.
Si daca ii merge bine lalaurei, e f bine, ca si asa nu ar avea ce face. Desi ar avea, vazand care e treaba cum am vazut eu, sa informeze pe cat mai multi oameni ca sa realizeze si ei de ce nu merge treaba, si dupa aia in masa poate, zeci de milioane de oameni de pe tot globul, sa ceara jos cu sistemul negru in care nu are cum merge bine, si sa forteze sa se face ce trebuie, dar ea stie doar ca nu merge, nu stie ce trebuie facut ca sa mearga, asa ca ce sa faca? Mai bine sa stea linistita si este okey asa. Eu tocmai am raspuns colegului acum ce schimbare de sistem trebuie facuta, si as vrea o parere si de la tine daca se poate.
Desi informez degeaba, nu stiu de ce am impresia ca tot lumea nu realizeaza nimic, pana nu simt ei notiunea, e cam degeaba, dar na, am incercat peste tot unde am putut sa informez.
Si oricum e dictatura mascata, se pregatesc de dictatura, daca ar pune mana pe rusia, china si iran, ar veni dictatura mondiala. Tu nu vezi? Pe Facebook se cer datele personale, incepe sa stie tot ce faci, unde stai, cine esti, in UE vroia sa se interzica nu stiu ce pe net mai acum un an, dar nu s-a reusit, cand cumperi iti cere buletinul in multe locuri.
Da, aparent e bine, ca e normal sa stiu cine esti, ca si cand stau ci tine de vorba in real stiu cine esti, e normal sa nu poti sa ma pacalesti si fraudezi pe net, dar nu asta le e scopul lor, nu ii doare de noi, ei vor control total treptat. Ce e aia ca nu stim de unde suna, ca nu stim ip-u real, astea-s copilarii. Nu tati, IP fix legat de adresa, poza, CNP si tot, fara posibilitatea anonimizarii, tehnic schimbata treaba. Datele sa le stie doar autoritatile, nu noi ceilalti, si sa vedem apoi cum e. Autentificare cu amprenta, nu sa minti ca ti-a furat calculatorul sau telul si altul a facut de la ip tau.
Asta este adevarat, doar ca toti sunt la fel de incompetenti, adica a picat un incompetent de nota 2 si a venit unul de nota 3, apoi se repeta, dar tot corigenti sunt toti si praf.
Desi este interesant de ce PSD a fost cel mai incompetent, si ailalti mai competenti! Argumente? Ca de fapt asta e si subiectul principal.
Pot spune eu ce a facut rau, a eliberat infractori de s-au intamplat atatea nenorociri, aici a fost cel mai idiot lucru posibil pe care puteau sa-l faca, deci aici ai dreptate daca o sa spui, ca sunt sub ceilalti. A dat bani la pensii si salarii de stat fara insa sa aiba grija ca ceilalti sa nu scumpeasca si mai mult totul, asa ca a rezultat ca nivelul de trai de fapt a scazut, si asta este corect.
Lucruri bune ar fi:
1 - A vrut ca in UE ca procurorul general sa poate fi controlat de ministerul justitiei, si daca in UE e asa, nu cred ca e o idiotenie a PSD doar. Ca daca ala abuzeaza? Ce control are? Nu e ok sa-si faca el smecheriile cu presedintele si sa nu-i controleze nimeni.
2 - A marit salariile de fapt in euro, adica cumparai mai multi euro din salariu marit fata de inainte (apropo, un coleg cum nu ii convine ceva, zice ca pierd coerenta, dar am zis f clar ce inseamna). Nu s-au marit doar cu cat a urcat cursul euro. Si incet incet ne-am fi indreptat catre salarii UE, asta daca se mai continua lant asa (dar asta nu stiu), si apoi nerentand sa mai pleci afara, ai fi cerut aici drepturi, nu ai rezolva probleme plecand si gata, si cumva i-ar obliga pe cei de sus sa faca ceva, plus ca veneau altii din afara sa investeasca, sa vanda, ca lumea avea bani mai multi in euro, si oricum pe astia cu preturi f mari de aici, ii spargea treaba asta, cam acolo s-ar fi ajuns. Insa pe moment a fost rau, este corect, cum am zis mai sus. Ca sa fie bine si pe moment, trebuia sa urce impozitele la aia care scumpeau exagerat, si rezolva problema si acum in prezent.
Controlu managerial al procurorilor sefi de catre mj e in constitutie nu l-a inventat nimeni
Pai si atunci de ce nu s-a aplicat la noi? Ma refer la procurorul general si atat, nu la restul. La noi nu avea control, prin asta se numea independenta justitiei.
Procurorii nu sunt independenti prin natura profesiei
Sunt subordonati ierarhic si solutiile le pot fi infirmate atat pe legalitate cat si pe temeinicie de superiorul ierarhic, sunt independenti doar pe instrumentarea dosarului
MJ isi exercita autoritatea asupra procurorilor sefi prin evaluarea activitatii lor manageriale
Doar judecatorii sunt total independenti si inamovibili
Chiar si judecatorii, de ce sa nu aiba control? Daca abuzeaza si aia? Dar aia poate mai putin pot abuza, ca procurorii pot aduce dovezi sau nu, aia pot abuza mai tare.
Indeoendent nu inseamna cq nu raspunzi
Daca se raspunde e ok, eu stiu ca nu raspundea procurorul general in fata nimanui, era desemnat de presedinte si ca asta era tema, ca nu e cum e in UE adica sa raspunda, iar asa putea face abuzuri.
Poate fi anchetat penal de siij si disciplinar de inspectia judiciara
In mizeria de proiect de desfiintare siij al lui Predoiu n-ar mai raspunde in fata nimanui, ba mai mult, ceilalti procurori ar raspunde doar cu aprobarea sa
Sa mor de pricep ce vrei sa zici cu maritul salariului in euro. Chiar nu ai coerenta.
Si nu, in toata UE nu e procurorul numit de ministrul justitiei. În majoritate e propus dar parlamentul, presedintele sau regele în anumite cazuri il numeste. Si asta pentru ca cei trei nu au o culoare politica anume. Intr o tara atat de corupta ca Romania sa aiba partidul de la putere control asupra justitiei e cel mai rau lucru posibil.
Parlamentul n-are o culoare politica? Dar pe ministru justitiei cine il numeste?
Sau presedintele?
Si in Romania e numit de presedinte, nu de mj
Parlamentul nu are 1 singura culoare politica, ca exista opozitie.
Si daca ar fi numit de parlament n-ar fi numit tot de majoritate?
Atunci este nasol.
Deci:
Cursul Euro a crescut sa zic cu 1 %, salariile cu 10, e doar un exemplu. Deci nu a crescut salariu doar sa compenseze urcarea Euro ca sa fie inflatie de fapt, adica ca de fapt tu cu salariu marit sa cumperi tot atatia euro ca inainte, aia e inflatie.
Au crescut cu mai mult, asa ca tu poti cumpara mai multi euro din salariul tay, deci au crescut salariile in Euro de fapt. Si incet incet daca continua chestia asta lent, ne apropiam de salariile din UE, daca se continua, am zis ca nu stiu daca era asa, dar presupunem ca se continua, ca tenta acolo ducea.
Odata ce salariile se apropiau mai mult de cele din UE (ca daca cu leii aia iei 1000 Euro de la casa de schimb, e clar ca ai salariu de 1000 de euro), diferenta era din ce in ce mai mica si nu se mai renta sa pleci, asa ca in loc sa zici "imi bag picioru`, plec", protestai sa faca astia ceva sa fie aici bine, si astia se tem de asta ca de dracu, mai bine sa plece lumea sa-i lase in pace.
In prima faza nesimtitii scumpeau mai mult decat in UE, dar apoi cand lumea cerea sa fie bine aici, se luau masuri de impozitare ca sa stopeze anomalia.
In plus, veneau si altii din UE sa vanda aici si mai si, sau sa produca ceva, ca lumea avea bani mai multi, nu ai 1500 dar ai 1000, asa ca vindeau mai ieftin decat la ei si tot castigau, dar mai scump decat acum cand lumea are 400-500 E salariu, si iar concurau cu prostii de la noi care scumpeau si iar se regla treaba.
Multi au inteles ce zic, nu neaparat de aici, deci mi se pare clar. Insa precis ti-e clar si tie acum. Deci vezi? Tu nici nu ai inteles care era substratul la maririle alea de salarii, de aia te si miri (si de aia merge prost totul, ca lumea mai cred in sistemul politic actual, in sistem, nu intr-un partid sau altul), pe moment era mai nasol, e corect, ca se scumpeau si mai mult produsele cum s-a intamplat, dar pe termen lung era mai bine dupa un timp.
Aia cu controlul ai ceva dreptate, daca e politizat, nu e bine.
Nu asa se calculeaza puterea de cumparare, dar da, puterea de cumparare a salariului mediu din economie a crescut destul de mult
Pai asta zic! Cu puterea de cumparare am zis ca pe moment e rau, ca a scazut din cauza scumprii excesive, deci ai dreptate, nu inseamna ca daca ai 1000 E traiesti mai bine, depinde si de raport salariu-preturi, dar am zis mai in colo era mai bine, se regla totul, am explicat cum.
Base zicea "nu va convine, plecati in afara", ia sa nu se mai renteze, sa vezi cum il lau de par.
Daca nu ai dedus acele lucruri din ce a spus lalaura, probabil trebuie sa-i recitesti raspunsurile mai atent. Sau iti pot face eu un rezumat, ca sa te scutesc de efort:
"Si vrajelile cu "raul cel mai mic", nu pun botul, raul e rau indiferent."
"Ideea de ansamblu e ca nu imi pasa, nu imi pasa de vot, nu imi pasa de votanti, nu imi pasa de repercusiunile actiunilor mele, sau mai degraba in cazul asta, a lipsei de actiune. No me interesa, raman la gratarul meu, la berea mea, la strand sau la mare"
"nu voi fi silita sa accept nimic, niciodata, pentru ca traiesc bine si-mi permit sa arat "****" si sa intorc spatele oricui."
q.e.d.
Cat despre ideea ca "dreptul la vot al cetatenilor echivaleaza perfect cu lipsa lui", nimic mai departe de adevar. Asta era valabil pe vremea lui Ceausescu, din fericire nu si acum. Iar aici avem un exemplu foarte recent:
Cand in Romania iesisera 500 000 de oameni in strada pentru a-si striga nemultumirile, Dragnea, Codrin Stefanescu, Iordache si alte asemenea specimene ranjeau arogant si nu dadeau nici o atentie acelor oameni.
Dupa ce oamenii au iesit la vot la europarlamentare, toate ranjetele alea arogante au fost inlocuite de rictusuri, incruntaturi, crize de isterie si spume la gura.
Asa ca lasa-ma te rog cu "dreptul la vot echivaleaza perfect cu lipsa lui". Nu echivaleaza absolut deloc, indiferent cat de mult ai tu nevoie de asta pentru a-ti justifica pozitia. Atata timp cat votul poate schimba fizionomia unui politician, votul conteaza.
Si cand a taiat base salarii si pensii in 2009 de ce n-au iesit 600000 oameni in strada sa-si zica neumutumirile?! Pentru ca la regimul ala s-a facut reclama, si se zicea ca ceilalti is comunisti, lumea asociaza comunsimul cu socialismul desi nu e acelasi lucru, asociaza cu, comunismul lui ceausescu care era infect, si cu asta gata, dreapta i-a castigat pe oameni.
Conteaza votul? Ce se schimba daca votezi altceva sau acelasi ceva?! Da niste exemple. Ca asa conteaza, daca votand, ne merge mai bine cumva, sau alegand altceva. Argumenteaza cum conteaza votul, faptul ca zici doar ca a venit nu stiu cine in locul altora, asta nu inseamna nimic.
În mod clar ai mai mult timp liber decât mine și îți place să scrii cearșafuri întregi de aberații, așa că nu voi continua polemica asta cu tine.
Consider că am argumentat deja arhisuficient de ce votul este important: Votul este important pentru că absența dreptului de vot înseamnă totalitarism.
Mai simplu de atât nu pot să mă exprim. Dacă nu ai înțeles până acum, nu vei înțelege niciodată.
Pai am timp liber, si cine are de spus, spune, aia este, pe lumea ailalta tot sa tacem.
Dar nu am zis ca e bine sa nu existe vot! Eu am zis doar ca daca exista, sa si conteze, nu doar sa schimbi fizionomia si ca asa conteaza, conteaza sa se faca ceva bun, tu nu ai comentat nimic despre asta, oare de ce? Oare ai ce fapte concrete sa relatezi? Fapte bune care s-au intamplat in urma votului? Ca eu asta te-am intrebat.
Sa existe vot dar sa conteze cu adevarat, deci sa votez altceva si sa ne fie mai bine, de ce e aberatie? Sau te deranjeaza adevarul?
Oricum este corect ca este mai bine decat in totalitarism, oricum ai da-o este mai bine chiar si asa, nu am negat asta. Insa nu am comparat cu totalitarismul, am comparat votul unde nu conteaza adica in sens ca nu ne e mai bine orice am vota, cu votul unde conteaza adica cand votez altceva sa fie bine daca cu ceilalti nu a fost, dar credeam ca era clar ca asa am comparat. Daca comparam cu totalitarismul da, era aberatie.
bogdanstelistul întreabă: