Poti face scoala de conducere dar numai dupa o perioada de 6 luni de la data executarii pedepsei, asa ca o poti incepe din aprilie 2019.
Am vorbit cu un instructor auto acum recent și mi-a zis că trebuie să treacă 3 ani, iar apoi sa fac reabilitarea.care este realitatea că nu mai înțeleg nimic?
Realitatea este ca instructorul nu cunoaste prevederile legale.
Ti-am raspuns la o intrebare ulterioara. Daca nu mi-ai vazut raspunsul il repet si aici.
Conform art.24, alin.(6) si art.116, alin.(1) din OUG 195/2002 (Codul rutier), rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(6)Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).
ART.116. (1) Persoana al carei permis de conducere a fost anulat ca urmare a ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru una dintre faptele prevazute la art. 114 alin. (1) si la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, dupa caz, daca a intervenit una dintre situatiile urmatoare:
a) au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei amenzii sau a pedepsei in regim de privare de libertate ori la locul de munca;
b) a trecut un an de la data gratierii pedepsei sau a ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;"
Spune-i sa citeasca aceste prevederi si apoi vezi ce mai zice.