Legea nu spune de 6 ani bugetati ci doar ca poti face o singura facultate pe loc bugetat, conform art.142, alin.(6) si urm. din L.1/2011, a educatiei nationale, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„(6) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
(6^1) Persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are, în condiţiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior de stat organizează programul şi în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanţare integrală de la buget.
(6^2) Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea, aceasta având totodată dreptul de a stabili ca plata efectivă a sumei să se realizeze şi în tranşe/rate. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
(6^3) Cu ocazia înmatriculării persoana prevăzută la alin. (6^1) prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alin. (6^2)."
Asa fiind, daca ai facut o facultate pe loc bugetat, a doua o poti face doar la taxa. Daca nu are locuri cu taxa atunci va trebui sa platesti contravaloarea serviciilor de scolarizare.
Pai si daca nu terminam prima facultate la buget si faceam doar cativa ani bugetati? Asa as putea sa fac 3 facultati, iar pe ultimul an sa-l fac la taxa la fiecare si practic sa nu termin niciuna la buget, dar sa beneficiez de buget in toti ceilalti ani (bine, inaintea implinirii varstei de 26 de ani cand nu mai ai voie sa concurezi pe locuri bugetate). Trebuie sa fie o limita maxima de ani pe care ii poti face bugetati din partea statului.
Se pare ca n-ai inteles nimic din prevederea legala citata.
Daca faci 1-2-3 ani (sau chiar mai multi) la prima facultate, pe loc bugetat, prevederea citata se aplica la a doua facultate si vei face atatia ani la taxa ori pe loc bugetat daca platesti cheltuielile la prima facultate pe toti anii facuti.
Asa fiind nu este nevoie si nici normal sa se fixeze un numar maxim de ani, s-a fizat numarul de facultati, respectiv una, indiferent cati ani are (4, 5 sau 6).
Classiffied întreabă: