N-avem de unde sti, nici macar cu aproximatie, cand o sa emita procurorul ordonanta de clasare, poate fi in in cca 15-30 de zile dar si mai mult.
In orice caz, chiar daca se claseaza dosarul penal, fapta ta este contraventie si perioada de suspendare a dreptului de a conduce este de 90 de zile, conform Codului rutier, citez:
"(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;"
Ma indoiesc ca iti vei mai putea ridica permisul de conducere prea curand, dat fiind alcolemia din sange si suspendarea permisului pe o perioada nedeterminata, pana la decizia procurorului.
Oricum, cei ca tine nu ar trebui sa aiba permis de conducere niciodata, fiind inconstienti ca alcoolul este extrem de peiculos si poti omori pe cineva, intr-o zi.
sabin89 întreabă: