Da, poti beneficia, daca indeplinesti conditiile prevazute pentru reducere, conform OUG 195/2002, rep. in 2006 cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 104.(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(2) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptelor prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) şi art. 103 alin. (1) lit. c). Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:
a) dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h;
b) dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârşită o singură dată în 12 luni.
(4) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, în cazul prevăzut la art. 103 alin. (2) şi la art. 118 alin. (5).
(5) Dispoziţiile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi cazului prevăzut la art. 104^1 alin. (1), în situaţia în care faptele respective fac parte din cele prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) şi e), art. 103 alin. (1) lit. c), art. 103 alin. (2) şi art. 118 alin. (5).
(6) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
b) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influenţa alcoolului;
c) sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune."
AndrewTate7789 întreabă: