Pacific e oceanul, si pana ajung chinezii in America o sa fie doborati si din aer si din apa. Asa ca nu, autorul mananca fantezii cu lingurița.
Teritoriul SUA e aproape imposibil de invadat, SUA ar putea fi în stare să se apere de întreaga lume care s-ar uni împotriva lor.
SUA e protejată de două oceane, cea mai mare flotă din lume, cele mai multe portavioane, submarine ultramoderne, nenumărate fregate etc.
Pe scurt, nici nu ar putea debarca pe țărmul american.
Vecinii SUA, Mexicul și Canada, pot fi imediat ocupați, și SUA poate crea o linie de apărare la canalul Panama
Plus că au staționat trupe peste tot în lume, unele din aceste trupe ar putea ocupa întregi țări, care să creeze ghimpi în apărarea internă a altora.
Plus că SUA au cea mai puternic înarmată populație din lume, cu sute de milioane de arme, chiar mai multe arme decât locuitori, ceea ce ar crea o miliție aproape de neînvins.
Ostilitatea civililor americani ar face imposibil de ocupat SUA.
Nu m-aș mira dacă ar putea ocupa SUA jumătate de lume fără sprijinul vreunui aliat, și cu toate statele în război împotriva lor.
Iar SUA nu e izolată, e aliată cu cele mai puternice armate din lume, din Europa, Australia, Japonia, Coreea de Sud, Israel și Taiwan.
Mare parte din aceste state ar contribui la efortul pentru război împotriva Chinei, dacă China ar îndrăzni să-i provoace pe americani.
Îți amintești ce au făcut japonezii în 1937-1939? În doi ani au ocupat aproape întregimea nucleului Chinei?
Dacă Occidentul unit lansează o invazie prin Coreea, după în Manciuria, împreună cu asalturi amfibiene, ar putea ocupa China în cel mult doi ani, în special dacă avansează desconsiderând pe civili.
Nici vorbă să poată China ocupa Taiwan, dacă intervine flota americană.
Acum singura întrebare este cât ar sta China pe picioare într-un astfel de conflict.
S-a dovedit ce ineficiente sunt trupele rusești în fața unui mic stat precum Ucraina, care sunt mult mai bine echipate și antrenate decât trupele chineze, care stau să învețe propagandă mai mult decât fac instrucție militară.
Iar asta înseamnă ca in caz de război China va fi distrusă
Nu imediat.
Cel mai probabil americanii vor prefera să instaleze un regim cu care să poată coopera, și după s-ar retrage.
Nu au niciun interes să distrugă China, sau să ocupe un teritoriu cu o populație care ar deveni imediat ostilă, datorită diferențelor culturale.
Un guvern mai rațional și mai precaut nu ar provoca un conflict direct armat cu americanii.
Deci in caz de război SUA China nu va începe al treilea război mondial și vom sta liniștiti ca și când nu s ar întâmpla nimic nu?
Dupa cum zicea si Biden rachetele rusesti supersonice su o singura probleme, nu pot fi doborate.
Au viteze de 6-7 ori mai mare decat rachetele care ar trebui sa le intercepteze.
In caz de razboi America dispare de pe harta. Deveselu o sa fie doar o groapa.
Adică dispare America de pe harta?
Ai citit cartea 1984 de George Orwell? O formă foarte specială de război constant descris în acea carte.
Sau, dacă luăm în calcul situația prezentă, războiul se poate purta în nenumărate forme: poate fi economic, politic, financiar, informațional, hibrid.
În ziua de azi, predomină războiul hibrid: lupte militare în părți terțe, susținute indirect de două puteri mai mari, în special intervenția în războaie civile în Africa și Orientul Mijlociu, război informațional pentru tehnologii și secrete de stat, război digital cu hackeri, atacuri asupra sistemelor de aprovizionare electrică etc.
Nu din păcate nu am citit o, dar dacă va fi război militar între China și SUA noi toți trebuie sa ne facem grij sau putem sa stam liniștiti ca nimic nu s ar întâmpla
Ar trebui să ne facem griji, un astfel de război ar duce la o criză economică mondială, chiar dacă nu s-ar duce pe teritoriul nostru războiul.
China e cel mai mare exportator de bunuri industriale, iar SUA cel mai mare exportator de alimente.
China ar fi nevoită să oprească exporturile, în special cele maritime, pentru a evita sabotarea din partea americanilor, dar și pentru că toată industria ar fi concentrată pe război.
Iar SUA își va face provizii pentru armată, va raționa alimentele, și ca să evite sabotarea comerțului naval, va reduce drastic exportul de alimente, sau l-ar limita în zona continentului american, de preferință vecinii lor Canada și Mexic, după America de Sud.
Finanțele ar lua-o razna, în special titlurile de stat, pentru că chinezii au investit masiv în titlurile de stat americane și europene, acestea s-ar duce pe apa sâmbetei.
Iarăși, companiile americane au investit și ele masiv în China, vor avea mult de pierdut.
Singurul caz în care nu ai avea ce să te îngrijorezi în mod personal ar fi dacă ai trăi undeva în munți, și ai trăi din ciupercile care cresc acolo, plus melci și insecte.
Dar un astfel de război e puțin probabil, nu are sens să ne îngrijorăm dacă se întâmplă, ar trebui să ne facem griji de ce se întâmplă abia după ce va începe, pe moment încă nu a început.
Ok și ultima întrebare.STI ca e o întrebare ciudata, im caz de război va fi război SUA China se vor mai fabrica afișau nike
Da, companiile precum Adidas, Nike etc. vor produce încălțăminte pentru soldați, în funcție de nevoile lor: pentru munte, pentru mlaștini, pentru dealuri, pentru câmpii, pentru plajă, pentru vară, pentru iarnă etc.
Chiar vor prospera, date fiind diversele nevoi ale armatei americane.
Pai și de exemplu dacă va fi război SUA China Nike va scoate de exemplu perechi de jordan etc ca in prezent
Daca (probabil) va exista un razboi intre Sua-China va avea loc in preajma insulei Taiwan nicidecum pe teritoriul SUA. China ar ataca Taiwanul iar Sua ar interveni(Biden aproape a confirmat acest lucru). Depinde ce va face Sua daca ar ataca interiorul Chinei ar porni un razboi total China razbunandu-se lasand rachete balistice catre Sua, dar acest scenariu e putin probabil.
Desi Sua este mult mai puternica tinand cont ca isi are fortele raspandite pe tot globul China ar putea avea avantaj local in Taiwan
simplaexistenta întreabă: