Nu numai ca poate dar are obligatia de a desemna o persoana care sa aiba grija de minor, conform L.272/2004, rep. in 2014, citez:
"SECŢIUNEA a 4-a.Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate
ART. 104
(1) Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.
(2) Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz.
(3) Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi tutorelui, precum şi în cazul în care ambii părinţi urmează să plece la muncă într-un alt stat.
ART. 105.
(1) Persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.
(2) Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.
(3) Instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (3).
(4) Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în faţa instanţei.
(5) La cerere se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(6) Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluţionarea cererii de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia.
(7) Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea.
(8) Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul.
(9) Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorităţii părinteşti."