Poti beneficia de bursa numai 3 ani, conform Anexei nr.2 la HG 558/1998, citez:
"13. Studenţii care urmează concomitent doua specializări în instituţii de învăţământ superior de stat pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai de la una dintre instituţii, cu condiţia ca numărul total al anilor în care beneficiază de bursa sa nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durata de şcolarizare la specializarea de la care urmează sa beneficieze de bursa.
Absolvenţii cu diploma de licenţa care urmează o a doua specializare sau studenţii reinmatriculati pot beneficia de burse de la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursa sa nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durata de şcolarizare la specializarea de la care urmează sa beneficieze de bursa."
Ai dreptul la o sigura facultate la buget, asta a doua, dar bursa poti lua oricat de multa. De fapt, te vor scrie pe lista automat, daca o sa ai rezultatele cerute, si te sfatuiesc sa nu intrebi la secretariat, ca secretarei daca nu ii e prea clar, poti pierde bursa. Dar ce intelegi prin faptul ca ai optat pentru taxa? Nu ai luat admiterea, iti aduc eu aminte, dar nu e nimic, bine ca ti-ai revenit.
Prima facultate am facut-o la taxa in mod voluntar, chiar daca am avut medii mari de buget si puteam sa fac fiecare an la buget. Am ales la taxa, pentru ca prima facultate e mult mai ieftina decat cea la care urmez sa studiez. Numai ca am beneficiat datorita mediilor mari si de burse.
Scuze pentru eroare. Da, se face si asta, bagi la buget facultatea mai scumpa. Ma mir ca nu am luat in calcul, mai ales ca asa am facut si eu la master. Te salut.
Legea spune, in esenta, ca nu poti beneficia de bursa in anii pe care ii repeti. Dar cum ai putea lua bursa ca restantier, asta ma depaseste, eu nu am vazut bursier sub media 9.
Am avut medii peste 9, 70-9, 80, chiar 10. Facultatea am ales voluntar sa o fac la taxa, indiferent de media care m-ar fi putut trece la buget. Pentru ca a 2-a facultate este mult prea scumpa si stiam ca pot beneficia doar la o facultate de loc bugetat.
Spirituallife întreabă:
Stefa0072004 întreabă:
ConstantinDenis întreabă: