Pe perioada vacantei de vara se mai acorda doar unele burse de ajutor social, conform Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ME nr.5.379/2022, citez:
"ART. 3
Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului naţional de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 20.
ART. 20
(1) Bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor şcolare pentru elevii prevăzuţi la art. 15.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu primesc bursa de ajutor social pe perioada vacanţei de vară:
a) elevii care nu au promovat anul şcolar;
b) elevii care la sfârşitul anului şcolar sunt corigenţi la mai mult de o disciplină şi au acumulat mai mult 20 de absenţe nemotivate/an;
c) absolvenţii învăţământului gimnazial care nu au fost admişi în liceu/învăţământ profesional, cursuri cu frecvenţă, într-o unitate de învăţământ preuniversitar de stat;
d) elevii care repetă anul şcolar din alte motive decât medicale.
ART. 15
(1) Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a) elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi orfani, elevi aflaţi în întreţinerea unui singur părinte (copil pentru care instanţa de tutelă a hotărât exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligaţiei de întreţinere a celuilalt părinte - pensie de întreţinere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) şi elevi abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei;
c) elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
I. boli şi tulburări ale sistemului nervos şi ale funcţiilor mentale globale;
II. boli ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;
III. boli ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular şi ale funcţiilor sale;
V. boli ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale;
VI. boli ale structurii sistemului imunitar şi ale funcţiilor sale;
VII. boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;
VIII. boli ale structurii funcţiilor aparatului urinar cu sau fără insuficienţă renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
IX. boli ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării;
X. boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;
XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele şi metastazele);
XII. boli genetice;
XIII. transplantul de organe, ţesuturi şi celule, stările posttransplant;
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecţiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puţin 6 luni sau servicii de abilitare şi reabilitare pentru cel puţin 6 luni sau îngrijiri paliative şi care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
d) elevii din învăţământul primar şi gimnazial din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înţelege comuna/oraşul cu subdiviziunile sale administrative."
Știi și cum se acordă pe durata verii? Lunar?
Da, se acorda lunar, daca te incadrezi in vreuna din situatiile prevazute.
Dilinca765 întreabă:
Classiffied întreabă: