Ai primit jumatate din stimulentul de insertie, cealalta jumatate se acorda dupa ce ai 12 luni lucrate. Nu este obligatoriu sa lucrezi toate lunile in aceeasi firma, daca nu ai intreruperi.
Daca nu lucrezi cele 12 luni nu mai primesti transa a doua din stimulentul de insertie, conform L.76/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 73^1
(1) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării.
(2) Prima de inserţie stabilită în cuantumul prevăzut la alin. (1) se acordă în două tranşe, astfel:
a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
(3) Nu beneficiază de prevederile alin. (1):
a) absolvenţii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
b) absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au beneficiat de stimulent financiar în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare;
c) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
d) absolvenţii care, în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului, au fost admişi într-unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale."
Hdyxfwfb întreabă: