Conform Legii 263/2010, privind pensiile publice, nu mai ai dreptul dupa 16 ani, daca nu-ti continui studiile, citez:
"ART.84
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b)."
Numai bine!
Primesti pensie de urmas pana la 18 ani indiferent daca studiezi, iar apoi cat timp mai studiezi, dar nu mai mult de 25 de lei.