Ar putea sa faca asa ceva, dar ar fi infractiune si se descopera foarte usor.
Pentru casatorie este nevoie de mai multe acte, atat ale tale, cat si ale sotului/sotiei: publicatia de casatorie, copiile certificatelor de nastere, copiile CI, certificatele medicale, cerificatul de casatorie, si semnaturile sotilor.
Fostul meu prieten a avut poza dupa buletinul meu, mama lui lucreaza in primarie la serviciul social, mi au spus ca ma inscriu la niste cursuri de calificare si am semnat niste foi care chiar faceau referire la asta. Dar apoi au zis ca sunt cursuri platite de programul acela.iar eu nu am auzit pana acum de cursuri pentru care sa te si plateasca sa le faci. In plus a tot insistat sa ma duc sa semnez ceva la primarie dar cu mult dupa ce s-a terminat asa zisa perioada de curs. Si el insusi era ciudat. El vrea foarte mult un copil de asta mi-am tot pus intrebari, iar eu nu vreau.La fel de bine vrea sa faca bani din orice si nu vreau sa ma trezesc ca trebuie sa impart ceva cu el fara sa stiu ca m-a casatorit maica-sa pe acolo fara sa stiu.
Daca n-ai semnat publicatia de casatorie si in registrul de casatorii nu este nici o problema. De asemenea la casatorie sunt necesari si 2 martori, cu semnatura.
Mi-e frica sa nu fi semnat ei in locul meu, pentru ca se inteleg bine cu toata lumea din primarie si au si foarte multi prieteni. Cunosteau semnatura iar de martori nu se pune problema ca au foarte multi prieteni, ei fura din primarie cat pot si pe cine pot. Sunt prieteni la catarama cu primarul. De unde pot afla sigur daca m-a trecut in registrul ala fara sa stiu, dar in asa fel incat sa nu mai intru in contact cu ei?
Soliciti o adeverinta de la primaria respectiva, daca figurezi sau nu drept casatorita.
Multumesc pentru idee.Este foarte buna.
Este practic imposibil asa ceva, asadar NU poate!
Oricum este caz de puscarie, daca modifica ceva in acte, in numele altcuiva.
Te duci la starea civila, spui ca ai pierdut certificatul de casatorie si vrei altul. Te duci cu buletinu si 10 lei la tine. Si DA chiar sunt cursuri care te platesc sa le faci. Primesti cam 2000 de lei. Dureaza cam 3 luni. Daca nu ai primit banii i-a luat altcineva si asta era smecheria
Suntem din localitati diferite. Pot afla daca sunt casatorita si la primaria din localitatea mea?
fundata32332 întreabă:
fundata32332 întreabă: