Da, se poate, dar numai daca ai domiciliul sau resedinta in Romania sau esti la studii in Romania, conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.23^1.(1) Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze.
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru procedurile aferente permisului de conducere, au domiciliul sau reşedinţa în România persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele din România, dacă persoanele nu au legături profesionale;
b) revin periodic la o adresă din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;
c) locuiesc în mod obişnuit la o adresă din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată.
(3) Persoanele care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în România potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2).
(4) Participarea la studii în cadrul unei universităţi sau şcoli din România nu implică transferul domiciliului sau al reşedinţei în România.
(5) Dovada încadrării în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), precum şi a studiilor în România se face, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 23 alin. (10), cu documente:
a) prevăzute de actele normative care reglementează domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene sau regimul străinilor în România;
b) emise de instituţia/instituţiile de învăţământ, acreditată/acreditate în condiţiile legii, care să ateste că persoana urmează studii în România de cel puţin 6 luni;
c) alte documente justificative, după caz."
sabin89 întreabă: