Pai fratele meu a inceput cursurile de condus pe la 17 ani si a luat sala din prima. Metoda pe care a aplicat-o el a fost sa faca chestionare zilnic si sa isi vada progresele. Sper ca te-am ajutat
Pe la 17 ani sau cu aprox. 3 luni inainte de a implini 18 ani?
Depinde de ce categorie vrei. Pentru toate categoriile se pot incepe orele de condus cu maximum 3 luni inainte de implinirea varstei minime pentru respectiva categorie. Sunt categorii care se pot obtine de la 16 ani (AM, A1 si B1) iar celelalte de la 18 ani sau mai mult. Daca este vorba de categoria B atunci poti incepe la 17 ani si 9 luni, cu exceptia persoanelor care sunt in scoli cu profil auto, acestia pot incepe scoala de conducere de la 17 ani, conform art.29, alin.4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(4) Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu au încă vârsta minima prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei."
Ai voie sa incepi scoala de soferi cu 3 luni inainte de a face 18 ani.
Faci mediul de invatare (cele 1000 de intrebari) de vreo 2-3 ori, dupa chestionare (pe scoalarutiera sau drpciv).
Poți sa începi scoala de soferi cu 3 luni înainte de a împlini vârsta de 18 ani, bănuiesc ca știi de ce as nevoie pentru scoala (Pentru înscriere ma refer) deci te înscrii, vei face legislatia, apoi vei merge la condus. Doar după asta vei putea da sala. La sala, pentru a lua din prima, e mult mai bune sa descarci aplicația de chestionare, caută pe iOS/Andorid Market "Chestionare auto" și bagi acolo in fiecare zi 2-3 chestionare, la început, vei vedea ca nu le faci bine, dar poți sa faci mediul de învățate mai întâi Sau sa înveți de pe "Scoala rutieră" e un site unde îți explica totul pe înțeles cu video, voce, (Din cartea de legislatie nu prea incet nimic, e limbaj greu) Dacă ai timp și răbdarea de a face tot mediul de învățate de pe "Scoala rutieră" și faci și chestionare, 2-3 pe zi, pana ce sa dai sala, o iei cu siguranța, garantez asta. La condus. pai te vor pune cei de la scoala când considera ca ai terminat cu legislatia, sunt câteva ore obigatorii dar te poate pune și mai repede dacă ei gad ca te știi. Eu am fost la 5-6 ore de legislatie, am făcut cu profesorul de legislatie câteva chestionare și m-am dus la condus parca, la condus, ai 30 de ore. Deci cam 15 ședințe, doar după ce faci asta și împlinești 18 ani poți merge sa dai sala, urmând ca in prealabil sa te programeze la traseu după o perioada se timp. (îți va zice instructorul sa lași 2-3 ședințe chiar înainte de traseu, in caz ca te programează la o luna-doua diferența fata de sala. Succes, dacă mai ai întrebări, îmi poți scrie un mesaj. Bafta multă și noroc. Mai sunt multe de vorbit despre scoala de soferi, însă aici e mai greu
Mulțumesc, nu merge să îți dau mesaj uite ce îmi arată! Statusul de membru junior nu permite trimiterea de mesaje acestui utilizator.
Sala din prima si printre primii dupa ce inveti din legislatie faci chestionare.Treci de 2 sau 3 ori prin chestionare.
Poti incepe sa studiezi inca de acum regulile de circulatie, iar scoala de soferi sa o incepi atunci cand vei fi eligibila. Nu te descuraja.