Ce vrei sa faci la drept cand habar nu ai ce sa inveti? Esti bîtă, va luat dracu mintile cu banii ăstia, ai ales meseria aceasta ca sti ca sunt salarii mari, dar pana sa iei salariu mare ai nene de invațat zeci de ani, poti? Nu o sa poti face nimic. Acum facultatea numai valoreaza nimic, in anii 70-80 da valora ceva sa ai facultate si de aceea unii faceau doua facultati, acum te stergi cu diploma la fund daca nu sti nimic, trebuie sa inveti bine legile ca sa fi avocat bun, ca asa avocati corupti sunt căcălău in România.
O să primești toată bibliografia când încep cursurile. Ai să ai suficient timp pana in sesiune sa inveti
Va trebui sa vezi, pe site-ul oficial al facultatii la care ai fost admis, ce materii se fac in primul an si daca sunt indicate anumite manuale.
De asemenea incearca sa gasesti un absolvent al primului an, de la acea facultate si il poti intreba.
La NT am făcut în primul an Drept civil, Drept constituțional, am învățat despre cele mai importante tratate pe care le-a avut Europa și lumea (dar în special în spațiul european), am mai avut o materie, dar nu mai știu cum se numea, deoarece recunosc că eu nu m-am prea dus și apoi nu m-am mai dus, am renunțat, dar din puținele dăți în care am reușit să ajung știu că se vorbea mult despre istorie și tratate, deci asta ar trebui să fie baza. Însă ai grijă că se face și economie, dacă nu ești fan matematică și materii exacte, mda, pe acolo, din ce am observat se pune mult accent pe economie și chiar și oleacă de conta. Deci poți să începi cu astea, mai ales dacă știi că nu ești fan astea.
Din ce-mi mai aduc aminte știu că la un curs ne spunea o profă că unele noțiuni care aveau chiar și niște termeni în latină sau mai ciudați, care erau termeni de specialitate din ramura dreptului și chiar a istoriei și lingvisticii, că ar fi cazul să-i învățăm chiar așa și nu avem ce face că ăia trebuie învățați și reținuți ad literam termenii, deci sfatul meu ar fi să dormi, cel puțin, cu dexul lângă pat ori dacă nu ai, clar să-ți achiziționezi unul (de altfel, din ce am auzit, cei din domeniul legislativ, precum avocații, juriștii și procurorii, trebuie să știe cele mai multe cuvinte din Lb română, comparativ cu oamenii de rând, adică lexicul de bază + extins.) Deci recomand DEX și răsfoirea lui, de asemenea recomand ca după fiecare citire a unor fraze sau legi sau idei, să se conspecteze termenii necunoscuți imediat în dex ci nu doar interpretarea lor din context. Sunt termeni destul de ciudăței și dificili. Ar mai trebui să ai și un dicționar de latină deși acolo nu e musai, poți accesa Google Translate.
De asemenea recomand Constituția să o ai deja și să o citești până începi cursurile în octombrie, deoarece, pe baza ăleia, din ce am observat se va vorbi pe tot timpul cursurilor sau se va da exemple sau se va face referire la Constituție, cu toate că există și o materie specială pentru studierea Constituției, noi studiind-o chiar în anul I. Iar dacă citești Constituția, recomand să știi și puțină istorie, iar dacă nu știi, să începi cu ceva istorie. Însă nu te va ajuta foarte mult istoria aia mai umană, mai frumoasă în care afli cu era lumea înainte și tot așa ci tocmai istoria despre războaie-tratate și documente de stat și puterea statului, ceva ce mie una nu mi-a plăcut și m-a cam făcut să urăsc în cele din urmă dreptul. Dar dacă vrei să faci carieră din asta, întradevăr va trebui să studiezi și partea asta. Oricum până nu încerci tu, pe propria piele, nu ai de unde să știi ce-ți place și ce nu, cine știe, poate ție chiar o să ți placă acea parte.
De asemenea să ai în vedere și dreptul European și multe cunoștințe despre Europa, deoarece se va studia și din zona asta a Europei.
Ok, ca să scurtez domeniile/materiile pe care trebuie să deții minime sau măcar cunoștințe generale sunt : limba română sau maternă + ceva despre latină, istoria (pe partea de acte și tratate și războaie), economia, ceva politică și să ai un vocabular bogat + studierea Dex-ului/Doom-ului + Constituția.
Succes!
Și din proprie experiență îți spun, că dacă nu te pasionează tot ce am înșiruit mai sus, ar fi cazulsă te apuci de pe acum de citit, studiat, deoarece la început, ei deja vor intra în pâine și-ți va fi ceva mai greu pe viitor, dacă nu începi de acum.
Ca un ultim sfat de-al meu, ar fi să începi mai degrabă cu ceva manuale de liceu, economie și istorie (cum spuneam, la istorie partea de tratate/constituții/acte și documente mai mult și mai puțin ce mâncau regii pe-atunci sau ce făceau ei, adică mai puțină bârfă istorică și tocmai de aceea nu prea mi-a plăcut mie istoria de la drept ) dar poate ție o să-ți placă.) și cred că și manualul de logică. Uite că uitasem de asta, însă am observat că la drept se încearcă mult a se dezvolta gândirea aia logică și analitică, dar și a gândi într-un anume fel. Și deci am observat că se fac niște inducții și deducții din astea de logică, dacă ai făcut logica în liceu, ai să înțelegi ce vreau să spun.
Spor!
Pai in anul 1 vei face drep constitutional, teoria generala a dreptului, drept civil teoria generala, drept roman, sociologie juridica si mediere, istoria statului si a dreptului, istoria constructiei europene, o limba straina, drept administrativ, drept civil despre persoane dar in primul rand trebuie sa citesti si sa incerci sa inveti constitutia
Atcose77 întreabă: