În primul rând condoleanţe, din toată problema asta de aici văd o persoană care nu merită respect de la copilul lui ( de la tine ).
În primul rând, cred că mai rău îţi pare de faptul că el se însoară cu alta deşi mama ta nici nu s-a dus bine.
În al 2 lea rând cred că e total greşit ce face şi se lasă controlat de aia dar nici el nu vrea să gândească cum trebuie şi să-ţi dea ce e al tău, sunt de acord cu treaba cu "l-am dat în judecată" e dreptul tău, mergi până în pânzele albe şi ia ce e al tău, e munca mamei tale acolo.
Încă odată condoleanţe.
Daca tatal tau nu vrea sa deschida procedura succesorala dupa mama ta atunci poti sa-l actionezi in judecata pentru a fi obligat la aceasta.
Daca n-ai alti frati sau surori tu ai dreptul sa mostenesti 3/4 din bunurile mamei, respectiv cele proprietate exclusiva a ei si jumatate din bunurile dobandite alaturi de tata pe perioada casatoriei.
Multumesc,asta si fac, procesul e in "pregatire". Seara buna!
Tu cred că ești singurul om toxic. Tot ce am citit e de fapt rezultatul unui orgoliu cretin de copil infantil ce ești. Omul are tot dreptul să își continue viața, asta nu înseamnă că își bate joc de memoria mamei tale. Doar nu va sta singur ca prostul doar pentru că un copil nu s-a maturizat atunci când trebuia. Să nu mai zic că mare parte din averea familiei tale e făcută de amândoi părinți ai tăi, tu nu ai niciun merit. Meritai dată la casa de copii și atunci nu ai mai fi putut pretinde nimic. Cât despre judecată, e treaba ta, măcar să scoți și tu de pe urma chestiei ăsteia ceva, nu e bai. Însă atitudinea ta e penibilă, cred că și lu taică-tu i s-a făcut greață, chiar dacă ești copilul său. Poate de aia a reacționat așa. Nu vreau să mă gândesc câți nervi i-ai făcut.
Vile apartamente, povesti basme vise fata vise .
Deci tu ai 25 de ani, esti casatorita si ce anume doresti? Taicatu are undeva la 47 de ani,mama ta a murit si tu vrei ca tactu sa stea sihastru sau ce? Si pe deasupra sa va tina si pe voi, adica pe tine si pe barbatutau, banui ca de muncit nu aveti asta nu ai spus, ca daca aveati de munca nu stateai cu tactu in aceiasi casa, cand spui apartamente si vila, deci ai fi stat singur cu sotul tau iubit intr-un aptm.Insa daca munca e grea, ai mai adus si altul pe capu lui, normal ca saracu so fi enervat si cea zis, hai pa si la gara.Il dai in judecata,pai f bine faci,asa poate scapa si el de voi o sa iti dea acolo un aptm si sa te duci invartind,sa nu mai auda de tine. Daca mama ta a murit ce vrei ca nu am priceput? Sa stea tactu singur so frece la rece,sa stea singur? Nici aia la manastire nu stau singuri,ori se freaca intre ei ori leo mai targe ca cate o calugarita iar tu vii ca vai memoria lui maicata.
Fata draga,pune mana pe munca,du-te in drumul tau,lasa pe taicatu,nu judeca tu un parinte indiferent ce face,tu vezi-ti de drumul tau, ai familia ta, asa zic ca ai sot, du-te stati singuri, puneti mana pe munca, nu mai sta sa va tina taicatu.Asteptati numa pomana.Te mai si lauzi cu ce prostii spui pai bine a zis LoveSleep, are dreptate.
Auzi la tine judeci tu pe parinti, du-te fa-ti daca ai nevoie, pune mana la munca, lasa luatu dea moca, statu dea moca totu dea moca.
1.Sunt casatorita si am un loc de munca.
2.Eu si sotul stam in apartamentul lui (al sotului)
3.Si sotul munceste de cand il stiu.
4.Nu asteapta nimeni nimic moca, daca tactu te-ar fi umilit pentru o femeie te simteai bine? iti placea ca aia sa isi bata joc de tine si de toti din jur? Nu cred ca lasa-i propriul parinte si o straina sa isi bata joc de tine, sau mai stii..Fiecare cu demnitatea lui.
Daca stai cum spui in aptm sotului tau,nu vad cum te poate umili taicatu? Ce cauti tu la tactu? Ce cauti tu sa il iei la rost pe tactu pe cine aduce el in casa lui,deci atentie casa lui nu a ta nu a sotului tau? Deci tu nu ai absolut nici un drept sa judeci pe tactu,absolut nici unul pricepi? Tu ca tactu nu ai fost,el ca tine a fost,tu nu ai fost in situatia lui,poate ca o sa fii,nu ai experienta deloc,esti copilul lui nu ai drept sa judeci tu parintii.
Nu cred ca a venit taicatu la tine in aptm sa te umileasca cu ceva.Tu ai fost cea care sigur ai mers la el si te luasi de femeia lui bag mana in foc pentru asta.E ca si cum vine cineva taicatu sa zic daca ar veni la tine la aptm si sa se ia de tine,uite asa ca poate nu-i convine de mutra sotului tau,nu-i place si vine sa te ia la rost ce stai tu cu ala,sotul tau ca idee ce ar face? Sa nu spui ca sta mut si se uita Deci fiecare are acum familia lui,tu sa iti intre bine in cap,nu mai faci parte din familia lui taicatu, tu ai familia ta separata. Taicatu ramane tata ca asta e, nu poti schimba asta dar nu se amesteca vietile vostre private.
Ca poti merge la el invizita sa vezi ce mai face, sa stiu si eu sa mai vorbiti, sa iesiti asa din an in paste este normal, dar familia ta este sotul tau si copi daca aveti.
Nu veni tu ca ai 25 de ani sa judeci te tactu,ca ala te-a facut pe tine nu tu pe el omu isi stie problemele lui,isi stie sentimetele lui,iar daca greseste el o sa plateasca stai linistita,nu altcineva.
Fiecare om face cei place, face ce gandeste, iar daca greeseste, va plati.
Deci eu am spus parerea mea, ca de fapt asta ai si intrebat, ce parere avem noi cei care citim povestea ta.Eu cam asa gandesc.
Un om face copii, odata cei face este obligat sa zic asa sa il creasca. Dupa ce la adus la varsta la care ala este capabil sa munceasca, atunci copilul ala care deja a devenit adult isi ia zboru, se duce in treaba lui, isi face familia lui si etc.
Daca citesti biblia, nu stiu daca ai citit ceva si acolo exact acelasi lucru spune.Cauta si citeste sa vezi ca este cum zic.Bine eu nu-s religios dar ca idee am zis.
Acum ca tu vrei sa iti iei partea ta de mostenire aia e alta poveste, taicatu nu poate face nimic sa ramana el cu tot ce aveti.Asta e legea, oamenii traiesc in comunitati si se supun unor reguli si legi.
Acum ca din familia voastra, aia de acasa sa facem diferenta, ai ramas numai tu si cu taicatu, caz in care banui, nu stiu sigur dar banui ca tot ce aveti se imparte la 2 ori taicatu ceva mai mult.Nu are cum sa iei tu mai mult, asa ceva nu exista, am vazut cineva asa a bagat-o ca tu 3-4 tactu maiuci nu e deloc asa taicatu 3-4 si tu restul,mai degraba asa.
Cel mai bun este sa consulti un avocat,ala cunoaste cel mai bine legil si stie ce si cat iti va reveni tie,stie ce poti face tu daca taicatu nu ia nici o actiune,deci vei sti ce anume sa faci.
Acum ca tot vorbeai tu despre memoria mamei tale si ca taicatu gata,numa ce mama ta s-a dus ca el a si adus alta. Oare tu nu faci de fapt exact acelasi lucru? A disparut mama ta deja ca un vultur te si repezi dupa prada deja l-ai dat in judecata,vrei partea leului pffff vezi cum sta situatia,cum se poate interpreta totul? Tu daca interpretezi ca taicatu a facut o chestie gresita,ma refer ca adus pe alta acolo,la fel poate si el gandi despre tine, gata a murit maicasa, deja umbla dupa avere, sau ce o mai gandi. Orice om asa gandeste, ca si tine ca si mine.
Concluzia este ca niciodata sa nu iti judeci paprintii, indiferent ce fac ei.Fiecare cu sentimetele lui,fiecare om este unic,este diferit,simti diferit,ai sentimente diferite,gandesti diferit,iar toate astea nu tu ai ales sa simti sa gandesti asa,asa te-ai nascut, deci nu e de vina stiu si eu taicatu ca el asa s-a nascut, nu e de vina stiu si eu un barbat ca este mic de inaltime, sau ca este urat, sau frumos.
Daca era sa alegem noi cum am vrea sa ne nastem wow, dar din pacatre asta e viata.Sa iti zic ceva. Iubeste pe tata tau indiferent de situatie, indiferent ce face, ce spune, asta sa faci.Nu ura pe parinti niciodata, unia nu arata sentimentele lor fata de parinti, fata de sost sotie, dar in cum zic oamenii in sufletu lor numai ei stiu ce este, cum este.
Cand tu vei avea copii la randul tau, poate si copilul tau o sa gandeasca la fel despre tine.Cum o sa iti fie atunci? Copilul tau poate o sa gandeasca diferit de ce si cum gandesti tu,iar tu o sa incerci sa il duci pe drumul tau, el vrea alt drum, asa ca vezi tu, trebuie sa lasi omu sa aleaga.
Bine nu vorbim aici sa dea in cap sa fure etc aici trebuie sai acorzi educatia necesara, asa cum poate si taicatu sau mama ta te-a educat pe tine.
hai ca nu vreau sa iti tiu morala, sau sa scriu povesti.Asta este parerea mea, eu asa cred ca este viata, uneori ti se pare ca este nedreapta, dar dupa ce timpul trece vei realiza ca n-a fost char asa de rau.Numai bine si sa obtii ce iti doresti.
Scutește-ne te rog de abureli precum "își bate joc de memoria mamei mele", ești ofricată că a zis că nu ai dreptul la nimic. Probabil nici nu s-a întâmplat așa, doar că nu ți-a convenit că se căsătorește cu aia, v-ați certat și la un moment dat a zis-o pentru că era nervos. Oricum ar fi, ce naiba făceai dacă nu ți-ai fi cunoscut părinții și ai fi crescut la orfelinat? Pe cine mai dădeai în judecată pentru nu știu ce vile? Vile care au fost cumpărate din banii munciți de taică-tu, nu de tine.
Unde mai pui că fac pariu pe toți banii adunați din vilele tale, vilele lui, scuză-mă, că nu te-ai fi înghesuit să-l ștergi la c ur când ar fi ajuns în situația în care ar fi avut nevoie.
Din punctul meu de vedere, nu meriți 5 lei din partea lui.
Dacă mai vrei alte păreri, spune-mi.
De ce n-ai niciodata nimic bun de spus?
La nivelul tău actual, nu meriți nici să-mi bat joc de tine.
Care e nivelul meu? Tu iti bati joc de orice. Cred ca ai avut o copilarie foarte nefericita si iti versi frustrarile pe site-ul asta.
E dreptul ei sa ia mostenirea de la mama, ca nu a muncit pentru asta e partea a 2-a.
Din punctul meu de vedere numai persoanele slabe renunta asa.
Pana la urma de ce ar merita batranul sa ia totul? Nici el nu a muncit singur acolo.
Pentru ca e tata si eu copilul si el trebuie sa isi bata joc de mine cand vrea ca e parintele meu , el sa cante si eu sa joc dupa cum vrea el toata viata, sa il aplaud eventual pentru omul care e.
Asta pana cand si ei se vor confrunta vreodata cu probleme de genul sau cineva din familie si vor vedea ca nu or sa stea cu mainile in sân atunci si or sa zica lasa maa ca e taikmiu, sa n-am eu pretentii, sa am respect ce daca pe el nu il intereseaza de mine
Nu conteaza ca si mama a contribuit si chiar mult,las sa fie el fericit si eu sa las de la mine dupa multe cate a facut,lasa sa il aplaud ca se insoara,ca vorbeste urat de mama, ca e un nenorocit. Oameni diferiti, pareri diferite, e normal sa fie si pareri contra ca de aia suntem unici, unii puternici altii slabi.
Cred ca ar trebui sa mergi la un psiholog, sper sa nu te superi dar te frustreaza prea mult chestia asta. Ia banii si pleaca, asta e cea mai buna razbunare.
Da,asta e o traire care ma afecteaza tocmai de aia citesc despre psihologie si dezvoltare personala. Sper ca o sa ma detasez mental intr-o zi de toate astea
Cine a decis cât costă vila?
Expertul judiciar
Succes atunci
Trimis de instanta sa evalueze casa cat si aprtm. Asa se procedeaza in cazul in care se ajunge in instanta.
Eu sunt convins că minți. Pe 23 august vorbeai de succesiune, acum deja expertul a făcut evaluarea.O cunoștință are deschis din iunie un proces civil și nici măcar acum n-a avut loc prima înfățișare, abia s-au terminat de depus întâmpinările, iar la tine deja s-au făcut toate)
Între ce spune statul că i se cuvine și ce merită, de fapt, e o diferență colosală. Uită-te la atitudinea ei, la felul în care vorbește și la restul lucrurilor pe care nu am chef să le înșir aici. Dacă ar fi făcut ceva cu viața ei și nu ar fi depins mereu de banii părinților ei, nu i-ar fi păsat de vreo avere de-a lu' taică-su. Sau dacă i-ar fi păsat, nu ar fi fost în felul ăsta, cu amenințări și dat în judecată și alte lucruri care denotă că nu dă 2 bani nici pe el, nici pe moartea mamei ei, îi pasă doar de averea lu' taică-su.
Nu am timp să-mi bat joc de orice. Dacă te uiți la răspunsurile mele, când mai intru pe aici, răspund serios. Și dacă eram ironic sau făceam glume, ce? În cazurile foarte rare în care omul punea o întrebare serioasă și eu o luam la mișto, el primise deja răspunsurile așteptate, deci nu prea conta ce răspuns dădeam eu. Unde mai pui că unii îmi dădeau "amuzant" la răspunsul ăla.
Nivelul tău e același cu nivelul celor care mi-au dat eronat la răspunsul de mai sus. Ia întrebarea asta ca exemplu și-o să vezi cine e cât de cât inteligent și cine dă în gropi.
Cum să încurajezi o persoană atât de toxică față de tatăl ei, care a șters-o la fund când era mică și probabil i-a oferit tot ce își dorea (pentru că aveau de unde, văd), să-l dea în judecată pentru că nu vrea să-i dea ceva făcut din munca lui. În cel mai bun caz, se împacă. În cel mai rău caz, nu mai vorbește cu el și îl consideră un nimic, pentru ceea ce face. Cazul ei unde e? Îl dă în judecată că nu-i lasă "averea".
Și dincolo de asta, uită-te la felul în care vorbește. Nu e copilul ăla tipic care e obișnuit să aibă tot ce vrea? Care nu a făcut nimic cu viața ei, în afară de faptul că a găsit pe cineva cu bani (mai mult sau mai puțin), cu care s-a căsătorit. Dacă era singură și trebuia să se întrețină, se chinuia să trăiască după o zi pe alta, din jobul decent pe care îl are, probabil cu ajutorul părinților ei.
De unde stii tu ce relatie are ea cu tatal ei? Numai mame omizi pe site-ul asta
Tie nu ti-ar pasa doar de averea lui taica-tu daca s-ar purta cu tine de parca ai fi un rahat cu ochi? Sau ai si tu mentalitatea aia,, poate sa-mi dea si bocanci in gura eu tot il respect''.
Tot ce scoți pe gură am văzut mai devreme într-o pubelă de gunoi.
Nu are rost să argumentez ceva. Uită-te ce atitudine are legat de faptul că îl dă pe taică-su în judecată. Uită-te ce încrezătoare e, ce pornită e, ce amuzată e de toată porcăria asta. Mă face să vomit.
Taică-su e un nimic. Din ce zice ea, a schimbat încuietorile ș.a. Așa tată, așa fiică. Și chestia asta merge mai departe. Și ce am realizat? O buclă patetică din care nu iese nimic bun. Taică-su are mentalitatea asta, ea are mentalitatea asta, tu o ai, cei care mi-au dat eronat și încă alte sute de mii din România. Și ne obosim să mergem la proteste ca să ne fie mai bine, când noi ca nație suntem fără speranță. Și ea e caz special.
Sunt oameni care se ceartă și nu mai vorbesc pentru un rahat de casă în care au trăit ai lor, la țară, care nu valorează nici 10.000 de lei. Și nu e vorba despre ideea de "familie" cât e vorba că te înjosești pentru nimic. Și cât e vorba despre faptul că toată lumea așteaptă să primească fără să facă nimic. Patetic.
Nu mai sta cu nasul in pubele atunci :( work.
Daca te face sa vomiti o persoana pe care nu o cunosti si pune o intrebare pe un site e grav rau
https://www.youtube.com/watch?v=9Deg7VrpHbM
Fapt este ca ai dreptul la o parte din bunuri, tatal tau cauta sa te intimideze ca sa te lase fara ele, dar le vei obtine in instanta. Condoleante si curaj!
Da-l in judecata pentru a primi partea ce ti se cuvine legal, si in rest, uita ca ai avut (vreodata) un asemenea parinte.
Incearca sa ii explici ca si tu existi, nu doar acaparatoarea care are ca obiectiv principal sa il lase lefter si eventual cu ochii-n soare.
Ignora total ce face cu femeia aceea, si nu te macina tu pentru asta.
Va primi mai tarziu ceea ce merita, roata se intoarce mereu.
Spune-i ca daca nu deschide ochii acum si se lasa condus de capul de jos, cand va veni la usa ta va fi prea tarziu.
Condoleante. Faci bine. Da-l in judecata. Taica-tu e imatur si sper sa se transforme in Ceausescu si cand e cu ea, sa-i faca viata un cosmar.
Multumesc! O sa ii faca viata cosmar, pentru ca e genul care daca lui nu ii e bine (si nu ii va fi, pentru ca o sa piarda ce credea ca e doar al lui) sa nu fie nici celor din jur musai!
Din punctul meu de vedere ar trebui sa ei bunuriile si tot ce a apartinut mamei tale si sa il lasi pe taicatu in pace, dar nu uita ca el ramane in continuare tatal tau fie ca iti place s-au nu tatal tau asa cum e el in momentul de fata a insemnat ceva pentru mama ta care a murit.
Cat timp trebuia sa ramana casa nelocuita pana sa aduca pe altcineva? Mama ta nu mai e si imi pare rau, dar nu vad cum isi bate joc de ea. Daca a murit nu inseamna ca trebuie sa se inchida in el si sa nu-si mai traiasca viata. Sigur a suferit si el destul langa mama ta si multi oameni dupa o despartire crunta se arunca in relatii pentru ca nu stiu cum sa gestioneze altfel situatia, au si ei nevoie de atentie, iubire si asa mai departe.
Tu fa ce vrei, n-ai nevoie de parerea unor necunoscuti ca noi nu stim detaliile pana la urma
Sunt multe detalii care nu-s normale si mi-ar lua mult sa le scriu aici,mi s-au adunat multe de la el si am "rabufnit".Nu e vorba ca a adus alta in casa cam repede,e vorba ca aia deja a intrecut masura si isi bate joc "pe fata"de tot, sa dea jos tabloul mamei mele de pe perete ca domne nu are de ce sa stea aici mi se pare de maxima nesimtire si daca mama nu mai e nu inseamna ca trebuie sa se faca disparute lucruri care mie imi amintesc de ea, haine, obiecte, etc.Despre asta e vorba, de nesimtire si tupeu din partea amandurora, unde mai pui ca au 50de ani...si minte de 5. Mie imi zisese el ca nu am dreptu sa iau nici macar un ac din casa fara stirea lui ca e casa lui,si acum cand e cu femeia asta ea poate sa schimbe tot si sa faca ce vrea ea fara sa conteze ce parere au si altii. Daca ai minim de respect nu intreci limita asa, plus ca nici ea nu e un parinte exemplu ca dovada ca nu vorbeste cu copiii ei, deci de ce i-ar pasa ce cred eu. Taikamiu vrea sa o consider eu ca alta"mama"dar asta nu are cum sa se intample vreodata:mama e numai una, mama mea m-a adus pe lume, nu ea!
Ar trebui sa iei ce apartine mamei tale daca valoreaza atat de putin pentru el. Ai 25 de ani, totusi... Nu trebuie s-o consideri mama ta.
Daca nu ar fi schimbat iala la usa(ca sa nu mai pot intra)as fi luat tot ce e imi aminteste de ea si femeia aia vrea sa se faca disparute toate, dar nu am cum momentan!
Păi dacă-l dai în judecată rămâne cam fără nimic, deci, grăbește-te că de 1 an îți aud povestea pe aici și încă n-ai făcut nimic
Ramane cu casa si jumatate dintr-un apartament nu fara nimic.Nui rost de ironii. Daca ai treaba, ocoleste intrebarea, nu te obliga nimeni sa citesti aceleasi lucruri.
Înseamnă că o parte din ce revendici e doar a lui, deci are dreptate că n-ai dreptul la casă.
Drept am, pana se decide am drept la fiecare lucru, definitiv depinde cum vrea judecatorul poate fi apartament sau casa, dar am specificat in acte ca nu ma intereseaza casa ci apartamentul unde a locuit mama mea!
Evident ca va fi ceva doar al lui ca sot si doar al meu ca fiica conform cotei de drept, cum e si normal.
Tu ai o cotă de 3/4 din fiecare bun al mamei tale.
Nu impart eu, imparte judecatorul
Nu trebuie sa fie el de acord cu nimic, se aplica cota dupa lege si atat. Daca cota mea e 37.5% el nu are ce comenta ca aia e cota, e proces de formalitate nu de luat cai verzi pe pereti mai mult sau mai putin decat prevede instanta.
El nu e de acord sa iau nici macar o papiota de ata din casa aia deci oricum ar fi nu va fi de acord dar nu va avea ce face, nu face el legea
Ai zis bine> fiecare bun al MAMEI.
Atunci cum visează ea un apartament întreg și jumate din celălalat?
Mai ales dacă toate bunurile sunt comune, deci tatăl ar avea deja 1/2 din fiecare.
Nu visez asta reiese pentru ca vila face cat 3 apartamente.Se calculeaza toata masa succesorala si cu 37, 5 % vezi ce valoare iese.Eu cred ca stiu cel mai bine cat mi se cuvine, nu crezi?!
Frate, citesc și mă crucesc..Cum pot unii părinți să se comporte așa cu proprii copii? Evident că o să ai câștig de cauză în cazul succesiunii, partea mamei tale o vei obține fara nici o problemă. Aceasta parte se împarte egal între toți moștenitorii, inclusiv tatăl tău. Dacă ești singură practic partea ta reprezintă un sfert din ce au avut în comun.
Pai e simplu, nu-s parinti genul asta de "tati". Partea mea e de 37, 5% din ce au avut in comun, nu de un sfert. O sa iau ce am dreptul prin lege (si nu ma imbogatesc de la un apartament pe care nu am de gand sa il vand pentru ca mama a stat acolo, imi va ramane mie si copiilor mei, nu pentru bani fac asta ci pentru dreptul meu )si imi vad de viata mea.
De ce nu mergi singura la un notar sa deschizi tu succesiunea? In justitie dureaza foarte mult.
Dureaza un an maxim.Nu merg la notar, pentru ca nu ar veni vreodata sa incheie succesiunea. Puteam sa zic ca nu stiu nimic de el ca altii si sa iau eu tot prin lipsa lui de la notar repetata si lui nu-i mai revenea absolut nimic dar nu vreau asta, de aia am apelat la instanta.
anonim_4396 întreabă: