Dacă vrei ca el să nu păţească ceva, atunci trebuie să mergi la poliţie şi să le spui că vrei să îţi retragi plângerea care ai făcut-o împotriva lui.
Dar dacă mergi mai departe, unde medicul legist va dovedi că ai fost lovită de el, atunci el se va alege cu dosar penal.
Poate că până acum nu ai ştiut cum să îţi alegi partenerul de viaţă. Caută să fii plăcută înaintea lui Dumnezeu şi El îţi va conduce paşii. Numai aşa vei putea ajunge la fericire.
Am înţeles. Relaţia sexuală implică responsabilitate.
Tu rămâi sinceră în declaraţie chiar dacă părinţii tăi vor face poate presiuni asupra ta ca să spui neadevăruri.
Şi chiar dacă va fi iertat de părinţii tăi, băiatul a încălcat legea şi îşi va primi pedeapsa. Trebuie să aceşti lucrul acesta. Un hoţ dacă fură că e rupt de foame tot hoţ se numeşte.
Rămâi fermă în declaraţie. Totuşi amândoi sunteţi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Ar fi trebuit ca Dumnezeu să fie prima Persoană la care trebuie să alergi după ajutor. Nici acum nu e târziu. El te poate ajuta mai mult decât îţi poţi tu imagina.
1 care e problema cu baiatul? El major tu minora?
2 banuiesc ca acel medic este ginecolog iar actul respectiv trebuie sa constate de mai esti sau nu virgina.
3 nu inteleg ce inseamna sa te impui? banuiesc sa refuzi vizita le medic ginecolog.
Daca tu esti minora si el major poate intra la corupere de minori daca ai tai depun plangere, si da se pedepseste penal.
Acum daca declari la politie ca actul sexual a fost consimtit, scapa, dar vei avea scandal cu parintii tai.
Sper ca te-am lamurit, dar ne trebuie mai multe detalii.
Deci eu intr-adevar am recunoscut ca m-am culcat cu el, dar nu inteleg de ce mai ajung la doctor. Sa intamplat de 3 ori act sexual. Iar eu acum as refuza ginecologul doar ca s anui fac rau, dar care e parerea voastra, sa accept sau nu? Daca ma impun ce i-ar putea face. Chiar am nevoie de un mic ajutor pana maine
Corupere de minori este chiar daca actual a fost cosimtit. daca nu este, atunci e viol
Corect, dar nu specificase daca a facut sau nu plangere la politie, si cu un avocat bun si tinand cont de faptul ca are circumstante atenuante, poate sa scape.
Sti de ce te duce la doctor sa vada daca esti violata sau nu
Fac 15 acum pe 26 feb...si el 20
Ok.Daca nu iti retragi plangerea si mai scoti si un certificat medical, conform codului penal, el va fi acuzat si va face inchisoare.Este decizia ta si a familiei tale daca il bagat in inchisoare sau va impacati in vreun fel.In cazul in care decideti sa il iertati, puteti sa ii solicitati o anume suma de bani, sunt solutii, obligatoriu trebuie retrasa plangerea de la politie sau tribunal, dupa caz.O seara buna.
Sincer nu prea ai ce sa faci va fi cercetat penal si va raspunde in fata instantei, daca aveai cel putin 15 ani ar fi avut sanse sa scape dar acuma nu prea ai ce sa faci, el trebuia sa stie ca nu trebuie sa se atinga de tine. pacat ca-si distruge viitorul pentru o astfel de fapta necugetata.
Nu l-am reclamat eu la politie. n-am fost batuta nu nimic. atat ca m-am culcat cu el si bineinteles parintii au aflat. eu am recunoscut, dar ei ma tot chinuie cu medicul lor legist. nu inteleg rostul. si daca nu accept il poate inchide oare?
Va multumesc tuturor. Andreea eu fac 15 acum in februrie, iar el are 20. Si nu am fugit cu el, pur si simplu neam iubit, sunt foarte atasaat de el ca niciodata nu m-a lasat la greu, iar ai mei vor d ela mine legistul...doar ca sal aiba la mana. nu inteleg, parerea voastra sa accept legistul sau nu?
Fiindca ai avut sub 15 ani la data actelor sexuale respectivul poate fi cercetat penal si trimis in judecata pentru act sexual cu un minor, art.198 Cod penal, chiar daca actul a fost liber consimtit de tine, citez:
"ART. 198
Actul sexual, de orice naturã, cu o persoanã de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi."
Aceasta daca tu sau parintii tai fac plangere penala.
Daca te duci la medicul ginecolog acum, dupa ce a trecut un timp de la ultimul act sexual, acesta poate constata doar ca nu mai esti virgina dar nu poate constata cu cine te-ai culcat.
Mai mult, conform noului Cod penal, art.220, care intra in vigoare pe data de 1.02. 2014, citez:
"ART.220.Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani."
Daca ai avut peste 13 ani la data primului act sexual respectivul nu va mai fi pedepsit, deoarece se aplica legea penala mai favorabila si fapta de a avea act sexual liber consimtit cu un minor peste 13 ani nu mai constituie infractiune.
Nu pot alege raspuns castigator, toti m-ati ajutat si va multumesc din suflet. Voi pentru mine sunteti castigatori si sa aveti parte in viata de fericire, sanatate si tot ce doriti. Multumesc pentru sfaturi, mi-ati fost de ajutor.
In primul rand cati ani ai? si poti fi mai explicita ce s-a intamplat mai exact? ai fugit cu el etc... daca ai 16 ani si ai plecat cu el de buna voie nu poate sa-i faca nimeni nimic lui. El cati ani are? sper ca e major. Deci cum spuneam trebuie sa fi puternica in fata politiei chiar daca ei iti vorbesc urat arata ca ai creier
Daca avea creier nu facea sex la 14 ani cu un tip de 20. Orice ar face, baiatul intra la inchisoare pentru corupere de minori, chiar daca ii ia apararea si zice ca a fost un act consimtit, varsta legala este de 15 ani, evenimentele s-au petrecut inainte ca ea sa implineasca aceasta varsta, iar parintii de asemenea au depus plangerea inainte ca ea sa implineasca varsta.
Da asa e la 15-16 ani poti face acest pas deoarece atunci nu e permis lege data de politie
Am o intrebare... la 16 ani te poti muta cu iubitul tau major chiar dcca parintii nu sunt de acord?
Da te poti muta si fara acordul parintilor doar ca trebuie sa se prezinte el cu tine la postul de politie si si sa dea o declaratie cum ca te ia in spatiu si el va fi tutorele tau pana devi majora. chiar te poti casatori cu el daca ai 16 ani si fara acordul parintilor.
Deci se poate daca da declaratie aia parinti nu mai iii poate faxe nimica?
Nu prea se poate face nimica din pacate, nu te simti tu vinovata pentru ca nu este vina ta ca el a ajuns in aceasta situatie ar fi trebuit sa stie ce riscuri i-si asuma acuma trebuie sa se descurce dar nu prea are cum pentru ca in asemenea situati rezlovarea se gaseste in fata instantei.
Scuza-ma,daca esti aici pentru a jigni nu am nevoie.sincer! Pentru cunostinta ta politia nu i-a facut nimic si plus parintii mei acum sunt de acord cu el. nu avea cum sa-l inchida atata timp cat nu vreau eu!