Daca politia a spus ca vor continua ancheta au spus o mare prostie. Minorul sub 14 ani nu raspunde nici penal si nici contraventional, astfel ca nu se poate lua nici o masura de catre politie.
In acest sens sunt:
1.Prevederile Codului penal:
"ART.113.Limitele răspunderii penale
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii."
2.Prevederile OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor:
"ART.11.(1) Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătura cu fapta săvârşită.
(2) Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.
(3) Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(4) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii."
Cat priveste IP nu cred ca politia se va stradui sa-l afle, mai ales ca, asa cum am aratat mai sus, nu exista raspundere penala sau contraventionala.
De altfel, din ce-ai scris, nu rezulta ca minorul a savarsit vreo infractiune sau contraventie.
Multumesc de raspuns!