Ai mai pus o intrebare si ti-am citat prevederile privind ordinul de protectie. Sigur ca, daca a fost dat, s-a bazat pe ceva dovezi, nu se da doar pe sustinerile partii care l-a cerut.
De altfel partea impotriva caruia s-a dat are drept de recurs, in termen de 3 zile, citez:
"ART.30.(1) Hotãrârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusã numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunţare dacã s-a dat cu citarea pãrţilor şi de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor.
(2) Instanţa de recurs poate suspenda executarea pânã la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cãrei cuantum se va stabili de cãtre aceasta.
(3) Recursul se judecã cu citarea pãrţilor.
(4) Participarea procurorului este obligatorie."
In plus iti citez ce inseamna violenta in familie, in intelesul L.217/2003, republicata in 2012, in baza L.25/2012:
"ART.3.(1) În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintã orice acţiune sau inacţiune intenţionatã, cu excepţia acţiunilor de autoapãrare ori de apãrare, manifestatã fizic sau verbal, sãvârşitã de cãtre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacã ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrarã de libertate.
(2) Constituie, de asemenea, violenţã în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertãţile fundamentale.
ART.4.Violenţa în familie se manifestã sub urmãtoarele forme:
a) violenţa verbalã - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţãri, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologicã - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stãri de tensiune şi de suferinţã psihicã în orice mod şi prin orice mijloace, violenţã demonstrativã asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţãri verbale, afişare ostentativã a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizicã - vãtãmarea corporalã ori a sãnãtãţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de pãr, înţepare, tãiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formã şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrãvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
d) violenţa sexualã - agresiune sexualã, impunere de acte degradante, hãrţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economicã - interzicerea activitãţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţã primarã, cum ar fi hranã, medicamente, obiecte de primã necesitate, acţiunea de sustragere intenţionatã a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sãnãtãţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
f) violenţa socialã - impunerea izolãrii persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventãrii instituţiei de învãţãmânt, impunerea izolãrii prin detenţie, inclusiv în locuinţa familialã, privare intenţionatã de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spiritualã - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesitãţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderãrii la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare."
Dupa cum vezi violenta in familie se poate manifesta sub mai multe forme, nu numai sub cea fizica. Numai bine!
Ok am inteles dar daca ea a plecat cu copilul sambata trecuta de acasa si s-a dus la alt domiciliu si-a inchiriat u apartament el dupa o saptamana a cerut ordin de restrictie pe ce baza te duci la judecatorie sau la tribunal si zici m-a injurat dati-mi ordin de restrictie asta nu inteleg de ce dupa atata timp si fara probe ca nu avea probe ca dora nu s-a inregistrat asta nu inteleg eu
Cu asta nu te pot lamuri, ar fi trebuit sa vad dosarul. Daca tu esti in cauza puteai sa vezi dosarul si te lamureai.
Nu nu sunt eu dar ori cum e vorba de 2 prieteni care se iubesc foarte mult ar sunt foarte orgoliosi dar asta nu am inteles nici eu de ce a a cerut ordin de restrictie dup ce acum o saptama a cerut ordin de protectie prezidentiala adica mai precis ei s-au certat vinei seara esi a plecat cu copii (4 august) el pe 7 august a depus ordin de protectie prezidentiala la judecatorie si a acuzat-o pe ea ca a parasit domiciliu conjugal ea pe 9 august se intoarce de la mare si inchiriaza un apartament pentru ea si copil el pe 10 sau 11 augus depune ordin de restrictie deci la o saptamana eu asta nu inteleg bine el nu e un om oare care nici mare mahar nu e dar nici saracsi eu asta nu inteleg cu a facut ca ori cum eu am aflat dabia azi
fundata32332 întreabă: