Poate fi sau poate nu fi. La proces (eventual si apel) povestea va fi intoarsa pe toate partile.
Îmi amintești de un prieten de pe Facebook care a făcut asta...
În instanță, pentru orice lucru e nevoie și de dovezi.
Conform articolului 19, capitolul 2, cu prevedere la cauzele justificative, avem următoarele:
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
Dacă persoana in cauză a fost expusă unui pericol major, și a folosit direct forța letală, atunci este considerată legitimă apărare. Dacă cumva acea persoana care și-a ucis tatăl, putea sa acționeze diferit, și viața acestuia nu era pusă in pericol major și a apelat la forța letală, atunci este considerată crimă și se pedepsește conform legii. Instanța tine cont de următoarele: buna purtare și antecedentele penale ale inculpatului, arma cu care s-a săvârșit crima, locul și gravitatea situației in care se afla inculpatul.
Te rog, definește cuvântul "scandal".
Nu conteaza daca crima e facuta in familie sau in afara ei, tot crima e. Daca tatal chiar l-a atacat fizic, punandu-i viata in pericol si acesta doar s-a apărat, da e legitima aparare... dar daca fiul s-a dus si a bagat cutitul in el doar pentru ca tipa, arunca prin casa atunci e ucidere din culpa. Ce spune mama sau vecinii tine foarte mult si de dovezile si de ce spune copilul. iti dai seama cati criminali ar fi in libertate daca ar fi venit mama lor si ar fi depus marturie ca victima era una agresiva etc.
Scandal- violente fizice/verbale asupra mamei si/sau fiului, distrugea bunuri prin casa.
Tunarul nu avea antecedente penale, arma a fost un cutit, in casa familiei
Se va emite în acest caz o ordonanță de reținere pe numele inculpatului - în cel mai bun caz, de 24 de ore. Se va decide în acest fel, dacă este sau nu vorba de legitimă apărare. După cum am mai spus, pentru stabilirea unui astfel de verdict, trebuie sa fie un scenariu macabru - mai precis, tatăl, aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe halucinogene îl atacă material pe tânăr, punându-i atât viața lui cât și viața și drepturile altora din jur - tânărul găsește cel mai la îndemâna obiect pentru a se APĂRA. Mai precis, cutitul. Dacă a fost vorba de o lovitura mortală, și nu de un act de cruzime (lovituri multiple in zone critice), atunci este cinsiderată legitimă apărare. Este singurul scenariu valid pentru toate detaliile pe care mi le-ai oferit. In caz contrar, cuțitul e cam "deplasat" pentru un scenariu ca acesta. Nu pot să spun decât că este vinovat de ucidere din culpă. Părerea mea. Procurorul, in urma dovezilor, va decide dacă îl va pune sub acuzare sau nu pe tânăr. De asemenea, dacă și tânărul a consumat băuturi alcoolice sau se afla sub influența altor substanțe interzise, atunci tot scenariul cade in defavoarea lui - vorbim de crimă cu sânge rece.
Dacă a fost atacat este legitima apărare. Dar depinde și disproportionalitatea. Dacă el a ucis cu cutitul și a fost atacat cu mâinile goale atunci cine știe.